Politică

PDL s-a despărţit de litera ”d” cu o petrecere în care a marcat şi victoria de la prezidenţiale (FOTO)

Conducerea fostului PDL Bistriţa-Năsăud a sărbătorit, sâmbătă, victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale cu o petrecere la care au fost invitaţi primarii partidului, consilierii, dar şi echipele de campanie. Oamenii lui Ioan Olteani au fost şi nostalgici fiindcă PDL, partidul lor de suflet, dispare.

Petrecerea a fost din seria un ochi plânge, unul râde şi s-a ţinut la un restaurant din Bistriţa unde democrat-liberalii de ieri, liberalii noi de azi, au luat masa de prânz împreună şi au depănat amintiri.

Vicepreşedintele Doris Moldovan, responsabilă de imagine şi comunicare în partidul condus de Ioan Oltean, a postat pe Facebook 21 de foptografii de la eveniment şi următorul mesaj: „Echipa – colegi – prieteni – familie; exact acum 8 ani m-am alăturat echipei PDL. Uşor, uşor mi-am cunoscut colegii care, într-un timp foarte scurt, mi-au devenit şi prieteni. Acum, după 8 ani, pot spune că suntem mai mult decât prieteni, suntem o familie. Am muncit împreună, am râs împreună, am plâns împreună, iar cel mai important lucru este că am rămas uniţi în momentele grele. Am fost, suntem şi rămânem aceiaşi”.

În fotografii apar deputatul Ioan Oltean, fost preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, în prezent copreşedinte PNL, primarii din Runcu Salvei, Feldru, Nuşeni, Rodna, Matei, viceprimarul din Feldru, consilieri judeţeni şi locali, dar şi foşti şefi de instituţii descentralizate din timpul guvernării PDL, cum ar fi Dorina Cicioc de la Finanţe şi Doina Sigmirean de la AJPIS, care au stat departe de partid după ce PSD a preluat guvernarea şi s-au ferit de obiectivele aparatelor foto. De asemenea, mai poate fi văzut în imagini şi fostul şef al Direcţiei Judeţeane de Pază, Ovidiu Florean, lăsat fără funcţie de actuala conducere a CJ Bistriţa-Năsăud.

Reamintim că încheierea existenţei PDL s-a oficializat prin decizia Tribunalului Bucureşti, care a admis fuziunea PNL-PDL ce a dat naştere noului Partid Naţional Liberal. La nivel judeţean, formaţiunea e condusă de Ioan Oltean şi Stelian Dolha, ambii având calitatea de copreşedinţi.

În Bistriţa-Năsăud, turul doi al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat de candidatul ACL PNL-PDL, Klaus Iohannis, care a totalizat 62,27% din voturi, în timp ce candidatul Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 37,73%, diferenţa între cei doi fiind de peste 40.000 de voturi.  Klaus Iohannis a câştigat alegerile în 42 de comune ale judeţului, cu primari PDL, PSD şi PLR.

Sursa foto: Facebook Doris Moldovan

PDL 1 PDL 13 PDL 3 PDL 4 PDL 5 PDL 6 PDL 7 PDL 8 PDL 9 PDL 10 PDL 11 PDL 12

31 comentarii

  • Astia vor fi cei ce vor pune cireasa pe ,,tort,, am vrut sa spun altceva dar….nu pot. Ati vazut fazele cu aia de la beci. Atentie.

  • Admir perseverenta si consecventa echipei . Felicitari . Cat despre fostele doamne director e de inteles ca nu s-au expus . Stim Cu totii teroarea si stresul pe care le-au impus cei de la guvernare ! Trebuie apreciate ca nu si-au vandut sufletul pt functii si bani ,au ramas in pdl in ciuda insistentelor si presiunilor .

  • Tot asa uniti sa si mergeti la mititica…tonti cei certati cu legea care sunteti dintre voi…dar si multi ) Cum credeti voi ca scapati usor pt. taierea salariilor si pensiilor pt. imbuibarea acolitilor vostrii…Nu pt. bugetul statului …PRINTR-O SPALARE DE PACATE IN MASINA DE SPALAT CADAVRE pdl-iste a PNL???

  • Debarasati-va de Ioan Oltean, Vasile Moldovan si Liviu Rusu. Daca nu va debarasati de ei, veti avea surprize mari in 2016. Daca voi cei mai curati din fostul PDL nu puteti, poate va ajuta DNA-ul.

    • D-le Sorin nu stiu cine esti,dar daca ai fi Barbat nu te ai ascunde!!! Cred si stiu ca multe din proictele la care actuali au taiat (panglicari)apartin d-lu VASILE MOLDOVAN.Asa ca aptinete de comentari ne la locul lor,Documenteaza te !!!!!Iar la puscarie mai sint locuri si pentru TINE!!

  • NO MA , ATI VOTAT IOHANNIS SI UITE PE CINE ATI READUS IN FATA CA SA VA RADA IN NAS :))…PANA ACUMA STATEAU ASCUNSI PRIN BURIENI SI UITE CA AU REAPARUT , TARE AS VREA SA AJUNGA IARASI LA GUVERNARE SI VA MAI TAIE IARASI PENSILE SI SALARILE CA SA VA LECUITI DE EI CUM TREBUIE..

  • E multa invidie si rautate pe fata pamantului . Ioan Oltean este de departe cel mai abil si cel mai consacrat politician din judetul nostru . Omul asta a ajutat mii de oameni cu mii de probleme si e normal sa aiba dusmani si sa nu existe recunostinta . Niciodata nimeni nu te va lauda pentru 100 de fapte bune , dar de fiecare data vei fi criticat pentru 2-3 fapte neinspirate . Astea neispirate fac rating . Conform statutului partidului in liga seniorilor se intra abia la 65 de ani . Domnul Oltean are 61 de ani deci abia peste 4 ani va fi momentul sa se retraga . Pana atunci experienta si relatiile dumnealui cu presedintele Blaga si cu alti lideri de la Bucuresti vor folosi structurii judetene a PNL-ului , cu toate controversele de 2 bani pe care le tot mediatizeaza presa .Mai avem si un proverb : „cine nu are batrani sa-si cumpere „.

  • Directia Judeteana de Paza a fost desfiintata prin Hotararea Consiliului Judetean nr .13 / 2014 cu data de 30 .04 .2014 . Nimeni nu a fost destituit .

  • Uitat-va ce non valori sunt pe langa Oltean. Zero barat in orice domeniu de activitate, dar au pretentii sa conduca institutii. Johannis nu inseamna PDL.

  • Si nimicurile din Livezile, Gita si Rognean sunt in poze, pai pe ei nu ia vazut nimeni in campanie, cine il mai baga in seama si pe Gita el a votat sigur cu ponta, lui ia facut campanie, stie tot Livezile, iar Rognean pai asta cu toata familia, nevasta, feciorii, nurorile si el in persoana sunt in comisii la toate alegerile, parca ar fi nevoiasi din Livezile, ar trebui sa cearaajutor social, halal oameni, halal pdl, se baga in fata dar nu ei au castigat, lumea nu i-a votat pe ei, au votat pe omul Iohanis..

  • Se bucura…. poate au motive…. Eu personal, apreciez unele personaje din poze (primarul Runcu Salvei, de exemplu, om care s-a luptat pentru comunitatea lui), poate si pe altii, mai putin primarii din Matei si Nuseni (cam mincinosi, Marinimiile lor….). Dar eu o spun din punctul de vedere al unui tehnocrat (total in afara politicii). Dar, va rog eu frumos, Iohannis nu inseamna PDL, sau, ma rog, fostul PDL. Ati scapat de o executie foarte dureroasa pentru voi, din partea poporului, roman! Nu va culcati pe lauri…. nu asta este esenta votului din noiembrie… Calcati tare pe pedala reformei! Sunteti, foarte multi, depasiti de timpuri! Ori va aliniati la cerinte, daca nu, lasati tinerii sa faca reforma. Viitorul este al lor! Ajutati-i! Nu credeti ca sunteti de neinlocuit, este cel mai fals lucru cu putinta! Romania are nevoie de sange proaspat, atat in economie cat si in politica! ECONOMIE, si abia apoi, politica! Nu invers…. Nu salariile bugetarilor si pensiile pensionarilor sunt tinta nr 1 ci functionarea si stimularea economiei ca sa genereze acesti bani! Intelegeti aceasta lege! Este timpul sincronizarii cu mersul economiei globale. Daca vom intelege acest lucru, vom castiga! Altfel…. Oricum, Dumnezeu sa ajute si sa ocroteasca Romania! Iar noi, romanii, toti, sa ne facem datoria!

  • Romanii nu v au votat pe voi cei care petreceti romanii l au votat pe Iohanis cand v au votat pe voi ati luat 10% asa ca va bucurati si petreceti prea repede

  • Alin Seserman…….ti-am spus ca nu il scoti pe tataia Oltean pe tuşă?……si-a pregatit sustinerea…..îi doare pe astia in patină de valorile creştin democrate,de onoare sau de reformă……aici e gaşca ce aşteaptă cu nerăbdare intrarea la guvernare ….aşteaptă caşcavalul de la tătuca ……iar foamea e mare…..

  • Blonda cu breton nu este deloc blonda . Pot spune ca este cel mai de baza om pe care il are partidul la Bistrita! Un om pe care te poti baza ,cu lipici la oameni, prietenoasa si modesta .Toata lumea o iubeste si o respecta ,cu exceptia rau voitorilor si rautaciosilor

  • Doris cum poti sa stai lângă s(…) aia de Cicioc care te-a barfit si a scuipat pe voi cand a fost vorba de funcția eu!!o proasta fara pereche ajunsă doar prin sforarii la partide in funcție ! Cea mai ordinara si j(…) persoana din partidul vostru!!!nu stiu cum mai poti sa stai lângă ea in poze !!! comentariu editat

  • Stimate domn Librarulcancan ai curajul daca esti barbat si scrie-ti adevaratul nume oricum pentru jignirile aduse am sa te actionez in instanta.

  • Imi cer scuze pentru limbaj!!! De fapt chiar imi pare rău ca m-am enervat dar cat de urat ati vorbit de Doris…..nu de instanța mi-ar fi mie frica ci de faptul ca s-ar putea descoperiți unele lucruri care credeți-ma nu v-ar conveni unora!inca o data imi cer scuze!!!Doris chiar este o femeie deosebita!!!rog sa imi acceptati scuzele si promit ca intr-o zi ma voi prezenta personal Dvs.si va voi explica ce ma scos atât de tare din sărite.

  • De fapt chiar o rog pe Dna Sabau sa imi Stearga comentariul!insist chiar!! Am uitat ca la unii politica este aceea de a nu avea ceilalți opinii!! Si atunci mai nine stergeti comentariul meu fiindcă am înțeles mesajul!cine nu e cu noi….. Ok sa trăiască PDL si sa avem deci numai cuvinte de lauda!! Va rog sa stergeti primul meu comentariu!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS