Actualitate

Pârtie vs. străzi: Primarul Ovidiu Crețu, comparație între împrumuturi

”Pentru că s-a discutat foarte mult ce efort înseamnă pentru noi și pentru generațiile viitoare achiziția echipamentelor de la pârtia de schi, voi face o comparație cu un alt împrumut similar luat de predecesorul meu, Vasile Moldovan, pentru reabilitarea a 32 de străzi”, a spus Ovidiu Crețu într-o conferință de presă:

”În anul 2006, Primăria a luat un împrumut de 35 de milioane lei. În anul 2013, Primăria a luat un împrumut de 36.880.000 lei. Primul împrumut a fost folosit pentru a repara 32 de străzi, pe care de atunci am mai tras un strat de asfalt sau le-am mai făcut ”n” reparații. La acel împrumut pe care îl vom plăti până în anul 2029 dobânda totală este de 24 de milioane lei. Din împrumutul luat în 2013 și la care am început rambursarea în 2014, pentru pârtie am folosit 16.900.000 lei, 46% mai exact, restul au fost folosiți pentru reabilitări termice și pentru Podul Berăriei. La acest împrumut care are scadența în 2024 mai avem de acum înainte cinci ani de plată, cu o medie de 35.800 lei pe an. Dincolo, la străzi, avem de plătit încă zece ani de acum înainte cu o medie de 50.000 lei. Dobânda pe care o plătim la împrumutul total, inclusiv pentru blocuri, este de 7,3 milioane, față de 24 de milioane dobânda plătită pentru celălalt împrumut”.

Ovidiu Crețu a spus că ar vrea să se rețină faptul că ”împrumutul luat pentru echipamentele care dotează pârtia de schi este incomparabil mai avantajos, ca să nu mai vorbesc de faptul că tot ceea ce am cumpărat este acolo, folositor încă mult timp, fără să trebuiască să turnăm alte și alte straturi de asfalt. În 2024 acel împrumut va fi returnat complet. Pârtia de schi este proiectul meu și sunt mândru că am reușit să-l aduc în această fază, nu mai trebuie altceva la pârtie, doar Alpine Coaster pentru vară sau parc de downhill, ceva de acest gen. Pentru iarnă ceea ce avem, cu dotările respective despre care am vorbit, tunuri și pompe, este în regulă”.

Primarul Crețu a spus că ”totalul amenajării pârtiei, din împrumut și cu tot ce am făcut noi, 24 de milioane lei, la care se adaugă cu aproximație încă 3 milioane lei toate dotările, inclusiv cele care vor veni (n.r. – tunuri de zăpadă și pompe). Eu apreciez la 27 de milioane lei totul”.

3 comentarii

  • Nu ți rușine, (…), să minți in halul ăsta? In primul rând pe străzile alea merg in fiecare an milioane de mașini și oameni. Pe pârtia ta care e deschisă 5 zile pe an, câți merg? Există o comparație între una și alta? Măcar să fi luat împrumuturi pentru a face drumuri in orașului ăsta și să îl faci bibelou. Nu vezi că străzile arată că după bombardament.
    Bine că mergi la ski în Austria, (…)! comentariu editat

  • În mintea grandomanului, pârtia de ski, e mai importantă decât drumurile, drumuri in care tot trebuie să bagi bani pentru reparatii. Mai bine, în loc de reparații la drumuri și mai profitabil pentru bistrițeni ar fi să cumpere
    și niște rățuște din plastic pentru viitoarea bază de agrement cu bazine de înot. Și dacă rățuștele nu vor fi „mare în China”, se vor putea folosi chiar și zece ani…
    Minte bolnavă care l-a împiedicat să vadă că dezvoltarea orașului și mai ales a cartierelor cereau găsirea de soluții de deviere a traficului greu Moldova-Granița de Vest, prin afara orașului, de mărirea capacității arterelor de utilități (apă, canal, gaze), de o planificare urbană care să nu permită construirea anapodistă de case pe toate coclaurile, de a fi în contact permanent cu cetățenii pentru a le afla doleanțele și problemele.
    Dar nu! Edilul-șef e mândru de pârtia de ski pe care ne-o lasă moștenire.
    Eu mă întreb, ca și alții (cred) de ce nu a luat primarul credit din bancă în nume propriu și să construiască „minunea” ca o afacere profitabilă, a lui? Ar fi avut curajul să-și bage banii familiei în așa „gheșeft”?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS