Actualitate

Zece persoane reținute pentru contrabandă

ACTUALIZARE Zece persoane bănuite de contrabandă au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Poliţiştii au ridicat de la cei în cauză 270 de litri de alcool etilic, 60 de litri de alcool dublu rafinat, 75 de litri de motorină, peste 38.000 de ţigarete, 46.615 lei, 5.950 de euro, precum şi 622 de petarde.

La data de 9 noiembrie poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţe Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, au efectuat 15 percheziții, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, la persoane bănuite de contrabandă.

În urma administrării probatoriului, 10 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, sub diferite participaţii, urmând a fi prezentate magistraţilor în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

ȘTIREA INIȚIALĂ (FOTO) Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, au efectuat 15 percheziţii  domiciliare în două judeţe, Bistrița-Năsăud și Maramureș, la persoane bănuite de contrabandă.

În urma percheziţiilor au fost ridicate 45.240 de ţigarete, 1.000 de litri de alcool etilic, 40 de litri de alcool dublu rafinat, 50 de litri de motorină, înscrisuri referitoare la efectuarea unor tranzacţii cu ţigarete, precum şi 25.200 de lei şi 1.200 de euro.

Percheziţiile efectuate au vizat 12 persoane, implicate în activităţi ilicite, acestea urmând a fi conduse la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, în vederea continuării cercetărilor şi a stabilirii participaţiei infracţionale.

1 perchezitii 9 noi 2 perchezitii 9 noi 3 perchezitii 9 noi 4 perchezitii 9 noi

”În urma extinderii cercetărilor în cauză, poliţiştii bistriţeni s-au sesizat din oficiu  cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de furt de combustibil şi deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal, sau comercializarea pe teritoriul României a produselor  accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Activităţile s-au desfăşurat împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

5 perchezitii 9 noi 6 perchezitii 9 noi 7 perchezitii 9 noi perchezeitii 9 noi

2 comentarii

  • Ma intereseaza in mod special daca nu exista contrabanda cu dale si borduri. Stiti la ce ma refer ? Intreb doar ! Punem dale, scoatem dale. La nesfarsit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS