Actualitate

Paradă a maşinilor retro. O puteţi vota pe cea mai frumoasă dintre ele (FOTO)

Maşini care au şi 50 de ani vechime au fost scoase din garaje, unde sunt bine întreţinute de proprietari, cu ocazia Marelui Târg al Bistriţei ca să poată fi admirate în toată splendoarea lor atât în parcarea din faţa Palatului Culturii, cât şi pe străzi şi în centrul oraşului, evenimentul fiind organizat de Automobil Clubul Român Bistriţa.

„Regina” (foto principal), dar şi numeroase Dacii, 1100 sau 1300, automobile marca Mercedes, VW, Ford sau Skoda, au fost etalate cu mândrie de proprietarii lor, oameni pasionaţi de lucruri vechi şi de calitate, de care nu s-au putut despărţi în ruptul capului. Le-au întreţinut bine şi le-au îngrijit, aşa că, în ciuda vârstei, arată foarte bine şi chiar îşi fac datoria şi-i duc în siguranţă pe drumuri pe cei care le conduc.


 

Evenimentul a fost organizat de ACR Bistriţa, directorul Liviu Orza fiind decis să pună cât mai mult şi mai des în valoarea zestrea automobilistică a Bistriţei. De altfel, chiar peste două săptămâni va avea loc un raliu al maşinilor retro care se va desfăşura pe ruta Bistriţa – Pasul Tihuţa şi care va conţine probe de îndemânare, dar şi momente de relaxare.

Sâmbătă seara, mașinile vor fi expuse pe pietonalul Liviu Rebreanu, în apropierea scenei. Publicul va putea vota automobilul preferat, depunând buletinele de vot în urna din fața scenei, pentru decernarea ”Premiului publicului”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS