Actualitate

Percheziții în Bistrița-Năsăud într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în executare 46 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița-Năsăud, Bihor, Constanța, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița și în municipiul București, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri. 

Din cercetări a reieșit că, începând cu ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăți comerciale, bănuiții ar fi solicitat fonduri publice printr-un program, prezentând date și documente false. 

Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 lei, informează Poliția Română. 

ACTUALIZARE

Trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în urma celor 46 de percheziţii care au avut loc în mai multe judeţe.

“În urma celor 46 percheziţii domiciliare efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, în judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, 3 persoane, cu vârste între 34 şi 67 de ani, din Bucureşti şi Neamţ, au fost reţinute, pentru 24 de ore”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Aceştia au precizat că, în urma cercetărilor, a reieşit că, din ianuarie 2020, persoanele respective ar fi procedat la preluarea a 23 de societăţi comerciale, care aveau încheiate deja acorduri de finanţare fie direct, fie prin intermediul altor persoane.

“Ulterior, cele 23 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupării infracţionale ar fi depus înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obţine fondurile alocate conform prevederilor O.U.G. nr. 10 din 2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii. Din probatoriul administrat a rezultat faptul că niciuna din cele 23 de societăţi comerciale nu ar fi desfăşurat  activitate economică, scopul preluării acestora fiind acela de a obţine în mod ilegal fonduri publice. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă”, a mai precizat sursa citată.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.