Actualitate

Partidul Verde: Mai avem mult de muncit

”Analiza votului pentru alegerile generale. Partidul Verde filiala Bistrița-Năsăud a participat în 11 decembrie 2016 pentru prima dată la alegerile parlamentare. Am dorit să cunoaștem care este afinitatea bistrițenilor față de problemele de mediu, să vedem de unde plecăm și să punctăm ce avem de făcut în viitor pentru a putea reprezenta acest electorat.

Avem deja rezultate edificatoare în ceea ce privește votul. Pentru Partidul Verde filiala Bistrița-Năsăud aceste rezultate înseamnă 0,5% din total voturi validate. De aici putem trage suficiente concluzii.

Dar înaintea de toate vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au votat, membrii și simpatizanți, și să le spunem că votul lor înseamnă pentru noi mai mult decât un loc în Parlament.

Revenind la analiză, trebuie să concluzionăm că mai avem mult de muncit până reușim să atragem resursele umane de care avem nevoie în Partidul Verde pentru a ne face auziți. Problemele legate de mediul și dezvoltare sustenabilă sunt departe de a fi preocupările prioritare ale bistrițenilor. În anii care urmează însă, mediul va juca un rol important (nu neapărat în politica românească) în însăși existența acestei nații și a civilizației pe Terra. Resursele de toate tipurile sunt în scădere, populația și nevoile ei în continuă creștere, schimbările climatice determină dereglări în asigurarea hranei către populație, în timp ce poluarea determină dereglări ale stării de sănătate a fiecărui român. Toate acestea vor duce la scăderea nivelului de trai și obligativitatea identificării soluțiilor economice și politice în vederea menținerii nivelului din prezent. Ar fi păcat ca aceste probleme să nu-și găsească soluții optime și sustenabile, Partidul Verde fiind singurul partid din România preocupat real de temele de mediu (poluare, mobilitate urbană, sănătate, resurse, dezvoltare durabilă).

În acest context, Partidul Verde filiala Bistrița-Năsăud rămâne deschis simpatizanților pentru o construcție politică dedicată mediului natural și urează tuturor sărbători fericite!”

Ștefan Anbruș – candidat Partidul Verde filiala Bistrița-Năsăud pentru Senatul României
Lucian Moldovan – candidat Partidul Verde filiala Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților

11 comentarii

  • Un partid 100% verde, ecologist nu prinde la public, pentru că pe oameni îi interesează multe alte lucruri.
    Cred că ar fi bine să fiți 50% partid verde şi 50% partid roşu pentru ca in afară de mediu inconjurator să vă preocupe şi invătamantul, sănătatea, protecția socială, pensionarii, studenții, un partid anti capitalist etc).

    Inspiati-vă de la altii: The Red-Green Alliance
    https://enhedslisten.dk/red-green-alliance-0

  • Faceti o aliantă cu alte partide.
    Pe lângă programul verde pe care il aveti acum mai adăugați:
    – împotriva UE
    – impotriva globalizarii
    – impotriva NATO
    – impotriva razboiului in Siria
    – impotriva companiilor multinationale (Shell, Lukoil, McDonalds etc).

    – pentru echitate socială
    – pentru egalitate de sanse.
    – pentru independenta Tibetului

    Partidul celor tineri şi neliniştiți !

    • Sigla lor adevarata este lebenita. Verde pe dinafara si rosu inauntru, mai mult rosu decat verde!

    • Mi se pare normal ca Partidul Ecologist Roman sa colaboreze cu partidele rosii: Socialdemocratii si de ce nu Socialistii cu conditia ca PSR sā renunte la ideile comuniste si la oamenii care cred ca socialism = comnism. Socialism nu inseamna comunism.
      Nu e normal ca PV sau PER sa colaboreze cu liberalii si sa voteze pentru reducerea de accize la carburanti sau reducerea taxei de inmatriculare. Partidele de dreapta prin politica pe care o promoveaza, epuizeazā resursele naturale, polueazā natura si distrug mediul inconjurator.
      E foarte bine ca PER sunt ca lebenita , verde pe dinafara si rosii pe dinauntru.

  • Fiecare partid face ce crede ca e bine, insa eu raman de parere ca Partidul Ecologist, Partidul Verde si Partidul Socialist ar putea forma o aliantā: Alianta Social -Ecologistā
    PER: 62,414 voturi
    PSR: 24,580 voturi
    PV: 566 voturi
    Nu e idea mea, e doar o constatare a ceea ce se intamplā in alte tāri.

  • Oooo dar partidul lui Tetcu a luat jumătate din voturile din tara. Deci procentul lor e de mai mult de 50% din voturile exprimate la nivel national pentru Partidul Verde. Ce partid!?!
    Sau, punând altfel problema, aproape 10% din cei care au semnat (sau n-au semnat?) pentru lista lui Tetcu si Balan au si votat-o. Daca erau partid serios cu procentele astea ieseau in fata nu cu 0,3% rotunjit la jumatati.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS