Cultură

Ostermarkt – Târgul de Paște al sașilor, sâmbătă în centrul istoric

Tradiția continuă de 900 de ani: sâmbătă 23 martie, Ostermarkt – Târgul de Paște al sașilor bistrițeni aduce în centrul istoric produse specifice sărbătorilor pascale, paradă, muzică și dansuri.

La târgul din centrul Bistriței veți putea găsi ouă pictate și decorate în moduri tradiționale și cu tușe moderne, accesorii și decorațiuni de Paște, însoțite de alte creații și bunătăți realizate de artizanii și producătorii locali.

Începând cu ora 10.30, pe pietonalul Liciu Rebreanu va avea loc parada săsească la care vor participa ansamblurile de dansuri săseşti ”Vergissmeinnicht” și ”Vergissmeinnicht Jr.” ale Forumului Democrat German Bistrița, ansamblul de dansuri săseşti ”Goldregen” al Forumului Democrat German Reghin, corul ”Junge Musiktalente” al Forumului Democrat German Bistrița, Alessia Schuller – solistă vocală din Reghin, fanfara ”Harmonie” a Forumului Democrat German Bistrița, ansamblul profesionist ”Cununa de pe Someş” Bistrița.

Apoi, de la ora 11.00, în incinta Bisericii Evanghelice va fi oficiată o slujbă religioasă, urmată la ora 12.00, pe pietonal (platoul din fața Casei Ion Zidaru), de un spectacol de muzică și dansuri tradiționale germane.

De la ora 18.00, în Biserica Evanghelică este programat un concert susținut de Csengeri Kostyak Zsuzsa din Cluj-Napoca la orgă, Cvartetul Tiberius și Janos Balint din Ungaria la flaut.

În caz de vreme nefavorabilă, partea artistică a evenimentului se va desfășura la Palatul Culturii.

Organizat cu o săptămână înainte de marea sărbătoare a Învierii la catolici, de Florii, Târgul de Paște al sașilor – Ostermarkt își are originea în perioada cruciadelor, conform izvoarelor istorice. Membrii comunității săsești din Bistrița au transmis acest obicei din generație în generație, până în primii ani ai perioadei comuniste, și l-au reluat în urmă cu aproape 25 de ani.

Anul acesta, credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici sărbătoresc Floriile în 24 martie și Paștele în 31 martie, în timp ce la creștinii ortodocși, greco-catolici și neoprotestanți Floriile se celebrează în 28 aprilie, iar Paștele în 5 mai.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS