Actualitate

Ce lucrări se vor face până la sfârșitul anului pe strada Tărpiului

Primăria Bistrița are în lucru reabilitarea și modernizarea străzii Tărpiului, investiție finanțată cu bani de la Guvern prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și de la bugetul local.

”Până la sfârșitul anului, toate lucrările de pe strada Tărpiului aferente fostei zone de pământ vor fi încheiate: ridicarea la cotă a căminelor, montarea stâlpilor și punerea în funcțiune a iluminatului public, turnarea asfaltului pentru pistele de cicliști și turnarea stratului de uzură pe carosabil”, spune primarul Ioan Turc.

Municipalitatea a demarat în toamna anului 2021 modernizarea străzii Tărpiului, investiție de peste 18 milioane lei ce include lărgirea, consolidarea și asfaltarea drumului (parțial, la trei benzi de circulație), amenajarea de trotuare, a unei piste de biciclete și a unor locuri de parcare, unde este posibil. Investiția mai cuprinde realizarea canalizării pluviale și a sistemului de iluminat public. Tronsonul de drum care va fi reabilitat are o lungime de 2,73 km, rețeaua pluvială va fi pe 3,31 km, iar sistemul de iluminat public, cu cabluri îngropate și stâlpi zincați, se va întinde pe 3,13 km.

La începutul lunii decembrie 2022, pe tronsonul dinpre pădure spre intersecția cu Valea Căstăilor, fost drum de pământ, s-a turnat primul strat de asfalt. Rămâne de realizat tronsonul 2, care merge până la Drumul Cetății și presupune inclusiv amenajarea drumului pe trei benzi pe anumite segmente.

4 comentarii

  • Năucitor!!! La începutul lunii Decembrie 2022 pe fostul drum de pământ s-a turnat primul strat de asfalt. Acum vărful de lance boantă a peneleului a ieșit la poze și ne spune că „Până la sfârșitul anului, toate lucrările de pe strada Tărpiului aferente fostei zone de pământ vor fi încheiate”.
    Adică, un an de zile n-am făcut nimica măi flacăi… hăi, hăi. Și că partea cea mai grea, lărgirea drumului, trotuare scl pe partea cea mai dificilă vor ramâne pe după alegeri sau mai bine la Sf așteaptă. Așa cevaaa….

    26
    1
    • Stii ca esti simpatic? Zeci de ani n-a facut nimeni drumul ala, acuma e asfaltat tot, dar vii tu sa bagi batul prin gard ca nu e gata fiecare detaliu din traseu. Daca citeai mai cu atentie, intelegeai ca finantarea vine din mai multe surse, deci nu poti face poc din degete si sa fie magie instant

      5
      21
  • multumim primariei si primarului ca ne-a pus asfalt pe unde toti au promis dar nimeni n-a facut nimic. stim ca mai e un pic pana e gata tot, dar macar putem circula cu masina de acasa in oras fara praf si noroaie.

    8
    17
  • Merită să intrați de pagina dl. primar să vedeți pozele: prim planul cu groapa și discuțiile savante pe marginea ei a înalților responsabili cu mânurile în jeb și semnul victoriei făcut de șeful de șantier. Sublim! Vorba cântecului: frunză verde, lapte acru, merg cătanele pe ștrec, îmbrăcate-n pielea goală și cu mânurile-n jeb.

    19
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS