Actualitate

Penitenciarul Bistrița, acuzat de practici condamnate de CE pentru Prevenirea Torturii și de ONU

Penitenciarul Bistrița a folosit metode și practici care contravin recomandărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Regulilor Nelson Mandela, adoptate de ONU, susține Avocatul Poporului într-un raport în urma unei vizite la închisoarea din Bistrița în care a verificat dacă deținuții sunt protejați împotriva torturii, a pedepselor și tratamentelor inumane sau degradante

Potrivit raportului, au existat 8 situații de folosire a forței fizice și a utilizării cătușelor în 2019, iar în anul 2020 un singur caz de imobilizare durata fiind între minut 1 și maxim 10 minute. În două situații timpul de folosire a depășit 20 de minute. Într-o situație deosebită, unei persoane private de libertate i s-au aplicat cătușe la mâini timp de o oră și patruzeci de minute. În această situație s-a apelat la consultului medical de specialitate (în aceeași zi), iar medicul psihiatru a recomandat folosirea contenției mecanice la nevoie, astfel înlocuind aplicarea cătușelor.

Cele mai frecvente abateri în perioadă 2019-2020 au fost nerespectarea Regulamentului de Ordine Interioară, urmată de altercații între deținuți, amenințare, injurii cadre, introducere de obiecte și substanțe interzise, autoagresiuni, atitudine necuviincioasă. Cele mai puține abateri s-au înregistrat pentru distrugere de bunuri și furt.

”Din analiza documentelor s-a constatat că, în Penitenciarul Bistrita se practică sancționarea disciplinară, chiar în mod repetat, a acelorași persoane în situațiile unor comportamente de tip autoagresiv. Spre exemplu, o persoană care s-a tăiat în jurul gâtului în două zile diferite în anul 2019 i s-a aplicat două sancțiuni disciplinare de suspendare a dreptului a muncă și de suspendare a bunurilor și cumpărăturilor. Mai mult, unele dintre aceste persoame sancținate aveau un diagnostic psihiatric. O analiză sumară a relevat un numar de 12 sancțiuni pentru autoagresiune. Au fost și persoane care au avut tentative de suicid și, în consecință, au fost sancționate disciplinar”, se arată în raport.

Echipa care a efectuat vizita la Penitenciarul Bistrița a observat cazul unei persoane private de libertate care, în anul 2020, în decurs de câteva zile s-a autovătămat în repetate rânduri.

”Persoana a solicitat examinare medico-legală sub pretextul că ar fi fost lovită de agenți. A fost prezentată la Serviciul Medico-Legal unde, în urma examinării, s-au constatat leziuni traumatice vizibile macroscopic, fiind consemnată prezența multiplelor cicatrici în urma unor leziuni autoproduse. Din înscrisuri reiese că deținutul a fost prezentat târziu, la al cincilea act de autoagresiune, la UPU și a beneficiat de consult psihiatric în urma căruia a primit mai multe recomandări. Una dintre recomandările medicului psihiatru din cadrul Spitalului de Urgență Bistrița era la nevoie contenție mecanică sub supraveghere. Cu referire la posibilitatea punerii în aplicare, la nevoie, a acestei recomandări echipa de vizită a solicitat verificarea mijloacelor de contenționare.

Conducerea Penitenciarului a prezentat un set de curele din piele și material textil (cu lanț), mijloace care nu corespundeau acelor mijloace de contenționare omologate (curele din material textil de tip Segufix) pentru imobilizarea membrelor care să respecte prevederile Normei de aplicare a Legii nr. 487/2002, republicată, care precizează ca dispozitivele de contenționare să fie curele late din piele sau echivalente, prevăzute cu sistem de prindere pentru pat și cu manșete pentru articulațiile carpiene, tarsiene, torace și genunchi.

Ca urmare a acestor acțiuni, persoanelor private de libertate li se întocmeau rapoarte de incident și li se aplicau sancțiuni disciplinare.

”În cazul persoanei cu autovătămare și tentativă de suicid din anul 2019, comisia a decis sancționarea cu suspendarea dreptului la muncă pentru o lună pentru prima faptă și pentru tentativă de suicid sancțiunea a fost suspendarea dreptului la bunuri și cumpăraturi. În aceeași zi a fost sancționat cu suspendarea dreptului la vizită 1 lună pentru distrugere bunuri (a rupt o bucată din patura unității pentru a se spânzura)”, se arată în raportul Avocatului Poporului.

Într-un alt caz de la începutul anului 2019, pe parcursul a două luni de zile, persoana privată de libertate a fost sancționată disciplinar de trei ori pentru trei acte de autoagresiune.

”În aceste condiții, în primul rând se face recomandarea de a prezenta deținutul care recurge la astfel de acțiuni de orice fel de autovătămare, de îndată, la consult de specialitate și a evaluării cu celeritate a împrejurărilor care au condus la astfel de comportamente și la luarea măsurilor în consecință. În al doilea rând, această practică contravine recomandărilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii, Regulilor Nelson Mandela, cât și recomandărilor MNP România. Raportul emis către statul român la ultima vizită a a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii conținea recomandări cu privire la interzicerea sancțiunilor disciplinare pentru actele de autoagresiune. Ansamblul de reguli minime ale Națiunilor Unite pentra tratamentul deținutilor (Regulile Mandela) adoptate de Organizația Națiunilor Unite stipulează următoarele: înainte de a impune sancțiuni disciplinare, administrația penitenciarelor trebuie să examineze modul în care boala mentală sau dizabilitatea de dezvoltare a deținutului ar fi putut contribui la comportamentul său sau la comiterea încălcării sau a faptei care a stat la baza sancțiunii disciplinare. Administrația penitenciarelor nu va sancționa niciun comportament al deținutului care este considerat un rezultat direct al bolii sale mentale sau al dizabililății intelectuale (Regula 39, pct 3)”, se arată în același raport.

În concluzie, actele de amenințare asupra integrității și vieții, precum automutilarea și tentativele de suicid sunt semne ale unor nevoi și suferințe de natura psihică, de aceea abordarea corespunzătoare este cea a intervenției medicale și psihologice, nu a sancțiunii disciplinare. Totodată, recomandăm eficientizarea colaborării multidisciplinare a diferitelor cadre care să respecte măsurile din Strategia de reducere a comportamentelor autoagresive astfel încât să se prevină astfel de comportamente, iar în cazul incidentelor, persoanele cu comportamente autoagresive să beneficieze de intervenție calificată.

În replică, conducerea Penitenciarului a transmis că sancțiunile sunt prevăzute în lege, dar că, până la modificarea legii, va ține seama de recomandările transmise.

Avocatul Poporului a verificat totodată și dacă s-au adoptat măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19. Astfel, li s-a pus la dispoziție informația că au fost cazuri suspecte de infectare atât în rândul personalului cât și în rândul persoanelor private de libertate, care au fost cazate în camere separate și izolate, evitând orice contact cu alte persoane deținute pe o perioadă de 14 zile.

Începând cu 06.04.2020 s-a aprobat ca programul de furnizare să apei calde în fie extins de la 4 la 6 ore zilnic, iar intervalul orar 08-10 și 14-18. Tot la începutul lunii aprilie 2020, s-au introdus noi alimente pentru diversificarea meniului (oul și margarina). Au fost raportate incidente în această perioadă, cum ar fi conflictul spontan verbal între deținuți. Un alt caz a fost acela al unui deținut care și-a incendiat tricoul.

Penitenciarul Bistrița cu o capacitate de 295 de locuri avea, în 2020, când a fost declarată pandemia, 354 de persoane în custodie, gradul de ocupare fiind de 120%.

5 comentarii

  • Avocatul poporului ?
    Principalele probleme ale poporului sunt tratamentele și sancțiunile aplicate celor condamnați cu greu și pentru perioade prea scurte pentru fapte antisociale ?
    Nu interesează victimele acestor infractori ?
    Copii abuzați zilnic de adulți, exploatați prin munca ?
    Bătrâni abandonați ?

    • La copii sau bătrâni se gândește Avocatul Poporului? La salariul minim pe economie care e o mizerie s-a gândit vreodată Weber? O f. grija de scursurile societății în schimb.

  • Terorizeaza lumea cu amanari nenorociti de politisti se cred dumnezei in peniteniar se poarta de parca sunt animale cu oameni stiu pe propia piele

  • Activistu, asa-i ca te roade invidia ca altii au si tu nu? Daca te informai catusi de putin ai fi aflat ca doamna ministru are, impreuna cu sotul, o clinica privata care se pare ca merge foarte bine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS