”Aș dori să fac o precizare referitoare la Campusul Școlar al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”. Au fost foarte multe luări de cuvânt pe această temă. În cadrul POR 2007-2013 plus doi, Bistrița a avut 25 de proiecte în valoare totală de circa 49 milioane euro. Din aceste 49 de milioane, două proiecte nu au fost finalizate și există o sumă de 4,4 milioane euro pe care nu am reușit să o atragem. Nu doresc să fac comparații cu alte municipii, spun doar că performanța administrației pe care o conduc este una excepțională, pentru că cele 49 de milioane de euro ne-au permis să dezvoltăm și să transformăm orașul, lucru care se vede în mod evident”, a spus într-o conferință de presă primarul Ovidiu Crețu.
El a adăugat: ”Dacă nu ar fi existat fondurile europene, am fi avut o problemă mare, ar fi trebuit să dezvoltăm orașul cu fondurile proprii. De aceea faptul că pentru un campus școlar, dar și pentru trei sau patru blocuri reabilitate termic, venim cu bani din buget pentru finalizarea proiectului eu cred că este un lucru absolut normal, absolut firesc. Dacă nu am fi avut deloc fonduri europene, ce se întâmpla? Lăsam școala așa cum este, lăsam celelalte școli așa cum sunt? Nu, ar fi trebuit să punem bani de la noi pentru toate. Proiectul Campusului a intrat pe finanțare europeană anul trecut, fără să ni se permită revizuirea proiectului, unul foarte vechi, pe care eu l-am moștenit. Proiectul pe care Guvernul Tăriceanu se angajase să-l finanțeze am început să-l finanțăm noi, începând cu 2010. Clădirea școlii elementare a fost construită exclusiv din fondurile municipiului. Pentru diferența de 4 milioane care ne-a rămas în cadrul Campusului, finanțarea se va face din bugetul local fără să afecteze alte lucruri. În ultimii doi ani am fost criticat că nu am consumat toți banii pe care îi aveam pentru investiții, rezultând economii importante. Ei, acele economii se vor duce acum pe finalizarea acestui proiect extrem de important
MPOR a emis o Instrucţiune care prevede că toate contractele cuprinse în ”Lista proiectelor cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007-2013” vor putea face obiectul unor acte adiţionale de prelungire a duratei acestora, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor şi indicatorilor şi în vederea asigurării funcţionalităţii din surse proprii ale beneficiarilor (cheltuieli neeligibile în cadrul proiectelor).
Primăria Bistriţa implementează proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, inclus pe lista mai sus menționată, termenul de finalizare fiind acum 30.06.2016.
Proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” este în curs de implementare pe o perioadă de 15 luni, începând cu data de 11.09.2014, dată la care a fost semnat contractul de finanţare. În timpul implementării proiectului s-au constatat necorelări între cererea de finanţare, partea desenată şi devizele de lucrări. De asemenea, datorită faptului că documentaţia tehnico-economică a fost elaborată şi aprobată în anul 2008, a apărut necesitatea de modificare a unor soluţii tehnice prevăzute în proiectul tehnic, precum şi de corelare cu legislaţia nou apărută. Acestea au condus la întârzieri în execuţia lucrărilor şi la apariţia riscului de nefinalizare a lucrărilor până la data de 31.12.2015.
În urma modificărilor, costurile totale ale proiectului ajung la 32.500.979,77 lei (7,4 milioane euro).
Lucrările care fac obiectul contractului de finanţare constau în: reabilitare imobil şcoală gimnazială (cu mansardare), reabilitare internat şcolar (cu mansardare), reabilitare sală de sport şi transformare în sală de sport polivalentă cu extindere (sală de gimnastică), reabilitare, mansardare şi refuncţionalizare imobil existent în centru de documentare şi informare, construire cantina si sala de sport polivalenta precum şi sistematizare pe verticală.
Valoarea estimată a lucrărilor în 2016 la Campusul CNLR: 17.900.000 lei.
Foto: arhivă
30.06.2016????
La data respectivă ar trebui să fie gata toate clădirile care sunt acum în lucru. Pentru clădirea gimnaziului, constructorul promite că va fi gata până la începerea celui de al doilea semestru din acest școlar. Dacă se va respecta acest termen, s-ar putea desfășura cursurile în condiții normale și la CNLR.
Rămâne însă neclară situația clădirii principale, pentru care nu există stabilită o dată de începere a lucrărilor. Starea ei este una tot mai jalnică, de la un an la altul. Păcat, e una din clădirile simbol ale orașului, nu cu mult în urma celor din centrul istoric.
Nici vorba sa fie in urma altor clafiri din centrul istoric, dimpotriva, cred ca e a doua cladire reprezentativa a Bistritei, dupa Biserica evanghelica.
Ipocrit domnu primar.
”Dacă nu ar fi existat fondurile europene, am fi avut o problemă mare, ar fi trebuit să dezvoltăm orașul cu fondurile proprii.”
Ne departam mult de problema. Care nu e daca erau sau nu fonduri europene, ci de ce nu s-au terminat lucrarile la timp. Chiar sefu Dragnea atragea atentia in timpul unei vizite de lucru e trebuie respectat termenul limita.
In zona asta as astepta un raspuns.
Cea mai tare faza e asta „În ultimii doi ani am fost criticat că nu am consumat toți banii pe care îi aveam pentru investiții, rezultând economii importante. Ei, acele economii se vor duce acum pe finalizarea acestui proiect extrem de important”
Deci nea Cretu a economisit pentru finalizarea acestui proiect timp de 2 ani, intuind faptul ca nu va fi gata la timp.
🙂
E bun de scos la pensie primarul nostru . Se vede treaba ca e depasit total . Cu cat vorbeste mai mult cu atat se da de gol mai tare . S-au ratat o groaza de bani datorita incompetentei primarului . Nu a stiut sa-si puna oamenii la munca eficient . 4,4 milioane de euro e o suma uriasa pentru un oras ca Bistrita . Demisia domn primar , bucura-te de pensie .