Recomandări Social

Patru răniţi după ce o maşină a lovit o căruţă pe DN 17 D. Atelajul nu era semnalizat (FOTO)

Un autoturism care circula pe DN 17 D şi care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară a lovit, la Nepos, o căruţă care circula din sens opus şi care nu era semnalizată corespunzător. În urma impactului, două persoane aflate în căruţă şi alte două din autoturism au fost rănite, ultime două grav.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, unul dintre răniţii din maşină s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, iar cealaltă persoană cu excoriaţii. În schimb, persoanele aflate în căruţă au fost transportate la spital cu multiple traumatisme.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a informat că atât şoferul, cât şi căruţaşul au fost testaţi dacă au băut alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Sursa foto: ISU, IPJ Bistriţa-Năsăud

8 comentarii

    • ala cu caruta nesemnalizata e cel mai cretin.
      sa mergi noaptea pe drum fara nimic reflectorizant e tentativa de suicid.
      celalalt e un incostient care a încalcat regulile rutiere, dar la fel de bine putea sa loveasca caruta si din spate mergând absolut regulamentar.

  • S-au intalnit pe drum mijloacele de transport din evul mediu cu cel din 2018 iar rezultatul a fost lucrul mecanic dintre doua civilizatii care se intalnesc tocmai noaptea. Vinovat este calul care circula cu luminile de intalnire stinse iar caii putere contemporanii au dat peste el. Pacat de cal… romanul nu invata nimic si tot prost ramane. Evul mediu conduce timp de 6 luni lumea civilizata din 2019???? :)))))
    Raducule cum comentezi???
    Esti mare baron local… fa ceva ca esti prim secretar al partidului!!!

  • Prostia si lipsa de dezinteres a celor care conduc statul rezulta un cal intrat in masina prin parbriz… daca in celelalte state europene nu se circula cu carute, romania de ce accepta aceste obiceiuri de ev mediu… in masina trebuia sa fie un politician sa vada incompetenta statului pe pielea lui.

    • Aceste lucruri se intampla si vor continua sa se intample deoarece avem o clasa politica iresponsabila si care nu are curajul si nici onestitatea sa promoveze masuri care nu sunt populare si pentru care pot pierde sprijin electoral cum ar fi,de exemplu, interzicerea circulatiei atelajelor pe drumurile publice.

  • pai daca exista lege sa nu circule pe drumuri publice carute, de ce naiba nu face politia ceva in sensul asta??? ca sunt pline satele si comunele da carutasi din astia bezmatici, chiar si in oras se mai scapa unii!!!!!!!!!!!!!!!!! sa se confiste animalele si atelajele si amenzi garse, nu ca ne e mila ca n-au….ca de aia nu ne civilizam in veci!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS