Actualitate

Care e lucrarea principală la ştrand. Ce economii se fac la buget, când se deschide (FOTO)

Lucrările la Ştrandul Municipal Codrişor se apropie de final, constructorul dând asigurări Primăriei Bistriţa că, peste exact o săptămână, oamenii vor putea face baie în piscina reabilitată şi se vor putea bucura de noile utilităţi: şezlonguri cu umbreluţe, grupuri sanitare modernizate şi un teren de sport. Primarul Ovidiu Creţu a inspectat, vineri, lucrările, coborând inclusiv în zona în care se filtrează apa. „Aceasta e lucrarea principală la ştrand”, a spus primaul mulţumit de partea hidraulică. Ca urmare, a renunţat deocamdată la ameninţările cu judecata împotriva firmei Record.

Primarul Ovidiu Creţu a declarat că i-ar fi plăcuit mai mult dacă, în loc de iarbă era gazon, însă anul acesta este prea târziu să se mai schimbe ceva.

„La anul punem gazon în toată zona aceasta. Sunt şezlonguri din lemn cu umbreluţe, cu măsuţe. Nu se va plăti şezlongul. Se va plăti intrarea la ştrand care rămâne anul acesta tot cum era, cred că cinci lei. Nu am făcut nicio modificare de tarif anul acesta, dar probabil că la anul vom face. Trebuie să dăm facilităţi elevilor, studenţilor, iar în rest să se plătească o intrare civilizată. Trebuie să vedem cât se ia şi în altă parte, cât sunt costurile noastre”, a spus Ovidiu Creţu.

Primarul a explicat că, graţie modernizării, apa nu mai e scumpă fiindcă e reciclată.

„Umplerea bazuinului pe care l-am avut ne costa circa 300.000 de lei pe an pentru că trebuia schimbată săptămânal. Am redus costurile la jumătate fiindcă sistemul pe care îl avem acum presupune purificarea apei prin filtre, prin staţii. De fapt, aceasta e lucrarea principală la ştrand. Apa nu mai trebuie să o schimbăm odată umplut bazinul. O umplere cred că ne costă între 20.000 şi 30.000 de lei, în bazin intrând 2400 de metri cubi de apă. Este şi un sistem de acoperire a bazinului. Apa se încălzeşte în timpul zilei, iar dacă rămâne descoperit bazinul peste noapte se răceşte şi nu mai poţi face baie. E o folie care se întinde la suprafaţa apei şi pe care îl vom folosi în septembrie aşa că vom prelungi cu o lună perioada în care se va putea face baie, nu doar plajă”, a explicat Ovidiu Creţu.

Potrivit edilului, sistemul de filtrare a apei a costat cel mai mult.

 

„Hidraulica era o chestiuune complicată. Îmi amintesc şi din facultate, iar lucrarea de hidraulică, recunosc, arată foarte vine. Ce se vede pe deasupra e nimic. Unii cred că am dat doar cu nişte vopsea. Şi eu mi-am imaginat că vor fi nişte filtre mai mici, că apa va trece printr-o conducă şi un filtru, dar, nu, e complicat. Totuşi să nu uităm că, anual, economisim 200.000 de lei pentru că nu mai schimbăm apa. Apoi ai siguranţa că apa e controlată 100%”, a mai spus primarul.

Primarul a mai spus că a fost coborât fundul bazinului pentru ca să se poată organiza şi competiţii. Adâncimea maximă e de 2.20, dar există şi o porţiune unde apa e de 1,5 metri.

 

În incinta ştrandului nu vor fi spaţii de alimentaţie publică, dar restaurantul „Cora” va avea o terasă cu deschidere la ştrand, iar Hotel „Codrişor” s-ar putea să facă la rândul lui o ieşire la ştrand. Ovidiu Creţu a spus că preferă să se gătească în bucătării amenajate decât în gherete.

Potrivit spuselor constructorului, ştrandul va fi deschis vinerea viitoare, iar după o săptămână Primăria Bistriţa va organiza şi un eveniment la ştrand, cel mai probabil un concert şi concursuri.

4 comentarii

  • desteapta chestie, ati bagat un milion de euro intr-o groapa cu niste instalatii care teoretic vor functiona ireprosabil ca sa purifice apa.
    la costuri de 70000 de euro pe an va trebuiau 15 ani sa cheltuiti milionul ala.
    unde mai pui ca iarna o sa va crape instalatia si mai aveti de lucru (la tocat bani) si la anul.

  • Cum ma desteptule? Tu care le sti pe toate doar iti amintesti de hidraulica din facultate? Nu sti cum functionează? Ti-ai imaginat ca-s doar niste filtre minuscule, subatomice? Cred ca de toate iti amintesti doar pentru ca ai trecut prin facultate ca apa pe bistrita… repede, repede.

  • da’ ce? tu ai vazut vreun drum marcat prin vermes?
    la ce-ti trebuie culoare trasate, când poti sa înoti liber ca pestele? 🙂

  • Vai de ea facultate, daca confundam neste filtre cu nu stiu ce hidraulica, va spun eu !, o facut facultatea cu femeia de servici.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS