Economie

Pagube de peste un milion de euro la Poiana Zânelor

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a început, marți, o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului care a distrus două cabane din Complexul turistic Poiana Zânelor de la Valea Măriilor.

Purtătorul de cuvânt al IJP Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat, marți, că s-a început o anchetă a IJP la Valea Măriilor.

„Nu a depus nimeni vreo reclamație că incendiul ar fiu fost provocat de vreo mână criminală. Pur și simplu, ne autosesizăm în astfel de cazuri și demarăm o anchetă”, a declarat Antonela Gorgan.

Între timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud a reușit să stabilească de unde a pornit incendiul.

Purtătorul de cuvânt al ISU, Vasile Trifan, a declarat că o echipă de specialiști trimisă la fața locului a stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit la tabloul electric care se afla în aceeași clădire cu piscina.

„A fost un scurtcircuit care a declanșat incendiul. S-a produs la tabloul electric situat în apropierea piscinei”, a declarat Trifan, care a adăugat că nu există indicii că ar fi vorba de vreo „mână criminală”.

Surse locale au declarat că pagubele depășesc un milion de euro.

Două cabane din complexul turistic Poiana Zânelor de la Valea Măriilor au ars în noaptea de luni spre marți într-un incendiu, una din ele fiind cea care adăpostea restaurantul, piscina și sala de fitness.

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS