Actualitate

Ploaie de contestaţii la legea electorală. Tribunalul Bistriţa-Năsăud trebuie să se pronunţe

Mai multe contestaţii la legea electorală au fost înregistrate la Tribunalul Bistriţa-Năsăud în ultimele zile din octombrie, una dintre ele fiind din partea PER care contestă listele USR, alte două din partea PMP care contestă listele PNL, iar celelalte din partea Partidul Alternativa Civică Atitudine, Solidaritate, Acțiune (A.C.A.S.A) care care contestă listele a şase partide.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud trebuie să judece, miercuri, pe fond toate aceste contestaţii la legea electorală. De exemplu, cea a Partidului Ecologist Român (PER) împotriva Uniunii Salvaţi România (USR), este identică în toată ţara, unde s-au depus, în total, peste 50 de contestaţii.

Senatorul  Cristian Bodea, vicepreşedinte PER, a explicat presei centrale de ce au fost depuse contestaţii în fiecare judeţ, inclusiv la BEC. „Am contestat pentru că aceste liste sunt făcute de două entităţi diferite,USR, iar candidaturile sunt pe alt USR, pe altă siglă. Acolo vorbim de două partide, legal USR nu există. Nu este finalizat până la o decizie definitivă. Miza noastră este respectarea legii”.

La Bistriţa, înfăţişarea este programată miercuri la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. 

În replică, USR a spus că PER a depus aceste contestaţii fiindcă a încheiat înţelegeri locale cu PSD.

„O contestaţie este depusă de Nicoleta Monica Petruţ, persoana care a contestat şi fuziunea USB cu USR, reprezentată de avocatul PSD. Până acum au fost respinse 8 contestaţii şi nu a fost admisă niciuna, a declarat Nicuşor Dan, liderul USR, care acuza, în cadrul unei conferinţe de presă, un atac premeditat împotriva partidului său orchestrat de PSD-ul lui Liviu Dragnea. „PSD încearcă în mod deliberat să blocheze accesul Uniunii Salvaţi România în alegerile parlamentare din decembrie, folosind tertipuri juridice menite să pună beţe-n roate unui partid nou”, a afirmat joi Nicuşor Dan.

Partidul Alternativa Civică Atitudine, Solidaritate, Acțiune (A.C.A.S.A) a despus şi ea şase contestaţii la legea electorală după ce a constatat că marile partide afiliate sistemului care a guvernat și guvernează „au încălcat în mod grav legea electorală și principiile competiției electorale corecte”.

„Legea electorală 208/2015 stabilește fără echivoc faptul că Biroul Electoral Central preia liste de susținători ai listelor de candidați, NU de susținatori ai Partidului, așa cum este cazul în ce privește dosarele celor 8 mari partide. Curtea Constituțională, la rândul ei, a decis: semnăturile de susținere se dau pentru candidați, fie independenți, fie pe liste de partid, fără discriminare. Acest lucru implică dincolo de orice dubiu faptul că listele de candidați trebuie să fie cunoscute printr-o formă sau alta electoratului înainte de începerea campaniei de strângere de semnături”, motivează A.C.A.S.A demersul său în justiţie.

A.C.A.S.A a contestat dovezile eliberate de BEC cu privire la depunerea listelor de susținători conform legii. Acestea nu sunt conforme cu normele electorale în vigoare și, în plus, încalcă Constituția întrucât sunt liste de susținători ai partidelor, nu ale candidaților partidelor. Partidele vizate sunt: PER, PMP, PNL, PRM, USR şi PV.

La rândul lui, PMP a contestat în două dosare lista PNL.

16 comentarii

  • Foarte bine, mă bucur foarte mult când văd așa ceva. Acesta este un rar moment când mecanismele Democratice se manifestă. E foarte bine să se verifice, să se monitorizeze și să se reclame reciproc, este un mecanism care funcționează și care are darul de a corecta erorile, abuzurile, șmecheriile… În altă ordine de idei, nu pot să nu remarc atitudinea BĂSISTĂ a lui Nicușor Dan și a USR-ului în general, aceea că nu poate accepta o critică fără să acuze că ar fi o lucrătură pe la spate a PSD-ului. Exact ca băsescu, ba cu antenele, ba cu voiculescu, ba cu nu știu care procuror etc. Și dacă să presupunem că PSD-ul s-ar afla în spatele deciziei PER de a contesta USR-ul la BEC (nu văd de ce nu ar fi făcut-o direct PSD-ul dar mă rog logica USR-istă recunosc că îmi scapă de cele mai multe ori) atunci nu văd problema, o instituție a statului se va pronunța ținând cont de legislația în vigoare, legislație care se aplică tuturor deci nu poate fi vorba de discriminare… Sau USR-ul invocă și de această dată lipsa de experiență?!? În ciuda faptului că dispune de o bogată experiență și expertiză în a SALVA. Doar respectarea legislației în vigoare e mai complicată, pentru acest partid nou-nouț și salvator, aceasta fiind catalogată drept „tertipuri juridice”, în rest ne rezolvă tot…

    • Cîteva observații.
      PSD și PNL au votat cu mâinile legi absolut restrictive pentru o democrație, cele care îngrădesc dreptul la liberă asociere, mai ales în politică. Pragul de 250 000 de semnături e antidemocratic, din start. A fost mecanismul preferat de a păstra monopolul pe viața politică, prin descurajarea oricărei concurențe.
      Vorba lui Caragiale , curat-murdar.

      A doua, dacă vă uitați în trecutul imediat politic, situația privind siglele modificate au fost trecute cu vederea mai în toate alegerile. De la cei 3 Trandafiri PDSR 2000 la cei 3 PSD 2004 sau apoil la sigla PSD plus PC. Vizual, vedeți aici cum a stat situația.

      https://www.facebook.com/NicusorDanUSR/photos/a.249076588503295.60432.230785173665770/1169497306461214/?type=3&theater

      Mai mult exista o prevedere legală -conform Legii 2008/2015 (art. 62, alin. (4)), semnul electoral poate fi folosit de un al doilea partid dacă are consimțământul partidului care l-a folosit initial și căruia îi aparține. USB și-a dat, evident, consimțământul ca USR să folosească un semn electoral

      Deci, unii vor să fie mai egali ca alții. Orwellian.
      Și văd că vă preocupă o amărâtă de siglă și nu fondul problemei sau problemele urgente.

      Cum ar fi votarea cheltuirii a 11 miliarde din buget în scope electoral.
      Ridicarea taxelor.
      Ridicarea salariilor din sănătate.
      Problema e. Sună frumos pentru oameni. Dar, dacă trageți linia, banii respectivi nu există, sau nu pot fi colectați. E irealist. Total irealist să pretinzi că vei acoperi salarii mărite fără acoperire bugetară și apoi să mai și tai din sursele de venit la buget.
      Banii nu cad ca și ploaia din ceruri, trebuie să aibă o acoperire.
      Singurul efect a acestor măsuri populiste vor fi. Creșterea inflației. Tăierea investițiilor și menținerea status-quo.

      Desigur și USR este dezorganizat, la început de drum. Și pare un proiect încropit rapid. Dar la nivel municipal USB, a avut succese și a demonstrat că a meritat investiția cetățenilor din București. Numai ghimpii în coasta dnei Firea prezența unor outsideri e benefică din simplul motiv că verifică deciziile și contestă pe cele care nu sunt transparente și derapează de la Lege.

      Între timp vedeți, clasicii politicii post-decembriste, dl Oprișan ce miliardar a devenit în timpul guvernării PSD din amărâtele salarii de funcționar public.

      https://www.youtube.com/watch?v=BS8Gknw8YRk

      Dacă asta vă este social-democrația și asta vă este nivelul în a interpreta politica, asta meritați.

      Să fiți fraieri.

      Dar nu încercați să fraieriți pe ceilalți.

    • Vali, ai o obsesie: USR
      De fapt toate tunurile sunt orientate spre USR. Se pare ca deranjeaza pe multi

    • Obsesia mea, dacă chiar vreți să știți, este cu impostura cu ipocrizia, cu șmechereala, cu escrocheria. Ori în momentul în care cineva, să-i spunem, de exemplu, Nicușor Dan, acuză o persoană sau un grup de persoane care se manifestă în cadrul prevăzut de lege, pentru mine este destul de clar că se află într-o culpă morală care intră în categoriile de mai sus… Nu văd care este problema în faptul că se judecă o contestație? nu era cu Statul de Drept? sau acuma dintr-o dată nu vă mai place Statul de Drept?… Iar la afirmația cu tunurile aș nuanța puțin spunând că tot activul propagandistic este orientat către USR în vederea promovării, mă rog în primul rând a scoaterii din obscuritate… În afară de mine n-am văzut pe nimeni să vă critice și nu-mi dau seama dacă nu cumva vă fac chiar un serviciu arâtându-vă unde greșiți…

    • Dl. bobor lăsând la o parte gargara dumneavoastră vreți să intrați în Parlamentul României, doriți să SALVAȚI o țară întreagă dar nu sunteți în stare să adunați 250.000 de semnături?!? Și considerați această minimă condiție ca fiind una antidemocratică?!?… Prin măsura aceasta nu se descurajează concurența se descurajează IMPOSTURA și ne protejează pe noi cetățenii de tot felul de ciudați care de-abia s-au trezit și se cred profeți și mântuitori…

    • USR a strâns 350000.
      Nu le înțelegi deloc cu democrația. Absolut deloc,

      Democrația nu e restrictivă.
      E participativă și fiecare are șanse egale de a se implica.

      Ce zici dacă mâine votăm ca numai cei care câștigă 50 000 usd , pot să comenteze în viața publică?

      Că vorba aia, ține de performanță în viață, în sensul înterpretării restrictive din căpșorul dvoastră care încurcă borcanele și care scoate fraze din puțul gândirii.

      Și m-aș bate în piept- Ce drequ, numai cei care câștigă 50000 de parai sunt în stare să vorbească de reușită economică…restul e prostime nu merită să deschidă gura…

      Eu cred că aș vorbi singur iar dumneavoastră ca impostor la regula asta m-ați asculta resemnat toată ziua.

      Desigur, mie mi-ar conveni, aș avea dreptate tot timpul.

      Dar asta nu ar fi antidemocratic. Și nici corect.

      Să lămuresc, nu salvez pe nimeni, numai îți arăt că injustițiile nu se corectează cu alte injustiții.

      Și dacă ești bun, n-ai nevoie să bagi bețe-n roate și tot felul de chichițe să câștigi. Dacă o faci, îți este frică. Dacă îți este frică, înseamnă că nu ești așa de bun pe cât se pare.

    • Nu vă mai lamentați atâta că sunteți doar la început… Discursurile acestea sunt penibile, mai degrabă pentru cineva care dorește să fie salvat ori nu pentru un Salvator, care oricum e o aberație… Toată această poveste a plecat de la faptul că USR-ul vrea să facem cu toții front comun ca să fie Salvat, de către marele și răul PSD care a depus o contestație la BEC, o chestiune prevăzută de legislația în vigoare, ce să vezi, așa este în Democrație, există proceduri, există mecanisme, există instituții… p.s. nimeni nu restricțonează dreptul oricui de a participa la viața politică. Ce este prevăzut de această lege, repet, este dreptul nostru al tuturor de a fi protejați și apărați de nebuni, trepanați, psihopați, ciudați, cretini și așa mai departe, care și-ar dori obținerea facilă a puterii fără nici un sprijin popular și aceasta e în spiritul Democrației…

    • Cu logica stați prost.

      Din puțul gândirii.

      *repet, este dreptul nostru al tuturor de a fi protejați și apărați de nebuni, trepanați, psihopați, ciudați, cretini și așa mai departe, care și-ar dori obținerea facilă a puterii fără nici un sprijin popular și aceasta e în spiritul Democrației…*

      Primo, nu există nici o contradicție în a lăsa chiar și un nebun să candideze, va fi eliminat din competiția electorală foarte rapid, lumea spre disperarea dvoastră, știe încă să facă diferența între un candidat cu probleme la cap Joe The Tiger și un candidat . Deci sprijin popular ar avea zero. Dar noi n-am ajuns acolo încă la sprijin popular. Am ajuns la condițiile restrictive care îl împiedică pe xulescu să se prezinte în fața urbei, nu prea are alegeri, ori merge într-un partid corupt, ori în celălalt. Ori dacă nu se regăsește ..nu crezi că ar fi normal, civilizat să aibă alternativa asta fără să plece pe Lună și înapoi că așa vor celelalte Partide?

      Și apoi tot matale, crezi că faptul că există un barem de 250 000 de voturi, te păzește de accesul la putere a unor tipi cu probleme. ..aloo, visezi cu ochii deschiși?

      Nu vezi că acel barem artificial de 250 000 nu te păzește de nimic……ba mai mult îi păzește și protejează pe acei nebuni, psihopați , cretini care au obținut deja prea facil puterea dar lasă puterea din mâini foarte greu…

      Vrei exemple?

      Vadim, numai normal nu era.

      Acum pe hoții ăștia din ziare, asta numai în săptămâna asta de la PSD , PNL..cred că probabil îi vedeți și eroi în căpșorul ală cu neuroni scurtcircuitați…

      Familia Cozma PSD.

      http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21389598-mircea-cosma-condamnat-opt-ani-inchisoare-sentinta-nu-definitiva.htm

      Relu Fenechiu PNL

      http://www.agerpres.ro/justitie/2016/10/31/alerta-dna-relu-fenechiu-acuzat-de-trafic-de-influenta-intr-un-nou-dosar-18-24-13

      Vasile Blaga PDL

      http://www.mediafax.ro/politic/sechestru-pe-averea-lui-vasile-blaga-pana-la-concurenta-sumei-de-700-000-de-euro-video-15893979

      V-a protejat Legea electorală de asemenea exemplare.

      Sau cine știe poate sunteți plătit să protejați asemenea exemplare..

      Vă înduioșează adânc, săracii proletari care fac grevă pentru condiții mai bune…

      http://m.romanialibera.ro/politica/partide/presedintele-sanitas-castiga-7-500-de-euro-pe-luna-431896

      Alo, dl Vali pe ce lume trăieți??

    • Dați-mi voie să rectific atunci, ne apără de cei cărora le curge scuipat din gură… Dacă nu ar fi această minimă și de bun simț cerință atunci am avea cataloage în loc de buletine la vot, practic câțiva cretinei ar putea efectiv să blocheze procesul de vot numai prin chestia asta… P.S. de obicei nu răspund la obraznici, așa că dacă dorești să avem un dialog atunci să fie cu un minim respect și o minimă decență…

    • Dintr-o perpectivă, îmi păreaţi obraznic la capitolul bun-simţ şi raţiune, pedalând pe apărarea actualului sistem politic.

      Care judecând după numărul de condamnaţi şi urmăriţi penal, locurile codaşe în diferite clasamentele UE privind nivelul de viaţă, speranţa de viaţă…nu a fost tocmai performant.

      Am înţeles sensibilitatea,

      Aşa că o să rezum diferenţele.

      Dumneavoastră susţineţi argumentul că un prag minim de electori de ordinul sutelor de mii de oameni care semnează pentru a susţine un partid este necesar într-o democraţie, ca să se evite ascensiunea unor pericole pentru democraţie însăşi.
      Eu susţin că dimpotrivă, deschiderea electorală către un prag minim cât mai jos pentru libertatea de asociere , este cel mai bun mecanism democratic.

      a) Primul meu argument , e un argument comparativ cu situaţia internaţională.
      Pe http://aceproject.org/epic-en?question=PC001&f= găsiţi datele referitoare la diferitele sisteme politice electorale.

      Criteriul de 1 % din numărul total alegători care trebuie să semneze pe liste, adoptat de către politicienii din România, ca urmare a Comisiei de la Veneţia este unul restrictiv. A fost adoptat unul maximal.
      Societatea civilă a sugerat 0,5 %.

      În acest articol http://www.inovarepublica.ro/liste-de-semnaturi-bune-rele-urate/ găseşti o analiză pe acest fapt.

      b)Al doilea argument, ţine de însăşi noţiunea de Sistem de Drept, nimic nu ar trebui să împiedice orice persoană independentă (libertate individuală) la o funcţie politică. Mă refer, e dreptul tău şi al meu să nu fim înscrişi într-un partid, dar să credem că putem ocupa o funcţie de primar, senator, deputat..fără să fim obligaţi să trecem pe la şedinţele de partid unde şefu ne trasează direcţia. Răspunderea ta şi a mea va fi direct în faţa electorilor. Aici ar fi mai importantă noţiune de sănătate mintală…atunci cerem acte de la un expert decât numărul de semnături. E treaba mea cum îmi cheltui banii proprii într-o campanie sau a dumitale cum îi cheltui, riscul să-i pierzi în flyere, 6 minute la televizor fiecare şi-l asumă pe banii lui.

      c) Argumentul istoric. Listele semnate de n cetăţeni au fost un eşec evident şi nu au legătură cu calitatea candidatului. Deci sunt inutile. Din moment ce nu au împiedicat personalităţi la limita bolii mentale (Vadim a fost unul) sau care manifestau patologii de genul avariţiei extreme(cam mulţi, celor care nu li s-a săturat de furat) să reuşească să fie aleşi. Deci, spus…bani şi efort privat public duşi într-o groapă fără fund, acela al adunării formale a unor semnături, fără impact semnificativ în alegerile ulterioare.
      d) Ar fi şi noţiunea de criteriu arbitrar care limitează procesul democratic. Azi poate fi un număr de cetăţeni, măine un IQ, poimâine suma minimă într-un cont în bancă. Nu pot decide alţii pe doreşte o persoană şi nici acea persoană să-şi impună propria viziune altora, fără un consens.

      În ceea ce privesc siglele.

      E un artificiu şi o formalitate la bază.
      Dar să spunem că e pornit amendamentul din perspectiva protejării populaţiei în a se creea confuzii între două partide care concurează.

      Consider că contestarea ar fi normală, dar şi cu satisfacerea a două condiţii.

      a) Criteriul s-ar fi aplicat consistent în trecut, ceea ce nu este tocmai cazul, excepţiile fiind regula se pare. V-am explicat moda cu trandafirii.
      b) S-a explicat că la nivel legal există o prevedere ,conform Legii 2008/2015 (art. 62, alin. (4)), semnul electoral poate fi folosit de un al doilea partid dacă are consimțământul partidului care l-a folosit initial și căruia îi aparține. USB și-a dat, evident, consimțământul ca USR să folosească un semn electoral.
      male a unor semnături, fără impact semnificativ în alegerile ulterioare.

      E trist şi îngrijorător că aţi ajuns să consideraţi că numai anumite Partide şi sisteme prestabilite pot administra o Ţară. Mai ales când eşecul acestora e evident. Există o tendinţă de reînoire, foarte adevărat din interiorul acestora, dar metehnele sunt aceleaşi. Eu cred că viitorul poate rezerva suprize iar competiţia politică deschisă şi transparentă e soluţia spre performanţă.

      Numai bine,

    • Ok retrag afirmația.
      Se petrec lucruri bizare în browserul meu.
      Cine știe, se ocupă unii din confrații lui Vali cu Democrația.
      Să iasă cine trebuie..

  • Vali draga,
    hotul striga hotul! Daca nu ai avea creieul spalat cu soda caustica a antenelor, ai avea capacitatea sa iti aduci amintea ca PSD-ul cu antenele il invinovateau pe Basescu chiar si pentru ca ploua afara. Asa ca las-o mai moale cu PSDistii tai penali, corupti, mincinosi, hoti, plagiatori, criminali la revolutie si mineriade.

  • MAGARILOR de politruci. Mai bine ati fi strans niste peturi de pe vale sau ati fi facut niste plantari de toamna. Cred ca era mai constructiv. SA va fie RUSINE !!!

    • Cu cine vorbiţi?
      Cu fantomele din pădurea plantată?
      Sau după berea reziduală din PET consumată?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.