Social

Pensiunile din Munții Rodnei, care promovează turismul de familie, sunt ocupate de Crăciun (FOTO)

Proprietarii de pensiuni din Munții Rodnei care au avut inspirația să promoveze pe tot parcursul anului turismul de familie cu drumeții pe munte au unitățile de cazare ocupate de sărbători de clienții lor vechi.

Leontin Moisil, care deține Pensiunea Someșană, a declarat pentru Timp Online că avut un an bun în ciuda pandemiei.

”Vara facem drumeții montane, urcăm sus, pe munte, la pas, iarna mergem la săniuș cât mai sus posibil. Avem Valea Măriilor aproape, urcăm în Munții Suhardului, mergem spre Pasul Rotunda. Avem microbuze, mașini de teren, asigurăm toate condițiile pentru oaspeții noștri. Din fericire, de sărbătorile acestea avem și un strat de zăpadă, nu foarte consistent, dar îl avem”, a spus administratorul Pensiunii Someșene.

În opinia lui, singurul mod în care o pensiune poate atrage oaspeți este să ofere și altceva în afară de cazare și masă.

”Dacă vine cineva doar să se cazeze, eu nu prea fac rezervare decât dacă stă cel puțin două zile. Într-o singură zi, el nu reușește să înțeleagă ce e aici. Dacă nu reușesc să-l duc pe munte, el nu poate să înțeleagă că această zonă este cea mai bună pentru drumeții. Munții Rodnei sunt cei mai apreciați de străini pentru drumeții. Nemții, olandezii, francezii care au trecut pe la mine asta au spus. Doar că trebuie să urce oamenii pe munte, nu doar să stea să doarmă la pensiune și să petreacă. Nici petrecerile nu le mai agreez. Nu mai fac demult evenimente cu grupuri care fac petreceri. Scopul meu este să duc familiile cu copii pe munte, să se bucure de peisaje, de aer curat, să se simtă bine. Tot timpul încurajez revigorarea psihică. Acesta este scopul: să ne revigorăm mintea ca să fim sănătoși”, a spus el.

Dea ltfel, cei care au venit în timpul verii și au făcut drumeții pe munte și-au făcut rezervări și pentru sărbătorile de iarnă.

”Nu ne putem plânge de acest an. A fost mai dificil în perioada stării de urgență când am fost total închiși. Apoi, cei care și-au făcut rezervări au venit. Doar în noiembrie am avut mai puțini oaspeți și acum de Crăciun s-au anulat șapte rezervări. Ea un grup din Bistrița, Cluj și Brașov, o familie cu părinți și copii care a mai fost în vară la noi și vrut să se întâlnească aici de sărbători, dar au fost nevoiți să anuleze fiindcă o parte au contactat virusul, iar ceilalți au renunțat să mai vină fiindcă voiau să se întâlnească toți. Așa că de Crăciun avem doar trei familii două din Cluj și una din Năsăud care și-au păstrat rezervările. De Revelion avem toată pensiunea rezervată și tot de Revelion cred că voma vea și mai multă zăpadă, cel puțin asta văd eu pe aplicațiile meteo pe care le urmăresc”, a spus Leontin Moisil.

Pentru trei zile și patru nopți de Crăciun cu totul inclus, Pensiunea Someșană a cerut 1000 de lei/persoană fiind asigurate toate condițiile sanitare din pandemie. Mâncarea este servită prin rotație, mesele sunt împărțite pe module așa încât să se păstreze distanțarea. În incinta pensiunii se poartă mască.

”Chiar dacă acum, de Crăciun, avem doar trei familii care își petrec sărbătorile păstrăm ritualul să tăiem porcul. Facem acest lucru în fiecare an și de aceea vin oamenii la noi. Nu mai organizăm petrecere cu muzică live ca în alți, decât masă festivă în seara de Crăciun. Facem focul de tabără ca de obicei fiindcă e afară”, a spus Leontin Moisil.

La pensiune, oaspeții au parte de bunătăți pregătite din carne de porc pe care chiar gazda îl crește cu cereale, de brânză făcută de Cooperativa din Sângeorz-Băi și de alte bunătăți locale.

În opinia lui, pentru dezvoltarea turismului în zona ”de capăt” a județului, ar fi nevoie de mai multă implicare din partea autorităților.

”Acum aceasta este zero. Nu sunt decât povești, proiecte și nimic concret. Eu totuși nu cred că se vor implica fiindcă se explotează foarte mult lemn. Drumurile de la Valea Mare spre Pasul Rotunda, pe Valea Măriilor sunt un dezastru doar că avem avantajul că avem mașini de teren cu care să putem trece cu turiștii de zona respectivă și să urcăm deasupra pădurii, în munte, unde oamenii chiar se bucură de ceea ce văd acolo. Chiar și așa, de vreo doi-trei ani suntem pe un trend ascendent și 2020 îl preconizam ca unul dintre cei mai buni ani. În starea de urgență am restituit clienților vreo 20.000 de euro bani pe care i-au plătit ca avans din 1 până în 18 martie. Înainte de starea de urgență, oamenii și-au cerut banii înapoi și noi i-am restituit pe toți. Pentru noi a fost greu, dar pentru clienții noștri a fost o garanție că suntem serioși. După data de 8 iunie, după Rusalii, au început să vină și aproape că am lucrat la întreaga capacitate. Tot anul am avut clienți până la sfârșitul lui septembrie, deci a fost un an bun, dar greu și stresant”.

Potrivit acestuia, și celelalte proprietăți din zonă au avut vara aceasta clienți fiindcă lumea a căutat zone mai puțin aglomerate. Cei mai mulți dintre turiștii care vin în Munții Rodnei pe partea lor sudică sunt din Iași, Mureș, Prahova, Constanța, București, Argeș.

https://www.facebook.com/pensiuneasomesana/posts/2245777392234024
https://www.facebook.com/leontin.moisil/posts/3380633405375041

6 comentarii

  • O locatie de recomandat in oricare anotimp. Nu gasiti la noi in judeti omeni cu pasiune mai mare pentru serviciile sau inclinare mai mare spre clienti. Toate astea la preturi foarte bune de all inclusive.

    • Pe pasu rotunda e dezastru padurea defrisata si un drum foarte rau plin cu gropi mari pacat ca este o zona foarte frumoasa am dat de zapada aproape de varf dar cu drumul foarte greu

    • E foarte frumos acolo recomand cu încredere această pensiune am fost de mai multe ori și cu prieteni din Germania și cu familia, și de fiecare dată a fost totul super gazda e de nota 10 mă întorc de fiecare dată cu plăcere drumeții pe munți iarna săniuș tăiați porcului etc bravo Tinu pt ceea ce faci

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS