Actualitate Recomandări

Pachete cu alimente pentru 250 de familii. Apelul deputatului Ionuț Simionca

Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PMP, deputatul Ionuț Simionca, a pregătit 250 de pachete cu alimente pentru tot atâtea familii pe care le va distribui înainte de sărbătorile pascale. El a făcut și un apel.

”În Bistrița-Năsăud, nimeni nu trebuie să aibă lipsuri de Paște! Criza sanitară pe care o traversăm ne-a făcut să ne apropiem unii de alții și să fim conștienți că marile încercări nu le putem depăși decât cu solidaritate și cu omenie. Împreună cu mai mai mulți bistrițeni cărora le pasă de oamenii din jurul lor, am pregătit pachete cu alimente pentru 250 de familii, care vor ajunge în zilele următoare la cei aflați în nevoie. Cu ajutorul unor preoți cu har din municipiul Bistrița și din județ am reușit să identificăm familiile pentru care aceste pachete chiar contează.

Vă invit pe toți cei care aveți o bucată de pâine în plus să vă alăturați demersului nostru și să aveți grijă de cei care, din motive independente de ei, nu pot pune pe masă bucate tradiționale în Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului. Dacă vreți să ne ajutați la distribuirea pachetelor sau dacă știți familii care au nevoie de sprijin și de o vorbă bună, vă rog să mă contactați. În județul nostru, nimeni nu trebuie să aibă lipsuri de Paște!Așa să ne ajute Dumnezeu!#Omenie#Solidaritate#PașteFericit”, a scris Ionuț Simionca pe Facebook.

https://www.facebook.com/IonutSimionca/posts/3364007966947371

9 comentarii

    • Ce legatura are donatia unui parlamentar cu Ioan Turc? Ce ai vrea sa iti doneze tie, niste minte?
      Asta chiar ar fi un gest frumos!

    • Din câte știu, nu trebuie să te lauzi dacă dai de mâncare cuiva care nu are.
      Deocamdată, nu știm cine nu are, știm doar cine se laudă că dă.
      Era ceva dacă zicea că plătește ratele celor rămași șomeri.

  • Nume de cod Camelia te deranjeaxa asa tare domnul Turc? Nu este articol ca sa nu-l pupati undeva pe Turc.
    Ai rabdare acuma nu te deranjeaza numai dupa ce va ajunge primar.
    Si inca ceva faceti va boceluta , luati va idolul de mana si plecati unde o dus mutu iapa.

    • Ma bucur ca exista oameni cu suflet, oameni care ajuta .
      Felicitari !
      Asa sa va rasplateasca Dumnezeu!
      Sarbatori Binecuvantate dle Ionut Simionca

  • BRAVOOOOO, dle SIMIONCA!
    Dacă veţi candida, la Primăria BISTRIŢA, eu, SIGUR am să vă votez!
    Sunteţi un ADEVĂRAT OM şi VĂ ROG, NU băgaţi în seamă pe toţi cîrcotaşii!
    Felicitări!
    DOAMNE AJUTĂ !

  • Atatea nevoie de donatii din partea voluntarilor ca ei sa spele banii alocati pt mancarea celor aflati in carantina,statul a alocat bani pentru asa ceva,banii alocati pt eveneminte ca zilele bistritei au fost redistribuiti pt asa ceva,este treaba primariei sa se ocupe de cei din carantina

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS