Actualitate Recomandări

Pensionarii din județ își pot verifica, de luni după-amiază, conturile bancare

Pensionarii din Bistrița-Năsăud își pot verifica, în după-amiaza zilei de luni, conturile pe care le au la bănci, anunță Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud.

”Vineri 9 decembrie 2022, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel luni 12 DECEMBRIE, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci.


Salariații Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud vă asigură de tot respectul lor!”, transmite instituția.

În trimestrul al doilea din anului în curs, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 60173 persoane, în scădere cu 173 persoane comparativ cu trimestrul corespunzător al anului 2021. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 6 persoane.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul al doilea din 2022 de 1481 lei, situându-se cu 0,1% peste nivelul trimestrului anterior și cu 10,9% peste nivelul trimestrului corespunzător din anul precedent. Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, în trimestrul al doilea din anului 2022 pensia medie lunară de asigurări sociale de stat la nivelul judeţului a fost cu 16,5% mai mică

Din 2023, pensiile vor crește cu 12,5%, au decis liderii politici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS