Politică

PDL Bistriţa-Năsăud va avea un candidat la europarlamentare

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a precizat că Organizaţia Judeţeană va avea cu siguranţă un candidat la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014 şi că va încerca să-l impună pe o poziţie eligibilă, mai exact în primele şapte, având ca atu rezultatele foarte bune obţinute de filiala PDL BN la alegerile locale şi la cele parlamentare.

”Categoric, la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014 PDL va merge singur pe liste. Este primul examen pe care vrem să-l trecem singuri pentru a ne verifica simpatia pe care am câştigat-o sau am pierdut-o faţă de electorat după alegerile din 2012. În mod cert PDL va fi singur pe listă, cu sigla veche, cu culoarea veche, şi cu ceea ce ne-a consacrat dintotdeauna ca partid de sine stătător. E greu de spus câţi dintre actualii europarlamentari PDL se vor regăsi pe liste, dar cel puţin 3-4 în mod cert. Cu siguranţă Bistriţa-Năsăud va avea un candidat, ne vom strădui să fie pe o poziţie eligibilă. Bistriţa-Năsăud va avea un candidat din interiorul organizaţiei, să sperăm că vom reuşi să-l impunem pe o poziţie eligibilă, dat fiind faptul că la nivelul Regiunii Nord-Vest suntem pe primul loc în ce priveşte rezultatele obţinute la alegerile locale şi la cele parlamentare”, a spus Oltean într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că, în opinia sa, ”până la poziţia a 7-a pe listă PDL poate crede că va obţine un scor electoral care să-i permită să ducă în PE 6-7 europarlamentari”. ”La noi se merge pe autopropuneri, deci cei care sunt interesaţi să candideze să îşi depună candidatura pentru o funcţie de europarlamentar. Să sperăm că vom avea persoane interesate. Cine nu se va regăsi pe liste dintre actualii europarlamentari? Mulţi. Majoritatea. Elena Băsescu n-a fost pe lista PDL, a fost candidat independent, nu ştiu exact care îi este intenţia. Vă pot spune aproape sigur că doamna Macovei va candida şi va fi susţinută de PDL, asta absolut cert. Cu siguranţă Traian Ungureanu va candida şi va fi susţinut, Stolojan va candida şi va fi susţinut, cu siguranţă colegul nostru de la Dolj Marian Jean Marinescu va candida şi va fi susţinut. Probabil vor mai fi unul-doi printre care şi Rareş Niculescu, dar nu mai mulţi. Cristian Preda nu ştiu dacă va candida, deocamdată nu şi-a exprimat o poziţie fermă. Dacă va depune o candidatură, partidul va analiza şi va decide în consecinţă”, a declarat Ioan Oltean.

2 comentarii

  • Eu as zice sa-l propuneti pe Sasarman,conzileru municipal,ori pe Cordovan,ori pe Florian ca astia au studiat si s-au straduit sa imite cat mai bine atat mimica gestuala cat si topica vorbirii d-lui Ioan Oltean.Acuma ca mai talentat si mai „tare-n tata” s-a dovedit a fi pana la urma Florian asta-i alta problema.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS