Actualitate

Pentru ce ”bazaconii” ia Primăria Bistrița credit de 25 de milioane. Epoca împrumuturilor, la început

Primăria Bistrița are undă verde să ia credit de peste 25 de milioane de lei de la bănci ca să asigure confinanțare pentru proiecte controversate pe care actualii conducători ai orașului le-au criticat atunci când erau în opoziție. Aproape jumătate din această sumă reprezintă banii pe care trebuie să-i pună administrația locală ca să se facă Centrul intermodal de la gară (foto).

Consiliul Local Bistrița, întrunit joi în ședință ordinară, a avut pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 25.136.816 lei necesară suplimentării valorii aprobate prin Hotărârea nr. 20/30.01.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița, pentru asigurarea contribuției la proiectele finanțate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014-2020, iniţiator: primarul municipiului Bistriţa.

Acesta a intervenit înainte de vot și a spus: ”Acest împrumut este necesar pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare: de exemplu modernizare, exindere sistem de iluminat public, peste un milion de lei, Centru intermodal – circa 12 milioane de lei, amenajări piste de cicliști – 600.000 de lei, reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil” – peste 7 milioane de lei”.

”Nu este mai puțin adevărat faptul că îmi doresc ca municipalitatea să poată contracta împrumuturi pentru dezvoltare și altele decât cele corelative investițiilor din fonduri europene. Nu împrumuturile reprezintă o problemă, ci destinația acestora. Împrumuturile pentru proiecte indezirabile reprezintă o povară pentru bugetul local, cele pentru dezvoltare care aduc beneficii comunității reprezintă o oportunitate pentru Primărie și Consiliul Local. Voi discuta cu colegii din Asociația Municipiilor din România pentru a susține posibilitatea contractării de împrumuturi și altele decât cele pentru confinanțări pe investiții din fonduri europene”, a spus Ioan Turc.

Niciun consilier nu a intervenit, așa încât președintele de ședință Dan Brici a supus proiectul la vot. Cu 16 voturi ”pentru”, niciunul ”împotrivă” și 3 abțineri, contractarea unui împrumut de peste 25 de milioane de lei pentru asigurarea contribuției la proiectele finanțate prin fonduri structurale ale Uniunii Europene din perioada de programare 2014-2020 a fost aprobat.

Primarul Bistriței, Ioan Turc, catalogase drept ”bazaconie” sistemul de corelare a transportului public urban cu cel extern și cu transportul CFR de călători cu baza pe platforma deasupra liniilor ferate pe care i l-a lăsat moștenire administrația Crețu.

Așa-numitul Centru intermodal, cu finanțarea asigurată din fonduri europene în valoare de 8,8 milioane de euro, este considerat de fostul edil Ovidiu Crețu ”un proiect major” ce poate fi realizat până în 2022.

Într-o emisiune la BEX TV în care a fost întrebat ce va face cu acest proiect care i-a fost pus oarecum în brațe, primarul ales Ioan Turc a răspuns: ”Mă bucur pentru faptul că Centrul intermodal încă nu este atribuit ca și lucrare propriu-zisă. Prima consultare publică extinsă – voi gândi modul în care voi face acest lucru fiindcă are un caracter de urgență – o voi face cu privire la această investiție. Le voi explica oamenilor cât se poate de bine și cu maximă transparență ce presupune acea investiție care, din punctul meu de vedere, mutilează acea zonă a orașului. În situația în care bistrițenii vor spune NU, sunt dispus să pierdem acei bani europeni decât să povocăm un inconvenient major pentru oraș, un inconvenient pe care generații de oameni îl vor simți. Banii din bugetele local și național, dar și banii din fondurile europene trebuie folosiți pentru oameni și nu împotriva lor. Bazaconia aceea numită centru intermodal e de fapt o agresiune împotriva bistrițenilor și nu doar pentru cei care locuiesc în zonă. Zona Gării e căutată, circulată, de foarte mulți oameni”.

Centrul intermodal presupune realizarea unei stații de transport intermodal, supraterană, care să lege cele două zone separate de structura feroviară, respectiv zona de SV – strada Gării, strada Rodnei, Aleea Trandafirilor și zona de NE – strada Tărpiului și strada Industriei. Această platformă va include și o clădire cu rol de terminal intermodal, va deservi transportul public local și cel extern și va asigura conexiunea cu stația CFR Bistrița Nord. Aici detalii.

23 comentarii

  • nu vad nimic destinat unor cofinantari cu Aquabis pentru acoperirea municipiului resedinta de judet in integralitate cu apa curenta si canalizare, cu Electrica in vederea acoperirii in totalitate a municipiului resedinta de judet cu iluminat stradal ( nu doar modernizare), cu LDP pentru asfaltarea tuturor drumurilor mizerabile de pamant a municipiului resedinta de judet, cu acelasi Aquabis si LDP pentru crearea de santuri si sisteme de captare si scurgere a apelor pluviale (beciurile nu sunt sisteme de colectare!!!)… si altele… cate si mai cate…
    Dar… ce stim noi pacalicii, clasa inferioara!!!????

    • Pistele de biciclete sun foarte necesare în acest oraș super-poluat vai de capul lui.

      Pista de pe strada Drumul Cetății este necesar să fie asfaltată cât mai repede.

    • Nu am văzut să fie niciun credit pentru realizarea noi centuri a Bistriței total prin afara intravilanului orașului.
      Rușine Becleanul va avea o centură înaintea Bistriței care este reședință de județ !

    • Domnule Turc
      Extrem de repede ne-am dat seama ca nu esti cu absolut nimic mai presus decat precedentul. Sperante desarte…. dar unde ti-e cuvantul? Atat de mult ai criticat Intermodalul incat zcum te bagi si in datorii pentru el, pardon, ne bagi in datorii.
      Cred ca in curand vom asista la un alt imprumut pentru a creste leafa sefilor cu care te vei inhaita, sau imprumuturi prntru extinderea orgsnigramei, foarte saraca in ochii unora.
      Scandalos!!!
      Te-a mai vota dracu!

  • D-le Primar IOAN TURC . Va rog sa organizati o dezbatere publica serioasa cu imobiliarii la Palatul de Cultura sau la Polivalenta unde capacitatea salilor este generoasa si se poate mentine o distantare buna. Trebuie discutat foarte clar daca bistritenii resping HARABABURA inutila a acestui proiect inutil si foarte costisitor care paralizeaza zona Garii. Trebuie discutata si celelalte aspecte din urbanismul bistritean, despre constructii si restrictii.Viitorul mediu nu mai este al transportului in COMUN, o demonstreaza Pandemia. Romanul si chiar si europeanul incet si sigur renunta la mijloacele de transport in comun datorita raspandirii unor virusi cu mare usurinta si in viitor. Chiar daca va doriti in final o astfel de investitie trebuie schimbat amplasamentul undeva in zona strazii Artarilor unde a fost fabrica de bere.Sa fie mai aproape de drumul Nasaudului .

    • Aici ai dreptate viitorul nu este al transportului în comun ci viitorul este al PISTELOR DE BICICLETE.

    • Nici nu a inceput bine mandatul dar deja a facut-o de oaie ba cu bani f…. pe auditul lui peste, cand putea rezolva totul prin hotarare de consiliu ca doar is majoritari.
      Acum ii trebe sa ma f…. bani si pe alte tampenii marca Cretu.
      Din cate se pare orasul asta e dat naibii cu dpecimene ca turc si cretu.
      Vai de capu nostru!

  • Vreme îndelungată guvernarea locală s-a făcut pe principiul „cainii latra, ursul merge”. Orice fantezie a putut sa meargă înainte cu orice riscuri și costuri atâta timp cât a fost sustinută de o subțirică majoritate politică, majoritate care n-avea nimic de-a face cu proiectul sau problema în sine. Iată ca acum bazaconiile supraterane si subterane sunt transferate dintr-o guvernare in alta. Pământul nu ne mai ajunge.

    „La fel ca și în cazul centurii ocolitoare care nu ocolea nimic, vorbim despre un centru intermodal de transport fără să avem transport. La limită, dacă chiar vrem să vorbim în termenii pretențioși despre conectarea unei gări prin care trec trei trenuri care se mișca cu viteza melcului cu o autogară care n-are nimic de-a face cu atribuțiile în materie de transport ale Primăriei Bistrița, ele sunt interconectate de pe vremea lui Ceaușescu. Pentru a fi mai „intermodal” legate decât sunt în prezent ar fi suficient să ne propunem realizarea un trotuar rulant de la Gară la Autogară.

    Ambițiile Primăriei sunt cu totul disproporționate în raport cu obiectivul anunțat și vizează în realitate realizarea unui pasaj (ca cel de la intrarea în oraș de pe strada Liberații sau cel dintre strada Sigmirului și Liberații) care ar urâți în mod iremediabil zona centrală a orașului. Pentru ca păcăleala să fie completă, publicului i s-a prezentat în permanentă proiectul ca având un rol de decongestionare a traficului în zona Autogării ca și când pasajul ar fi o supapă uni sens. În realitate construirea pasajului va conduce la supra-aglomerarea catastrofala a zonei întrucât în mod inevitabil o parte din traficul de pe strada Tărpiului se va vărsa în infernalele ore de vârf direct în strada Gării. În locul acestui proiect administrația ar trebui să-și concentreze atenția asupra rezolvării intersecției dintre Strada Tărpiului și Drumul Cetății, intersecție care se blochează de câteva ori în fiecare zi.”

    https://timponline.ro/mircea-archiudean-un-primar-un-oras-si-un-viitor-ecologist-pentru-toti-bistritenii-video/

    Qui prodest?

    • @Toniuc, Nu ați mai fost demult în aceea zonă a orașului astfel ați fi știut că de când sa făcut noul sens giratoriu la intersecția străzilor Tărpiului cu Drumul Cetății nu mai sunt probleme de trafic auto în acea intersecției și în aceea zonă a orașului. Singura problemă care a rămas este poluarea cu noxe, praf și zgomot produsă de mașinile ce tranzitează orașul si care nu ar avea ce căuta în oraș.

    • @Șofer Aveți dreptate. Comentariul era din 2016. Într-adevăr traficul auto în intersecția străzilor Tărpiului cu Drumul Cetății s-a îmbunătățit mult de atunci. N-am fost atent, ultima frază nu avea sens în context. Mai sus de intersecție însă pe Drumul Tărpiului înspre Leoni, Penitenciar, Liceul Agricol, APIA, cartier ANL, liceul Logos, cimitir, nu s-a făcut nimic de 12 ani. Nu tu lărgire, nu tu iluminat, trotuar, parcări. Dacă e să vorbim de priorități sunt destule de făcut înaintea unei autogări suspendate.

  • Idea cu punctul INTERMODAL este foarte bună. Mulți nu înțeleg probabil acest proiect. Un exemplu foarte bun este autogara MENDEZ ALVARO-MADRID,unde liniile de sosire-plecare a autocarelor sunt la etejele -1 și -2. sau Barcelona -1, Paris, Londra, etc.
    Problemele cele mai stresante sunt drumurile și centura Bistriței .

    • Bai Cristiane,
      Confunzi Madridul cu Bistrita?
      Tu nu vezi ca orasu asta e gata de el?
      Arata in ultimul hal…,nimic nu este asa cum ar trebui.

  • Tu cred ca esti Cristian Nicolae cel care a votat ineptia cu intermodalul.Mai pui in comparatie Bistrita cu Barcelona ! Ai mancat cucuta ?

  • Decat o autogara etajata, nu mai bine mutam autogara , in spate la Leoni , pe fosta locatie Mopal?

    E langa actuala centura , spatiu mult mai mare si ce e important decongestionam zona Garii , bulevardul Decebal.

    • @loro… usor de vorbit, dar ala nu e terenul primariei, ai uitat ca in acea zona pe vechea teracota nu au reusit sa cumpere pamantul si sa faca o piata ca oamenii!!!

      AAAA, scuze… aia era vechea administratie… dar vad ca asta noua, e mai pasta decat ceilalti… parca ar fi aceeasi!!!

    • @loro ești cu toate țiglele pe casă?! În toate orașele civilizate din Europa autogara se află în CENTRU orașului pentru ca toată lumea din oraș să ajungă cât mai repede la autogară.

    • loro, Am inteles tu vrei să muți centru Bistriței în zona străzi Tărpiului de aceea vrei să se mute autogara pe locația Mopal, să ști că încet încet lumea fuge din mizeria din centru, fuge să locuiască peste linie unde poate să înceapă o viață nouă în condiții mai civilizate.

  • Mai bine putin de la multe lucrari decat mult de la o lucrare. Are strategie penelistul!
    Asa ar putea primii mai multe spagi de la mai multi.
    Si pentru prosti asta face multe voturi la miniuca lor de votant de minciuni!

  • Toate aceste bazaconii sunt ale lui Crețu si mama fondurilor europene.
    Asa specialisti la acea directie asa proiecte.
    Cati lucreaza acolo?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS