Actualitate

Parlamentul se reunește pentru eliminarea pensiilor speciale. Guvernul își asumă două tururi la primari

Parlamentul se reuneşte în perioada 27 – 29 ianuarie în sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale şi asumarea răspunderii Guvernului.

Marţi, PSD vrea să dezbată şi să voteze în Camera Deputaţilor eliminarea pensiilor speciale, iar miercuri, Guvernul Orban îşi angajează răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură împreună cu UDMR, informează News.ro

Până luni pot fi depuse amendamente la legea pe care Guvernul îşi angajează răspunderea, respectiv alegerea primarilor în două tururi de scrutin, iar marţi Guvernul va dezbate aceste amendamente în şedinţă.

Marţi, pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor este eliminarea pensiilor speciale. Două proiecte cu acest subiect sunt trecute pe ordinea de zi. Primul este Pl-x 292/ 2019 ”Propunere legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”. Proiectul a fost depus de PNL, în februarie 2019, şi a fost respins de Senat, în iunie 2019. În 24 iunie 2019, proiectul a ajuns pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, dar abia în decembrie a ajuns pentru aviz în Comisia de muncă.

Al doilea proiect de lege aflat pe ordinea de zi şi care vizează pensiile speciale este Pl-x 166/2018 ”Propunere legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale”, poiect iniţiat de USR. Proiectul a fost respins de Senat în martie 2018 şi a ajuns în 28 martie 2018 pentru dezbatere la Camera Deputaţilor. Şi în 18 decembrie 2019, proiectul de eliminare a pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, s-a aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, dar votul a fost amânat pe fondul nemulţumirilor exprimate de magistraţi şi al protestelor grefierilor.

Şi acum în Justiţie sunt nemulţumiri, magistraţii adoptând diferite forme de protest faţă de eliminarea pensiilor speciale. În timp ce unii au întrerupt lucrul, alţii amână toate procesele care nu sunt urgente.

„PSD este pentru tăierea pensiilor speciale, însă aşa cum vrea PNL va fi doar o altă lege declarată neconstituţională. Pentru a face efectiv dreptate, pentru ca sumele să fie reduse, noi am iniţiat legea supra-impozitării pensiilor speciale şi am votat-o deja la Senat. PSD va vota supraimpozitarea pensiilor, cu excepţia militarilor, întrucât aceştia îşi riscă viaţa în teatrele de operaţii. Până acum, PNL a venit doar cu minciuni. Se fac că fac, nedorind în realitate să schimbe nimic!”, susţinea Ciolacu în 9 ianuarie.

Miercuri, plenul Parlamentului se reuneşte pentru ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Legea iniţiată de PNL nu rezolvă, însă, chestiunea alegerii preşedinţilor de consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni, aşa cum au solicitat partidele care susţin Guvernul, dar chiar şi preşedintele Klaus Iohannis.

După asumarea răspunderii, există un interval de trei zile în care poate fi depusă moţiune de cenzură.

PSD a anunţat că, împreună cu UDMR, va depune moţiunea de cenzură, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a arătat convins că aceasta va trece, deşi, matematic, cele două formaţiuni nu au numărul de voturi necesare.

”Părerea noastră, chiar dacă matematic nu avem numărul de voturi, că va trece această moţiune şi după ce vom depăşi această etapă vom veni şi cu propunerile utlerioare”, a declarat, lunea trecută, Marcel Ciolacu.

Acesta a explicat că „matematic” mai este nevoie de şase sau şapte voturi pentru a trece moţiunea.

USR, ALDE, Pro România şi PMP nu susţin moţiunea de cenzură pe care PSD anunţă că o va depune.

Etichete

9 comentarii

  • JOS PENSIILE SPECIALE!!!!
    Nimeni,dar absolut nimeni nu este special.
    Sunt oameni care salvează vieti zi de zi și nu se cred speciali,iar unii care nenorocesc destine,vieti și distrug viitorul acestei tări vreau pensii speciale.
    Am văzut cum magistrații au început să facă grevă,propun ca și cei care au de mers la instantă să intre în grevă și cei care plătesc taxe și impozite.Așa nu se mai poate.
    PĂREREA MEA!

  • Super initativa PMP de a elimina pensiile speciale. Doamne ajuta sa vedem realizat. Fara diferente intre romani, toti cotizam, sa avem pensii in functie de cotizatii.

    • Ba e initiativa PMP. Ei au iesit prima data cu modificare de lege in sensul desfiintarii pensiilor speciale. Au strans si semnaturi in toata tara. Apoi s-au gandit si cei de la USR ca e buna si hopa…hai ca e initiativa mea. Ba mai nou si ciumatii din PSD ca au vazut ca asta da bine la alegatori si cum ei stau pe o craca subreda e rost de afirmare si castigare de capital politic.
      Ba nu, ca romanii sa stie, e initiativa PMP!!!!!

  • Am stat in strada aproape doi ani pt. aceste deziderate ale romanilor. Am strans semnaturi pt. aceste actiuni si am sprijinit atat USR-ul cat si PMP-ul cu ele. DOAMNE ajuta sa se faca dreptate pt. cei multi si oropsiti. Cum vine asta intr-o tara NORMALA ? Sa ai categorii speciale de imbuibati si restul sa fie impinsi la periferia societatii ! Jos cu lacomia si ticalosia si golaneala politica ! Jos PENALII din fruntea tarii !!! Parlament din maxim 300, asa cum a dorit poporul roman !

  • Legile speciale au fost din start NECONSTITUTIONALE acceptate de CCR pentru interesul lor .Sa fie eliminate intrucat produc discriminare , inechitate si revolta celorlalte categorii sociale .!

    • Aveti bani pentru doua tururi?
      Serios?!!!
      Pentru alte lucruri nu aveti…
      Din senin pentru asta aveti !!
      Mincinoșilor !!!

  • Jos cu pensile speciale,banii plătiți de statul român la CEDO recuperați de la toți cei vinovați din justiție(au de unde),parlament de 300 cum s-a hotărât la referendum,în privința alegerilor în două tururi ale primarilor nu sunt de acord,în ce competitie din lumea asta locul1 cu locul2 mai concurează odată ptr.a stabili câștigătorul?

  • Comunistilor, ati fost invatati de Ceausescu ca toti suntem egali. NU SUNTEM EGALI, sa va intre bine in cap ! Unii au prin lege un statut special, care trebuie respectat. Vedeti in Europa care este pozitia magistratilor. Dar rautatea si invidia au atins cote alarmante. Rusine romani !

  • Mai incet ca nu sunt Dumnezei pamanteni sa le suflam in ceafa la acesti imbuibati. nu ai relatii si bani pierzi dreptatea pe mana ta !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Un punct de vedere Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS