Actualitate

PDL Bistrița și Ioan Botiș joacă piesa „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”

Secretarul general al PDL Bistrița, consilierul municipal Alin Seserman, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că partidul său vrea să câștige Primăria Bistrița și nu poate să treacă cu vederea faptul că e într-o „dificultate” în cazul în care Ioan Nelu Botiș ar fi candidat în 2012.

„Biroul Permanent Municipal (BPM) are în vedere câștigarea Primăriei Bistrița și nu poate să treacă cu vederea faptul că suntem într-o dificultate în cazul în care domnul Botiș ar fi candidat”, a spus Alin Seserman.

El a explicat că, după ce a demisionat de la Ministerul Muncii, Ioan Nelu Botiș, care e liderul organizației municipale a PDL, a venit în fața colegilor săi de partid și le-a dat aceleași explicații pe care le-a oferit și presei.

„Noi am avut prima ședință de BPM după cele întâmplate, ca să zic așa, de la demisia de la Ministerului Muncii. Nu am luat nicio hotărâre în sensul demiterii, retragerii lui (Ioan Nelu Botiș – n.r), de dat un pas înainte sau înapoi. Dânsul a venit cu o explicație pe care a dat-o și în mass-media, deci nu a venit cu alte explicații”, a declarat el.

Alin Seserman a precizat că în Biroul Permanent, format din 29 de persoane toată lumea a spus ce a avut de spus vizavi de acest subiect, decizia fiind aceea ca, în perioada următoare, să fie lansate mai multe personalități într-o anumită competiție după care va fi realizat un sondaj de opinie.

„Dintre ei, unul-doi se vor desprinde și vom alege candidatul de primar în urma sondajelor. Decizia pe care o vom lua o vom comunica Biroului Permanent Județean. Noi vom face propunerea, iar în BPJ, ținând cont de importanța organizației Bistrița care nu e organizația Târlișua va asuma un candidat cu care să fie de acord toată lumea. Eu cred că am transmis destul de clar că e deschisă competiția în partid. Persoanele care doresc să fie cuprinse în acest sondaj, vor veni în fața BPM și își vor susține candidatura. Dintre ei, unii vor intra în sondajul de opinie”, a spus Seserman.

Întrebat dacă s-a pus problema ca organizația municipală să-și schimbe liderul după ce Ioan Nelu Botiș a fost implicat în scandalul accesării unui proiect cu fonduri europene, Seserman a spus: „Nu s-a pus problema”.

El a explicat că două dintre numele vehiculate de liderul județean al PDL, Ioan Oltean, ca posibili candidați ai organizației municipale la Primăria Bistrița, actualul secretar de stat din MDRT Eugen Curteanu și prefectul Cristian Florian nu și-au dat încă un acord în acest sens.

„Putem sonda pe oricine. Noi estimăm că, în august, vom avea un sondaj pe această temă. Trebuie să vedem care este cea mai bună variantă pentru noi. Nu știm dacă este Botiș în momentul de față. Un sondaj va spune. Eu cred că un sondaj care s-ar desfășura în perioada următoare nu-l avantajează”, a declarat Alin Seserman.

Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PDL, Ioan Oltean, a declarat, la sfârșitul lunii mai, că fostul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiș, rămâne candidatul PDL Bistrița pentru funcția de primar al municipiului Bistrița în 2012, în opinia sa acesta fiind „un excelent gospodar și un excelent om ca ținută”.

 „Deocamdată, candidatul PDL Bistrița la funcția de primar este Ioan Nelu Botiș. Nu l-am schimbat și nici nu intenționăm să-l schimbăm. Cred că i-a crescut notorietatea (după scandalul legat de Asociația Parteneriat Euroactiv la care era angajată soția lui Botiș –n.r) . Nu are nimic una cu alta. Eu cred că ce a făcut Ioan Nelu Botiș ca ministru nu puteau să facă foarte mulți. A fost unul dintre cei mai buni miniștri pe care i-a avut Guvernul Boc. Nu poate nimeni contesta”, a spus Oltean.

El a mai spus că viitorul ministru al Muncii va fi „un om competent să continue reforma lui Botiș, un om cel puțin de talia lui Ioan Nelu Botiș”.

Întrebat dacă Ioan Nelu Botiș este candidatul cu care PDL poate câștiga Primăria Bistrița, Oltean a răspuns: „Da, cred, cred, cred. Și când spun cred, cred. Și credeți-mă că la politică cât de cât mai știu câte ceva”.

Pentru a fi cu adevărat candidat la Primăria Bistrița din partea PDL, Ioan Nelu Botiș va trebui să întrunească cel mai mare număr de voturi într-un sondaj de opinie ce va fi comandat de partid.

„Noi sperăm că, până în septembrie, octombrie maximum să avem lista completă a tuturor candidaților pentru alegerile locale. Pentru principalele funcții, președinte de CJ, primar de municipiu vom face un sondaj de opinie și vor fi două-trei nume de candidați testați. Care va ieși cel mai bine, acela va candida fie că-l cheamă Botiș, Oltean, Rusu, Sbîrciu”, a spus Oltean.

El a precizat că se va trece pe o listă cu posibili candidați ce vor fi testați alături de actualul prefect al județului, Cristian Florian, și de secretarul de stat Eugen Curtean de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

La rândul lui, Ioan Nelu Botiș, a declarat în aceeași conferință de presă, că își dorește în continuare să candideze la Primăria Bistrița.

„Dacă cetățenii Bistriței îmi vor acorda votul și încrederea lor, voi candida, dacă nu, nu. Eu mi-am anunțat intenția de a candida, mi-o susțin, iar dacă încrederea va veni din partea bistrițenilor voi face acest lucru”, a spus Botiș. 

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS