Actualitate

Pepe și Holograf vor concerta la Bistrița, cu ocazia Zilei Femeii, la începutul lunii martie

Pepe și Holograf vor susține un concert în aer liber la Bistrița, în avans de Ziua Femeii. Pepe va cânta aproximativ 50 de minute, iar trupa Holograf o oră.

Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița a atribuit unei companii din București contractul de 19.000 de euro pentru acest eveniment prin intermediul unei proceduri de pe site-ul de licitații publice.

Potrivit contractului, în costul total sunt incluse onorariile, transportul, cazarea și masa artiștilor, dar și a staff-ului acestora.

Concertul este programat pentru sâmbătă 4 martie, în centrul orașului.

Ionuț Nicolae Pascu, cunoscut sub numele de scenă Pepe, este un muzician, compozitor, producător, interpret, actor și prezentator de televiziune. A debutat în 1996 la Ploiești, la un festival de muzică ușoară, unde a obținut premiul trei. Dar succesul a venit în 1999, când a devenit solistul fostei trupe „Latin Express”, care a introdus pentru prima dată stilul flamenco în România. În vara anului 1999, „Latin Express” a câștigat premiul I la festivalul de muzică ușoară de la Amara, iar ulterior locul II la festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, cu piesa „Nu te mai doresc”. A urmat un videoclip, și după aceea albumul „Pasiune”. Din 2000 până în prezent, evoluează individual sub numele Pepe, fiind unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică latino din România.

Holograf este o formație românească de muzică rock înființată la București în 1977, de muzicianul Mihai Pocorschi. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri în România. Formația este în continuare foarte activă și realizează turnee lungi, cu concerte foarte bine primite de public. În anii 1990 trupa și-a schimbat stilul într-un rock modern. Printre cele mai cunoscute hituri realizate de Holograf sunt „Umbre pe cer”, „Singur pe drum”, „Ochii tăi”, „Banii vorbesc”, „Dincolo de nori”, „Ți-am dat un inel”, „Undeva departe”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Vine o zi…”, „Viața are gust”, „Dragostea mea”, „Cât de departe”.

Foto: arhivă

8 comentarii

  • 19000 € (95.000 lei)
    Sala are cel mult 300 de locuri, biletul ar trebui sa coste 300 lei.
    De ce nu organizați concerte la Sala Polivalenta din Unirea?
    95000 lei % 3000 lucuri =!bilet de 10 ori mai ieftin 30 lei.
    Sala din Unirea nu este polivalenta! In primul rând are trasate jos doar pentru handbal. Nu am văzut sa fie trasat pt baschet, badminton, sau alte sporturi.
    Cea mai-marele greșeală a fost sa dea Sala in administrația clubului Gloria 2018 Bistrița . Pe ei nu ii interesează sa organizeze concerte, expoziții etc.
    Sama anuntați si pe mine când se va organiza un eveniment in Unirea, care nu are legătura cu handbalul.

    11
    5
    • Jupanul Radu a avut grija sa-i faca sala polivalenta la echipa de handbal. Celelalte sectii nu il prea intereseaza. Nici fotbalist nu am vazut sa fie, nici tenisul nu-i place. Doar in handbal se investeste cu jucatoare cu salarii colosale platite de la stat, cand de fapt Bistrita era cunoscuta pentru Gloria fotbalului. Pacat

      15
      10
    • Domnule Adrian, vă încăpățânați a crede că România e un stat capitalist și o societate/democrație de tip occidental. V-am urmărit comentariile de ceva timp și aveți o gândire tehnică, analitică. Mentalitatea vestică nu se poate „implementa” în țara asta. În situația în care s-ar cere bani pe bilete, cred că nici 15% din tichete nu ar fi vândute (mai ales dacă luăm ipoteza cu 300 de lei/bilet). Românu` vrea gratis, bugetarii cu funcții înalte (puși politic) nu vor să supere electoratul, iar banul public e bătaia de joc a celor cu funcții de decizie. Totul e electoral în țara asta.

      11
      2
    • Vasi draga, daca jupanul Radu a facut ceva (inclusiv Casa de cultura a fost reabilitata sub conducerea sa) apoi de ce tatucul Turc nu l-a intrebat daca nu poate sa ii inchireze sala polivalenta…. daca tot s-a gandit la acest eveniment. 300 de femei are doar PNL-ul ….in primele randuri…vor veni iara ca de la piata imbrcate cele mai multe…cu coafuri sarmale, platinate maxim, si cu o opulenta de bijuterii de prost gust! 300 de la Termopile :::))) restul doamnelor nu are rost sa se inghesuie…. mai bine ascultam la radio ceva de calitate si in liniste!!!

      15
      2
  • Păcat ca nu l-au invitat din nou pe Ștefan Banica !
    Acest “cântăreț” e foarte iubit la Bistrita , are “lipici” la publicul feminin , ii cunoaște cele mai intime dorințe !
    Stadionul s-ar fi umplut daca venea megastarul !
    Nici Pepe nu-i rau dar el ar fi mai potrivit la un Concert de Crăciun , sa colinde alături de Ștefan Hrusca , in Sinagoga .
    De Holograf nu ma pronunț ca astia-s din alte vremuri demult apuse , poate plac la damele mai ofilite , poate la antivaccinisti , erau buni sa cânte in deschidere la Ștefan Banica .
    Dar daca nu l-ati invitat ..

    9
    18
    • draga Veta, (desi se pare ca esti un misogin travestit) sa sti ca damele mai ofilite, din randul carora poate provine si domnia ta, adica si mama dumitale, sunt mult mai de calitate decat Vetele astea care il vor pe tzanca uraganu si alde din astia. Sa iti fie rusine !!!! de aia suntem ca natiune asa cum suntem. Ca ne place sa jignim fara sa ne uitam in oglinda…si bag mana in foc ca ai ce vedea daca te uiti!!! VETA !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS