Pata cea mare de pe obrazul Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”

Încep înscrierile în licee şi probabil va fi din nou buluc la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, nu ştiu câţi pe un loc. Explicabil pe de-o parte întrucât are reputaţia că e cel mai bun liceu din Bistriţa-Năsăud. Inexplicabil pe de altă parte. De ce să te înghesui să înveţi într-o şcoală în care majoritatea elevilor iau meditaţii?

Nu am absolvit „Liviu Rebreanu”, dar am avut ocazia să-mi petrec în internatul liceului o parte din adolescenţă. Învăţam în altă parte, la fostul Liceu Industrial nr. 1, vechiul Mecanic, dar ai mei au considerat că ar fi mai bine pentru mine, copilul de 14 ani trimis singur la oraş, să locuiesc într-un mediu în care elevii sunt serioşi şi învaţă. Şi într-adevăr aşa a fost. În internatul de la „Liviu Rebreanu” de pe Ursului era un soi de disciplină militărească şi se învăţa pe rupte în sălile de meditaţii. Practic, era ca şi cum mai mergem încă o dată la şcoală după-amiaza.

Dintre foştii mei colegi de cameră sau de generaţie împreună cu care am stat în internatul de la „Liviu” cred că toţi sau aproape toţi au absolvit cel puţin o facultate la stat, la zi şi la vremea potrivită. În timpul liceului, mă uitam la ei cu respect şi nu ezitam să le cer ajutorul de fiecare dată când mă împiedicam în probleme, fie ele de matematică, fizică sau chimie, discipline la care nu am excelat niciodată. Şi mă luminau aşa încât pot spune că anii petrecuţi în internatul celui mai bun liceu din Bistriţa au fost cât se poate de folositori pentru mine. Am înţeles de la colegii de cameră ce nu reuşeam să pricep de la profesorii care predau la şcoala mea. „Liviu Rebreanu” fiind liceu teoretic, ei aveau mai multe ore, profesorii erau foarte buni, elevii inteligenţi, se crea un soi de dezbatere la ore. La noi, la Mecanic, nu era aşa. Nici măcar nu are sens să fac vreo comparaţie între cele două şcoli. Am ştiut mereu că ştacheta de la „Liviu” era cumva mai sus faţă de restul şcolilor. Un 10 luat la orice alt liceu era foarte departe de acelaşi 10 primit la ei.

Nu ştiu cum de s-a ajuns în situaţia în care „Liviu Rebreanu” să devină în zilele noastre centrul industriei meditaţiilor din Bistriţa. Am aflat că există părinţi care le dau meditaţii copiilor încă din ciclul primar, lucru care mi se pare de-a dreptul revoltător, aberant, strigător la cer. În gimnaziu nici nu se mai pune problema ca elevul să nu ia meditaţii la română şi matematică din moment ce are Evaluarea Naţională, iar în liceu începe cu adevărat distracţia. Toată floarea cea vestită a inteligenţei judeţului, care dă iama zilele acestea să ocupe locurile de la bilingv, ştiinţele naturii sau mate-info, începe să ia meditaţii la tot soiul de materii, de la română, la matematică, fizică sau chimie până la limbi străine, o situaţie pe care aş caracteriza-o drept bizară fiindcă nu văd motivul pentru care să ai nevoie de explicaţii suplimentare din moment ce profesorul, la clasă, îşi ţine lecţiile şi are datoria să răspundă întrebărilor oricărui elev până acesta înţelege. Pot să fiu de acord că ai nevoie de meditaţii dacă te pregăteşti pentru olimpiade sau admitere şi vrei să parcurgi materia la alt nivel decât cel de la clasă, dar să dai bani grei pe ore ca să obţii diploma de Bacalaureat mi se pare penibil de-a dreptul, o pată mare pe obrazul celei mai prestigioase şcoli din Bistriţa-Năsăud.

Spun lucrul acesta fiindcă am avut ocazia să predau şi eu la liceu, inclusiv la clase terminale. Principala mea grijă ca profesoară a fost să parcurg toată materia din programă, să fiu sigură că toată lumea ştie operele, că am făcut toate genurile literare, că le-am explicat în detaliu până a înţeles şi cel mai greu de cap din clasă. Veneau diverşi elevi să-mi ceară să îi primesc la meditaţii însă le răspundeam tuturor că nu ştiu ce aş putea să le spun în plus faţă de ce predasem deja. Înainte de examene, aveam consultaţii după-amiaza la care elevii nu veneau, de regulă, aşa că am dedus că nimeni nu avea nelămuriri. Până la urmă, ce nelămuriri să aibă mai ales la română? Dacă citeşti, dacă eşti atent la ore, dacă mai răsfoieşti şi tu o carte în plus, nu există nicio şansă să ratezi vreun examen. Uitându-mă la subiectele care s-au dat anul acesta la Evaluare Naţională şi Bacalaureat, pur şi simplu mi s-au părut puerile şi extrem de ofertante din moment ce puteai alege despre ce să scrii. Ar fi ştiut şi cei ameninţaţi de corigenţă, cu atât mai mult elevii care au învăţat şi au fost serioşi. De unde până unde atât de multe ore plătite suplimentar?

Am aflat că o explicaţie ar fi aceea că la celebrul Colegiu Naţional „Liviu Rebreanu” unii profesori nu îşi ţin orele, iar alţii pur şi simplu nu le dau note bune decât celor pe care îi meditează. Cum media din liceu contează la unele examene de admitere, probabil că a devenit o miză să ai zece pe linie sau, mă rog, măcar 9. Numai că aceste note de 9 şi 10 nu mai sunt acelea din alte vremuri. Au devenit nişte trofee plătite scump de cei care au bani şi fac parte din mecanism. Nu mi-e foarte clar ce se întâmplă cu ceilalţi, copii inteligenţi care învaţă pur şi simplu şi care nu iau ore fie pentru că nu vor, fie pentru că nu îşi permit. Mi s-ar face silă să aud că sunt nedreptăţiţi de industriaşii în ale meditaţiilor. Măcar atât sper că a rămas din vechiul „Liviu Rebreanu”: respectul pentru inteligenţa umană şi muncă. Despre celelalalte valori nu am cunoştinţă să se fi păstrat.

Spun asta fiindcă mi s-a întâmplat să-l aştept o dată pe profesorul Constantin Gălăţan pe un hol din clădirea mare exact în momentul în care se ieşea de la ore. Cred că eram cel mai prost îmbrăcaţi doi oameni din şcoală. Noi şi femeia de serviciu care dădea cu mopul. Desigur aveam cele mai demodate telefoane şi probabil circulam cu cele mai stupide maşini. Nu de alta, dar elevii din anii terminali, în caz că nu ştiaţi, vin la şcoală cu maşina de fiţe, au ultimele modele de telefoane mobile, nu poartă decât haine de firmă, iar elevele nu folosesc decât cele mai în vogă produse cosmetice.

Apropo de asta, am văzut la festivitatea de absolvire a promoţiei 2015 nişte fete de 18 ani cu fizionomie de femei trecute de 45 de ani, zugrăvite din cap până în picioare, cu gene false, păr fals, tocuri de 20 de centimetri, ca să nu mai spun de albumele „de adio”, adevărate cataloage cu exponate care ar putea intra uşor în atenţia traficanţilor de carne vie. Pot să înţeleg că părinţii sunt total depăşiţi de situaţie, că se simt obligaţi să ţină pasul cu utimele aberaţii din şcoală al căror ton îl dau bogătaşii, dar chiar nu pot pricepe ce s-a întâmplat cu profesorii de la „Liviu”.

Nu înţeleg unde au dispărut oamenii în faţa cărora te ridicai în picioare în momentul în care se apropiau şi nu rosteai o vorbă dacă nu îţi dădeau voie, nişte monumente de inteligenţă şi cultură care impuneau respect prin simpla lor prezenţă. Când veneau prin internat cei din vremea mea – profesorii erau de serviciu pe şcoală şi aveau şi această obligaţie – nici nu respiram când deschideau uşa sălii de meditaţii. Azi le văd fotografiile în albume de absolvire deocheate şi penibile, girând nişte aberaţii comportamentale ale elevilor pe care îi meditează după-amiaza pe bani grei, nedeclaraţi. Ei sunt principalii vinovaţi că s-a ajuns aici fiindcă mult li s-a dat – şi anume ştiinţa şi ocazia de a-i învăţa pe alţii în cea mai bună şcoală din judeţ – şi mult li se cere. Sunt principalii responsabili de cei pe care îi formează ca adulţi, indiferent ce alţi vinovaţi de serviciu ar găsi.