Actualitate Recomandări

Pârtia Teleschi de pe Dealul Cocoșului, închisă. Din cauza ploilor, a devenit impracticabilă

”Ploile abundente din ultima perioadă au afectat considerabil stratul de zăpadă, pârtia devenind impracticabilă. În acest sens, suntem nevoiți să închidem, însă ne vom revedea în măsura în care condițiile meteo ne vor permite să deschidem din nou”, este anunțul făcut pe pagina de Facebook Pârtia de schi Cocoș Bistrița.

În actualul sezon de iarnă, pârtia mică (300 de metri) deservită de teleschi de pe Dealul Cocoșului din Unirea s-a deschis în 18 ianuarie și a fost închisă în 24 ianuarie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, fiind redeschisă în 27 ianuarie și închisă acum tot în urma ploilor. Pârtia mare, de 1.300 de metri și dotată cu telescaun, nu a fost deschisă nicio zi.

https://www.facebook.com/PartiaBistritaOficial/posts/3642118299201514

Reamintim că Pârtia Cocoş din Unirea, obiectiv pe care Primăria Bistriţa l-a construit cu bani obținuți prin accesarea unui credit bancar, a funcționat 10 zile în sezonul 2017-2018. În 2018-2019 a depășit ”performanța” cu încă patru zile, având un total de 14 zile de funcționare, iar în sezonul 2019-2020 pârtia mare s-a deschis în 23 ianuarie 2020 și s-a închis după patru zile de funcționare, pârtia mică rămânând deschisă până la începutul lui februarie.

Foto: arhivă

Etichete

6 comentarii

  • Așa nu mai merge!
    Nu mai are rost să ne chinuim an de an.
    Pârtia trebuie desființată, iar instalațiile vândute.
    Întrebați Consiliul Județean dacă nu vrea să le cumpere și să le relocheze in Munții Călimani, Bârgăului sau Rodnei.
    Ce ziceți domnule Radu Moldovan?
    Sau vândute unui investitor privat. Parca erau planuri de înființare a unui domeniu schiabil in Munții Rodnei. Nu mai știu unde, la Valea Vinului parcă.

    • Nu te mai chinui Adriane. Oricum, până la urmă, rezultatul e cunoscut. Nici n-are rost să te mai dai jos din pat. Odihnă la orizontală și împachetări cu nămol! Efort intelectual de evitat, puțin, spre deloc că nu face față hard-ul. Vinde tot ce poți din timp, la licitație. Sau , poate e interesat Radu Moldovan. Odihnă plăcută spre în pace!

    • Ce sa vanda? Muta-te tu din oras daca nu-ti convine. Mie ca si multi altii ne convine si ne face placere sa schiem acasa. O instalatie de Telescaun nu o poti muta ca si o mobila dintr-un loc in altul. Fiecare instalatie in parte este conceputa pentru o anumita zona, panta, teren, inclinatie…. etc. Asa ca murim si ea tot aici ramane :))))

    • nu face nimeni asta ca zona e o vaca de muls pt unii. este multi care duce salariu de acolo si acolo e de munca, intretineri, paza, etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS