Actualitate

Creţu: Îmi exprim recunoştinţa faţă de cei care s-au implicat în Revoluţia din 1989

„Au fost multe discuţii dacă a fost sau nu confiscată, dacă a fost sau nu revoluţie. Definiţia dată de dicţionar este că, prin revoluţie, se schimbă un regim politic cu altul, iar la noi asta s-a întâmplat”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.

„Suntem în 21 decembrie. Se împlinesc 26 de ani de la Revoluţia Română din 1989 şi îmi exprim şi pe această cale recunoştinţa faţă de cei care s-au implicat în revoluţie, fie eroi, fie martiri sau participanţi la revoluţie care a dus la schimbarea unui regim totalitar care tindea să îngroape România şi la direcţionarea ţării pe un traseu european, parcurs mai repede sau mai încet, dar cu o certitudine, aceea că direcţia de parcurs a ţării este cea bună, cea care trebuie. Au fost multe discuţii dacă a fost sau nu confiscată, dacă a fost sau nu revoluţie. Definiţia dată de dicţionar este că, prin revoluţie, se schimbă un regim politic cu altul, iar la noi asta s-a întâmplat. Un regim totalitar, comunist, a fost schimbat cu un regim democratic”, a spus Ovidiu Creţu.

Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din decembrie 1989 au dus la sfârşitul regimului comunist din România. Bistriţa s-a numărat printre ultimele oraşe în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat vizite de lucru.

În 16 octombrie, cei doi au participat la un miting popular care a avut loc în faţa Comitetului Judeţean de Partid. În 22 decembrie, la Bistriţa, coloane de muncitori din zona industrială au mărşăluit până în faţa actualului Palat Administrativ, unde s-au strâns mii de oameni. Liderii demonstranţilor au urcat în balcon şi au adresat, prin portavoce, discursuri mulţimii strânse în stradă.

Din fericire, la Bistriţa nu s-a tras şi nu au existat victime. Au murit însă bistriţeni în alte oraşe, unde manifestaţiile au fost înăbuşite în sânge. Tinerii Cristian Bucur şi Ioan Sabău şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor dintre forţele de represiune şi manifestanţi, primul la Bucureşti, unde era student al Academiei Tehnice Militare, cel de-al doilea la Cluj-Napoca, unde urma facultatea. Leontina Bânciu, născută în Borleasa, a murit la Timişoara, în 17 decembrie, împuşcată în masacrul de la Podul Decebal.

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, alături de Asociaţia ”22 Decembrie” Bistriţa, cu sprijinul Garnizoanei Bistriţa, organizează o serie de manifestări dedicate împlinirii a 26 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, după următorul program:

Luni 21.12. 2015 – ora 11.00

– Ceremonial militar şi religios la Troiţa Eroului Sabău Ioan, din localitatea Brăteni: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare

Loc de desfăşurare: Cimitirul localităţii Brăteni, comuna Sînmihaiu de Cîmpie

Marţi, 22.12. 2015 – ora 10.00

– Ceremonial militar şi religios la Troiţa Eroilor Revoluţiei, din municipiul Bistriţa: acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare

Se va depune o singură coroană, din partea tuturor participanţilor la eveniment: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Bistriţa, parlamentarii judeţului Bistriţa-Năsăud, conducerea instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conducerea serviciilor publice deconcentrate, preşedinţi de formaţiuni politice, preşedinţi de ONG-uri.

Loc de desfăşurare: municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş

– Moment comemorativ – cu participarea membrilor Asociaţiei ”22 Decembrie 1989 Bistriţa” şi ai reprezentanţilor instituţiilor statului.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS