Actualitate

Percheziții DNA în Bistrița-Năsăud

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.

În cursul zilei de 4 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, informează DNA.

Inspectoratul Teritorial nr. 4 are ca arie de responsabilitate judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, inspector şef teritorial fiind Bogdan Durlea. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) este organismul tehnic permanent specializat în subordinea Ministerului Transporturilor, asigurând la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere.

ACTUALIZARE

Comunicate DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 952/VIII/3 din 04 octombrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2023, a suspecților:

DURLEA BOGDAN ȘTEFAN, inspector șef teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,

ZEHAN FLORIN MIHAI, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În prezenta cauză se desfășoară cercetări, cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2023, funcționari din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, printre care și suspecții Durlea Bogdan Ștefan și Zehan Florin Mihai, ar fi „protejat” mai multe societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le desfăşoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare cu privire la încălcările legii pe care le-au constatat (depasirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licentei de transport, etc.). Pentru aceste „servicii”, o parte dintre funcționari, printre care și suspectul Zehan Florin Mihai, ar fi pretins și primit de la persoanele „protejate” mai multe sume de bani și alte foloase necuvenite, necuantificate până în prezent. În primăvara anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan ar fi primit de la un subaltern anumite foloase în legătură cu exercitarea atribuțiilor referitoare la numirea/menținerea în funcție a inspectorilor coordonatori județeni. În cursul anului 2023, suspectul Durlea Bogdan Ștefan, în ciuda interdicţiei de a administra societăţi comerciale, ar fi administrat în fapt o firmă cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, în sensul că ar fi înstrăinat un camion, ar fi emis mai multe facturi și ar fi încasat diverse sume de bani.

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 952/VIII/3 și 954/VIII/3 din 04 octombrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2023, a suspecților:

ORHA IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
– luare de mită în formă continuată,

ȚEPELE CRISTIN VIOREL, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2023, față de inculpații:

BAICU SORIN GELUPOP MIRCEA MIHAI și ȘOFRON VASILE, toți trei inspectori de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea unor infracțiuni de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, săvârșite în formă simplă sau continuată,

POPOVICI FLORIN MĂDĂLIN, viceprimar al comunei Sârbi, județul Bihor, pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– complicitate la dare de mită,
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Infracțiunile reținute în sarcina celor cinci inspectori de trafic rutier ar fost comise tot în legătură cu „protecția” asigurată mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informații nedestinate publicității referitoare la controalele pe care aceștia urmau să le desfășoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancționare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport etc.). În plus precizăm că, în lunile august 2021 și noiembrie 2022, pentru „serviciile” amintite mai sus, suspectul Țepele Cristin Viorel ar fi primit de la un om de afaceri și de la inculpatul Popovici Florin Mădălin, care ar fi administrat în fapt o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, materiale de construcții în valoare de 2.856 lei și echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS