Social

Patru colegii și 13 licee mai au 200 locuri libere în clasa a IX-a. La ce specializări

După repartizarea computerizată a absolvenților de gimnaziu, au mai rămas circa 200 de locuri libere în liceele din județul Bistrița-Năsăud, anunță Ministerul Educației. Cele mai multe – 21 – sunt la clasa de economic de la Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Beclean, pe locul al doilea este Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” cu 19 locuri libere la clasa de Științe sociale linia de studiu în maghiară, iar pe locul trei Liceul Tehnologic Feldru cu 15 locuri libere la clasa de mecanic. Iată lista școlilor unde elevii se pot înscrie în etapa a doua.

Pe de altă parte, un număr de 45 de absolvenți de gimnaziu din județul Bistrița-Năsăud vor studia în licee din alte județe, cei mai mulți în județul Cluj – 26 și Mureș -10.

A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022 va avea loc astfel:

  • 29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
  • În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021, candidații rromi și candidații cu CES își păstrează prioritatea pe locurile destinate fiecărei categorii, care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale
  • 29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
  • 30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
  • 2 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
  • 29 iulie – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și de către candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat

NOTĂ: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic

  • 29 iulie – 4 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate pentru candidații cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ

NOTĂ: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic
Repartizarea candidaților rromi și a candidaților cu CES pe locurile special alocate acestora

  • 4 – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini
  • Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă
  • Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații rromi și de către candidații cu CES care au participat la a doua etapă de admitere pe locurile special alocate acestora, dar care nu au fost repartizați sau care au renunțat, în scris, la locul pe care au fost repartizați

NOTĂ: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic

  • 29 iulie – 5 august 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
  • 29 iulie – 5 august 2021 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
  • 5 august 2021 – Transmiterea noilor baze de date la centrul de admitere județean/al municipiului București și la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
  • 6 august 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a candidaților din a doua etapă a admiterii
  • 6 august 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere
  • Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București
  • 6 – 7 august 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații din etapa a doua
  • 7 august 2021 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în cele două etape de admitere
  • 9 – 11 august 2021 – Rezolvarea de către Comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapele de repartizare computerizată
  • 9 – 13 august 2021 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în primele două etape de admitere, dar nu și-au depus/transmis dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată din primele două etape de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a candidaților care nu au participat la primele două etape ale repartizării computerizate și a absolvenților clasei a VIII-a care nu au susținut evaluarea națională.
  • Repartizarea candidaților, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 29 iulie 2021
  • 16 august 2021 – Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS