Social

Percheziție la o firmă din industria lemnului. Administratorul s-a împotrivit. Ce au confiscat polițiștii

(FOTO) Polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție la punctul de lucru al unei societății comerciale care activează în domeniul prelucrării și comercializării materialului lemnos, la Bistrița Bârgăului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, instrumentat de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni de natură silvică.

Inițial, administratorul societății comerciale în cauză nu a permis accesul polițiștilor în curtea societății și a refuzat efectuarea de verificări cu privire la efectuarea unui transport de material lemnos fără documente legale.

Transportul ar fi fost efectuat ieri dimineață, pe Drumul Județean 173 A, prin localitatea Bistrița Bârgăului, polițiștii depistând mijlocul de transport la punctul de lucru al societății comerciale în cauză.

A fost solicitată și încuviințată efectuarea unei percheziții, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o autoutilitară în valoare de aproximativ 18.000 de euro și cantitatea de 12,08 mc lemn rotund de esență rășinoase, în valoare de 3.503 lei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis pentru infracțiunea de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documentele specifice de transport, prevăzută de Codul Silvic.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.