Actualitate

”O perdea de fum, tot hoțul strigă hoții”

ciocan judecator justitie tribunal

”Ministrul Justiției insistă pe o direcție păguboasă. Atâta timp cât avem o instituție lăudată la nivel european – DNA, datorită căreia mai reușește țara asta să respire din groapa în care a aruncat-o corupția, mi se pare păgubos pentru societatea românească să se ceară revocarea Laurei Codruța Kovesi. E o perdea de fum care încearcă să abată atenția de la problemele reale și de la faptul că tot hoțul strigă hoții. E limpede că sunt oameni care încearcă să controleze tot și să facă din cea mai rămas din Justiție o anexă a politicului. Nu este de acceptat. Se încearcă schimbarea singurului lucru bun care poate mai rămăsese în Justiție. Se aruncă petarde încontinuu și tot hoții strigă hoții, adică cei din PSD care vor să scape de tinichelele atârnate de coadă de ei înșiși, nimeni nu i-a forțat să comită ilegalități. Nu au ajuns de florile mărului în fața organelor de anchetă. Simțind pericolul privării de libertate, încearcă să lovească în portstindardul luptei anticorupție”, a declarat într-o conferință de presă consilierul județean PNL Eugen Curteanu.

El spune că la nivel județean, ”deși în sfârșit avem la CJ un buget mai aproape de ce ne-am dori noi, cu o parte relativ consistentă de investiții”, ar trebui mai multă atenție pentru mentenanța investițiilor deja făcute. El a dat ca exemplu drumurile spre Strâmba și Spermezeu-Târlișua. Curteanu a afirmat că problemele apărute, gropi în carosabil și surpări, trebuie remediate cât mai repede.

Consilierul județean PNL a menționat că Primăria Bistrița și Consiliul Județean ”nu reușesc să se sincronizeze și să pună cap la cap strategiile de dezvoltare”, în bugetul județean fiind prinse două studii de prefezabilitate care ”surprind o realitate curioasă”: ”în timp ce administrația PSD Bistrița insistă pe o centură prin zona Codrișor, CJ propune variante alternative (n.r. – Livezile-Slătinița-Tărpiu-Blăjenii de Jos, Monariu-Jelna)”.

3 comentarii

  • Nici Curteanu nu a văzut stenogramele cu practica si limbajul elitei de la Ploiești? Si el a fost in vacanță în Tenerife? Nu vedeți că nimeni nu pune botu’ la sloganuri ? Dovadă votul din Decembrie 2016 …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS