Actualitate

Pași pentru un incubator de afaceri în Parcul Industrial. Crețu: Noi vom gestiona proiectul

Circa 1,7 milioane euro bani europeni va solicita Primăria Bistrița pentru realizarea unui incubator de afaceri în Parcul Industrial. Studiul de fezabilitate va fi preluat de la Business Park, societatea care administrează Parcul, iar proiectul va fi depus pe POR de către municipalitate. În bugetul local pe 2017 a fost alocată suma de 205.000 lei pentru fazele de proiectare.

”Proiectul se va realiza în Parcul Industrial Bistrița Sud, dar va fi aplicat și gestionat de către noi, pentru că suntem eligibili”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Incubatorul de afaceri va fi dotat cu spații și utilități pentru desfășurarea activității firmelor incubate și o hală de microproducție pentru prototipuri și mică producție a acestora. Firmele incubate se pot dezvolta ulterior în Parcul Industrial. A fost realizat studiul de fezabilitate al incubatorului și aprobat în în comisia tehnică a Primăriei. Perioada de depunere a cererilor de finanțare va fi de 6 luni, cu termen final în noiembrie 2017.

În Parcul Industrial Bistriţa Sud va exista un incubator de afaceri, a decis Consiliul Local în 2015. Firmele la început de drum vor beneficia de chirii modice pentru sedii, de consultanţă în marketing şi chiar de o hală de producţie pentru prototipuri sau producţie de serie mică. Acest proiect va fi realizat pe lotul nr. 9, parcela 34, situată la intrarea dinspre localitatea componentă Sărata.

Un atelier FabLab va fi dezvoltat în viitorul incubator de afaceri din incinta Parcului Industrial, urmând ca acesta să fie acreditat de MIT. Incubatorul propriu-zis va însemna o clădire P+2, cu o suprafață desfășurată de 2400 mp, construită chiar la intrarea în Parcul Industrial, pe o parcelă de teren de 1.400 mp. Imobilul va conține birouri pentru firme start-up, birourile administrative ale firmei ce administrează Parcul Industrial, o sală de conferințe de 100 persoane, un spațiu expozițional, spații comune, spații de depozitare, spații sanitare etc. Atașat de acest imobil, va fi construit un spațiu de producție, destinat fablab-ului.

2 comentarii

  • În sfârșit, struții bistrițeni vor găsi un loc adecvat unde să depună, păsărește, după cum se cuvine, ouăle. Până recent aceștia erau obligați să-și amenajeze cuiburi prin asfalt, sfidând toate mașinile, pentru a putea cloci ponta. Noroc mare cu primarul nostru cel înțelept: el ne ajută dezinteresat, de fiecare dată.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS