Politică

Deputatul Suciu merge în judeţ cu ”biroul parlamentar mobil” şi invită la Cameră tineri din CJT

Deputatul PSD Daniel Suciu a precizat că de la sfârşitul acestei luni va merge să dea audienţe în comune cu ajutorul unui ”birou parlamentar mobil”, un autovehicul cu care se va deplasa peste tot, şi va invita la Bucureşti, ”să vadă unde se fac legile”, membri ai Consiliului Judeţean al Tinerilor.

”Încă din decembrie m-am gândit la ceea ce voi face în ultimii doi ani de mandat. De fiecare dată când vin în judeţ sunt la biroul parlamentar la sfârşitul săptămânii. Am făcut o investiţie la biroul meu parlamentar şi începând sper cu sfârşitul acestei luni voi inaugura un birou parlamentar mobil. E o maşină de 7+1 locuri cu care mă voi deplasa în fiecare zi începând de vineri, pentru că programul de lucru la Parlament s-a mărit şi vom avea şi joi activitate. E o maşină second hand, am cumpărat-o luna trecută şi mă voi duce cu ea peste tot. Mă gândesc foarte serios ca Loganul pe care îl am de la Camera Deputaţilor să-l donez unei primării. Vineri, sâmbătă şi ocazional duminică voi fi în comunele din colegiul meu şi nu numai. Cred că e un minim de efort pe care eu ca parlamentar pot să-l fac, nu să aştept să vină oamenii la mine în audienţe la Bistriţa, Beclean sau Sîngeorz-Băi, ci mă voi duce eu direct la ei. Chiar cred că rolul unui parlamentar nu e să-şi aştepte electoratul la cabinet, ci trebuie să meargă să dea audienţe peste tot. Chiar voi face acest lucru”, a declarat Daniel Suciu într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că, tot cu ajutorul biroului parlamentar mobil, va iniţia un proiect cu Consiliul Judeţean al Tinerilor: ”Îmi doresc ca de două ori pe lună tineri merituoşi din CJT, pe cheltuiala biroului meu parlamentar, să vină la Bucureşti şi să asiste la lucrări ale Camerei Deputaţilor. Pentru că sunt şi secretar al Comisiei de Mediu, îi voi duce şi la lucrări ale acestei comisii. Îmi doresc ca foarte mulţi tineri să facă politică, indiferent de partidul pe care îl agreează, văzând cu adevărat unde se fac legile, adică la Bucureşti în Parlament. Mi-am propus să duc la Bucureşti câte şapte tineri, de două ori pe lună. Am discutat şi cu doamna Doina Pană, vor fi oaspeţii noştri la Bucureşti. Vor fi tineri din toate comunele şi nu vor fi selectaţi pe baza carnetului de membru la un partid”.

Daniel Suciu salută ”un mare pas înainte făcut la nivelul Camerei Deputaţilor, program de luni până joi”. ”Dacă până acum am crezut, şi mă includ şi pe mine, nu mă disociez de parlamentari, că suntem altfel de oameni şi trebuie să lucrăm doar de luni până miercuri, am greşit şi imaginea proastă a Parlamentului se datorează şi acestui stil de lucru, în care mulţi dintre colegi vin luni şi pleacă marţi seara acasă. Au fost cazuri când votam în 2014 OUG din 2007, nu e normal aşa ceva, nu este în regulă. Anomaliile legislative trebuie să dispară cu timpul”, a comentat el.

Etichete

9 comentarii

  • Suciule ……………………poti sa mergi si cu PapaMobilul , ca tot nu te[nu va ] mai crede nimeni . cel putin pe acest partid de corupti si de oameni fara coloana cum este Psd-ul.

  • O idee extraordinara, va asteptam pe valea somesului Dl Deputat. sa vb cu dumneavoastra caci dl oltean a cam uitat ca e parlamentar pe aceasta zona.

  • Vă sugerez să vă numiţi autobuzul „Thieves Bus”. Să-l coloraţi în roşu şi să vă puneţi şi o poză cu acest individ care are o figură foarte expresivă în contextul numelui propun de mine pentru bus.

  • Foarte frumoasa aceasta idee. Poate nu este o idee originala, insa alegătorii din acest judet au dreptul de a se intâlni cu aleșii acolo unde sunt probleme, nu intre pereții cabinetelor parlamentare unde nu se pot prezenta toate detaliile spețelor prezentate.

  • Ma bucur sa vad ca domnul Suciu a inteles ca e nevoie de o alta maniera de a face politica. O astfel de initiativa menita sa reduca „distanta” dintre cetatean si legislativ este mai mult decat binevenita. Sunt multi oameni, care ar vrea sa stea de vorba cu parlamentarul pe care l-au votat sau pur si simplu cu un parlamentar si care n-au bani de autobuz sau nu pot fizic sa ajunga la Bistrita. Felicitari!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS