Actualitate

Pârtia de schi va fi extinsă! Care este motivul

Municipalitatea alocă la rectificarea de buget de luna aceasta 130.000 de lei pentru extinderea Pârtiei Cocoș din Complexul Wonderland – Unirea.

”Obiectivul de investiții ”Extindere pârtie de schi” este necesar pentru realizarea unei variante ocolitoare a porțiunii dificile a pârtiei existente, care să fie mai ușor accesibilă începătorilor. Suma alocată reprezintă documentația de scoatere din circuitul forestier și plata taxei aferente către minister pentru eliberarea avizului necesar”, este explicația Primăriei Bistrița.

24,4 ha de pădure vor fi scoase din fondul forestier pentru extinderea pârtiei. ”Pe anumite porţiuni, gradul de dificultate al pârtiei este mediu spre dificil. În acest sens, se impune realizarea unei variante ocolitoare, ca alternativă la cea existentă, care să permită practicarea schiului de agrement în condiţii de siguranţă pentru toate categoriile de utilizatori. În teren, s-a identificat un traseu alternativ, care să satisfacă condiţiile de dificultate. Astfel, suprafaţa de teren pentru extinderea pârtiei este cuprinsă în suprafaţa de 24,4 ha, teren cu destinaţia de pădure, proprietatea publică a municipiului Bistriţa, care va fi scoasă definitiv din fondul forestier naţional”, a menționat municipalitatea.

Lungimea pârtiei (de categorie medie spre ușoară) este de 1.335 m (diferență de nivel de 257,5 m), cu o bretea de 447,10 m. Lățime: 60 m. Pârtia are punctul de plecare la altitudinea de 676 m.

În perioada următoare, la pârtia de schi se vor mai face o serie de lucrări: realizarea de șanțuri, nivelarea pârtiei, amenajarea peroanelor de îmbarcare în telescaun cu pavele prefabricate din beton (toate la prețul cel mai scăzut), construcție pentru adăpostirea utilajelor pentru amenajarea și întreținerea pârtiei, grupuri sanitare (valoare estimată – 1 milion de lei).

Telefericul monocablu tip telescaun fix are 4 locuri și este alimentat de o bandă transportoare cu capacitatea de 4 persoane, viteza de deplasare fiind de 2,6 m/sec. Vor fi 57 de scaune. Traseul va fi susţinut de 10 piloni metalici. Accesul pe platforma staţiei se va face pe o scară amplasată la capătul staţiei. Lungimea traseului telescaunului va fi de 1182,71 m, cu o capacitate de 1.200 persoane/h. Taxa de acces la telescaun este diferenţiată în funcţie de vârstă: între orele 9.00 – 16.00: 1. Persoane adulte: 30 de lei pe zi/ 150 de lei pentru 6 zile, 2. Tineri între 15-18 ani inclusiv şi seniori (peste 65 ani): 20 de lei pe zi / 110 lei pentru 6 zile, 3. Copii pînă la 14 ani inclusiv: 10 lei pe zi / 50 lei pentru 6 zile, 4. Nocturnă (orele 18.00 – 21.00): 20 lei pe zi.

21 comentarii

    • Sa se extinda, sa se dezvolte! Bravo Bistrita! In sfarsit iesim si noi se pare ca incet incet din plafonarea asta de oras vechi si cu mentalitate imbatranita.

    • Sa ne bucuram de partia de ski de la Toplita eventual ca pe asta de la Bistrita nu vei avea ocazia sa dai cu capu in stalpi.

  • Speram ca va fi vremea potrivita schiatului iarna aceasta sa nu mai fim nevoiti pentru 3-4 ore sa fugim pana la Vatra Dornei sau Borsa

    • Ionuka draga, revino cu picioarele pe pamint (adica pe noroi), partia inca nu e functionala, iar in ritmul lui Cretu nu va fi nici peste 5 ani.
      Doar se vor cheltuii alte si alte milioane!

  • Minunat,se pare ca iarna aceasta vom avea partie de schi! Abia astept!Chiar daca au fost si nemulțumiri,până la urmă,important e ca s-au găsit soluții!

    • De acord cu euforia de a schia pe aceasta partie, si eu m-as bucura! Dar oare pe cate zeci de ani si CAT ne va costa pe noi nesabuinta unora care s-au lansat pe o partie atat de „aluneacoasa” si mai ales – deja- atat de paguboasa pentru bistriteni!? Nu exista nici o posibilitate de SUPRAcontrol al acestor „idei”, inainte de supunerea bugetelor la vot in CL?!

  • In Cluj exista o initiativa prin care locuitorii Clujului (aici intra si studenti) sa voteze online toate propunerile consiliului local. Proiectele care primesc cele mai multe voturi merg mai departe.
    Cei ce voteaza trebuie sa completeze cu datele personale , softul existent nepermitand sa votezi de mai multe ori.(Sunt curios cate fantani arteziene am mai construi.)
    In acest fel se implica mai multi locuitori in ”viata cetati” iar consilieri si primarul vor trebui sa respecte dorintele cetatenilor .
    Pe cand si in Bistrita?

    • Ce idee tampita…cum mai bem noi sifon? Cine mai face struti? Cum ne mai tragem pe fund pe partia de noroi? Cine ne mai aproba noua rampa pentru „avioane” peste raul Bistrita? Cum mai facem noi „studiile de fezabilitate” pe bani multi? Cine mai defriseaza copaci din Bistrita? etc, etc

  • Adevarule, naiv mai esti si cum spunea cineva mai sus pe cati bani? Pana cand vom plati? Pentru max 2 luni pe an sper sa fie si asa. Cata naivitate sau sunt postaci de serviciu

  • Toti comenteaza dar preturile la teren in zona au creacut de 3-4 ori, toti asteapta sa o vada deschisa si functionala si apoi nu vor mai fi comentarii..

    Asa sunt gurile rele sau cei platiti ca sa scrie numai rautati!

    • scuza-ma ca n-am fost inspirat sa cumpar acolo vreo 2 hectare de teren ca sa ma îmbogatesc si eu.
      pur si simplu nu mi-a dat prin cap, si nici prieten cu primarul nu-s.
      ce ma intereseaza pe mine e ca si nepotii mei vor plati rate (taxe si impozite) la creditele astea contractate de un taran idiot (si) în numele meu.

    • Ai dreptate, multa lume asteapta sa fie functionala, dar din pacate nu va fi degraba, iar cand ii da drumul pentru cateva zile la 3 ani, sa vezi atunci accidente.
      Bani cheltuiti aiurea!

    • Poi tocmai de asta s-a facut partia acolo. Sa creasca preturile la terenurile baietilor destepti si a fratilor de loja a lu Cretu.

  • Atentie la extinderea partiei. Un căutător de metale a dat peste muniție neexplodată din cel de-al Doilea Război Mondial doar la doi pași de pârtia de schi din Dealul Cocosului.
    Este vorba despre patru încărcătoare de câte 5 gloanțe fiecare, de calibru 7,62 mm.
    Munitia a fost descoperită foarte aproape de pârtia de schi, în partea de sus și la doar 5 cm în pământ, reprezentând un real pericol pentru prtsoanele care ajungeau în zonă.
    Bărbatul a alertat ISU, care a trimis în zonă o echipă pirotehnică. Muniția neexplodată a fost ridicată și transportată spre depozitare.
    Pompierii recomandă ca în cazul în care găsiți muniție neexplodată să anunțați imediat primăria, poliția sau ISU. Muniția descoperită nu trebuie lovită, atinsă sau mișcată.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS