”Ideea pe care s-a mers este una foarte benefică, ştiţi că ani de zile pe vremea preşedintelui CJ Liviu Rusu erau o grămadă de primării care primeau zero. Când eram consilier judeţean, judecata era ca fiecare primărie să aibă minim 7 miliarde de lei vechi ca să poată funcţiona. Acum s-a mers exact pe ideea de a-l ajuta pe cel mai defavorizat. S-au alcătuit nişte plafoane. A fost o primă etapă din patru, deci vor mai fi trei etape, primăriile cărora nu le ajung banii pentru cofinanţare vor face solicitări în acest sens, vor mai veni bani. Există şi o variantă de a lua bani din Trezorerie pentru sumele de cofinanţare, deci în niciun caz nu se vor opri proiecte. Chiar dacă la prima vedere par defavorizat primăriile mari, pentru primăriile mici, fără surse de venit, trebuia să vină o sursă de finanţare. Nu vor fi lăsate de izbelişte primăriile care la prima vedere par foarte afectate”, a spus Doina Pană într-o conferinţă de presă.
La rândul său, Daniel Suciu a afirmat: ”La nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale s-a solicitat de la MDRAP care sunt nevoile pentru cofinanţare, în etapa următoare fiecare primărie va primi fondurile pentru cofinanţări, pentru proiectele pe care le are în derulare la nivelul anului 2015. E o măsură radicală aceasta de a scoate CJ din ecuaţia împărţirii bugetului, e o măsură care teoretic dezavantajează 18 primării din judeţ, cu primari de toate culorile. Să nu credeţi că oamenii de la MDRAP sunt nebuni încât să nu ştie că o parte dintre primării vor avea dificultăţi financiare. Da, în această primă etapă 18 primării sunt defavorizate, dar e o etapă din patru. Vă reamintesc că în 2014 tot acest Guvern a plătit absolut toate arieratele primăriilor, nicio primărie din judeţ nu mai are datorii istorice şi îmi vin în minte doar cazurile Rebrişoara şi Livezile, care aveau datorii de peste 2 milioane de lei. Toate primăriile vor primi sume de cofinanţare. Să nu credeţi că nu ne-au interpelat primarii. Împărtăşesc îngrijorarea primarilor de la Şieu Măgheruş, Lechinţa, Teaca şi celelalte. Am mai spus-o, a fi demagog astăzi nu ştiu dacă mai ţine. Când tu eşti de acord cu o măsură, fie ea şi revoluţionară, măcar ai bunul simţ să taci dacă tu ai votat-o. Nu ştim exact cum se finaliza, după ani de zile în care am solicitat să scoatem factorul subiectiv şi politic din alocarea banilor, dar nici să fii primul care atacă acest lucru. Vor fi rezolvate toate probleme punctuale ale celor 18 primării, o să vedeţi că n-o să închidă nimeni primăriile şi toată lumea va primi ce i se cuvine: bani din TVA, din impozitul pe venit, de cofinanţări. Nimeni nu va fi dezavantajat după această măsură, chiar dacă astăzi 18 primării par că sunt în dificultate financiară”.
El a adăugat că în anul 2015 n-ar mai trebui să se discute de comune cu 900 de locuitori: ”Este contraproductiv şi sunt găuri negre la buget. Nu cred că din 2020 mai putem avea primării cu 900-1.000 de locuitori, cum avem şi nu puţine în Bistriţa-Năsăud”.
Conform unei hotărâri de Guvern, Consiliul Judeţean nu va mai stabili sume pe localităţi. Ministerul Finanţelor alocă sumele pentru bugete locale astfel încât comuna să aibă buget de minimum 1,5 milioane lei, oraşul cel puţin 6 milioane lei, municipiul de la 20 milioane lei, iar judeţul minimum 80 milioane lei, bani trimişi direct de minister. Ministerul Finanţelor aplică astfel formula din legea care a fost aprobată de către Parlament, o formulă care conţine referire la numărul locuitorilor (55% influenţă), suprafaţa judeţului (15% influenţă), respectiv lungimea drumurilor judeţene şi comunale (30%).
În ianuarie a.c., Guvernul a aprobat repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor de echilibrare din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. 18 primării din Bistriţa-Năsăud nu au primit niciun leu: Bistriţa, Beclean, Năsăud, Bistriţa Bârgăului, Feldru, Josenii Bârgăului, Lechinţa, Livezile, Lunca Ilvei, Maieru, Monor, Prundu Bârgăului, Rodna, Şanţ, Şieu Măgheruş, Teaca, Telciu, Tiha Bârgăului. AICI puteţi vedea sumele repartizate judeţului Bistriţa-Năsăud, pe oraşe şi comune.
Autorităţile din Suedia au anunţat că vor închide patru penitenciare şi un centru pentru arestări preventive, ca urmare a numărului redus de condamnaţi care execută pedepse privative de libertate. În prezent, oficialii de la Stockholm raportează 4.500 de deţinuţi la o populaţie de 9,5 de locuitori.
Ha ha ha …astia inchid puscariile …si la noi trebuiesc altele noi construite …la ce val de puscariabili ‘ e pe vine la romanica ….incepind cu jmecherij astia mari ce se dau in primire acum …unii pe altii …mai tare ca mos craciun …ptr un sac de jucarii „
in legatura cu Constntin asta :tarziu, tarziu!
ii lasa 7-8 sau 10 ani sa fure… apoi le dau cativa ani…
asta face 1/3 din pedeapsa . mai scrie si o carte si rezolva sudoku si scapa peste 1 an.
DAR RAMANE CU AVEREA – FURACIUNEA INTACTA…
NU ERA DREPT SA-I IA FURACIUNEA INAPOI?
Filmul Caracatiţa este „mic copil” pe lângă imaginile din viaţa reală din România. Sper că le vor fi confiscate averile acestor hoţi fiindca nu ne încălzeşte cu nimic că fac închisoare câţiva ani. Mai bine să-i lase liberi (fiindcă altfel trebuie să le construim şi închisori-spa), să le confişte averile până la ultimul bănuţ şi să nu le mai fie permis să intre în politică. V-o imaginaţi pe doamna Udrea în blugi rupţi şi adidas numărând nişte bănuţi ca să-şi cumpere o pâine? Asta da imagine! Vă imaginaţi un Raducu cu un prosop pe mână ştergând repede masa la un bar şi întrebând umil ce doreşti să serveşti? Dar să nu-i daţi bacşiş!
daca va uitati ti la cele 18 primarii care nu au primit bani si la cat au contribuitla buget ar trebui ospatarul sA O SUGA LA TOTI telcenii ca maimuta aia care sta langa el este din TELCIU si datorita acestei comune a ajuns mare papagal unde este acum.A uitat dl. Moldovan ca in 1999 cand era mare director la o firma de Telecomunicatii il trageau stripteuzeule din Telciu de cravata si el mergea prin bar numai in chiloti ca un catel.SA traiasca NET SOFT a facut om din un nimeni.Sa traiasca tara non valorilor.
Un limbaj de mahala, care sugerea un caracter si o atitudine asemenatoare. Una dintre problemele din cauza carora poporul roman a ajuns la nivelul submediocru la care se afla.
Sunt curios in numele cui vorbiti, ca tot faceti referire la dumnevoastra la plural? Nu incercati sa asociati parerile dumneavoastra cu masele de oameni. Va spun din proprie experienta ca este o falsa senzatie de succes.
S-a creat din nou o isterie mediatica prin demagogii ieftine, cum ca oamenii din 18 primarii din judet ar fi lasati sa moara de foame de catre Ministerul Finantelor. Fals! Explicatiile le-ati putut citi mai sus. Vreau, insa, sa ne amintim de perioada 2008-2012 cand banii veneau in mare parte din pixul presedintelui CJ (la vremea respectiva Liviu Rusu, PDL) si cand multe UAT-uri mari primeau nimic. Asa ca degeaba incearcati sa deturnati opinia publica. Nu reusiti decat sa va asociati cu o ipocrizie cronica.
Stefane ar trebui sa citesti putin codul bunelor maniere. Iti lipsesc cu desavarsire.
Vorbe aiurea aruncate fara rost. Totusi cititorii acestui ziar sunt oameni civilizati asa ca lasa pe altii sa comenteze.