Actualitate

Pădurea Transilvania 2.0! Tăşuleasa Social, încă 10 hectare de pădure nouă într-o singură zi

A început sezonul plantărilor, iar Tăşuleasa Social e ”On Tour”. În 21 martie, Pădurea Transilvania de la Budeşti Fânaţe, creată acum un an şi care a avut o rată de prindere de 87%, va fi extinsă cu zece hectare. Voluntarii asociaţiei vor realiza astfel, într-o singură zi, Pădurea Transilvania 2.0.

În această primăvară, Tăşuleasa Social va fi ”On Tour”. A doua zonă din turneul de plantări este Budeşti Fânaţe, în 21 martie, Pădurea Transilvania urmând să fie extinsă. ”În data de 21 martie a.c., la Budeşti Fânaţe, împreună cu Banca Transilvania vom extinde Pădurea Transilvania. Aşadar, încă 10 hectare de pădure nouă într-o singură zi! Aşteptăm mulţi, mulţi voluntari din Cluj, din Bistriţa şi Mureş, dar nu numai. Tăşuleasa asigură transportul din aceste oraşe până la Budeşti Fânaţe şi înapoi, sandwichul, apa, uneltele de lucru, puieţii şi voia bună. Întoarcerea se va face în jurul orelor 16.00 – 17.00, în funcţie de finalizarea plantării. Echipamentul obligatoriu de participare este: încălţăminte adecvată unei plantari (cizme cauciuc sau bocanci), haină de ploaie şi haina călduroasă. Plecarea din Bistriţa se va face la ora 08.30, din faţa Palatului de Justiţie”, a precizat Tăşuleasa Social.

Înscrieri se pot face online până miercuri 18 martie inclusiv.

Asociaţia condusă de Alin Uhlmann Uşeriu a menţionat că rezultatele oficiale după împădurirea de anul trecut de la Budeşti Fânaţe sunt foarte bune: ”Auzim următoarele lucruri când încercăm să găsim o suprafaţă pentru împădurit cu voluntari: „este numai pentru imagine”, „oricum nu se va prinde nimic”, „spălaţi bani!” sau chiar şi „lucru de mântuială”! Tăşuleasa Social, împreună cu Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, a analizat anul trecut împăduririle care s-au făcut cu voluntari. Raportul ne dovedeşte că Pădurea Transilvania 1.0 a avut o rată de prindere de 87%! Adică mai mult decât foarte bine! Pădurea Transilvania 2.0 ne aşteaptă!”.

În 22 martie 2014, voluntarii Asociaţiei Tăşuleasa Social au realizat cea mai mare acţiune de împădurire din Transilvania, într-o singură zi: peste 40.000 de puieţi de salcâm şi frasin pe 10 hectare de teren degradat din comuna Budeşti. Tăşuleasa a ajuns atunci la al 100-lea hectar împădurit din istoria asociaţiei.

Foto: Tăşuleasa Social

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS