Sănătate

Pericolele ascunse ale băuturilor energizante

Un studiu american atrage atenţia asupra faptului că persoanele care consumă băuturi energizante, apreciate mai ales de tineri, sunt expuse la riscuri ale căror natură şi intensitate sunt destul de puţin cunoscute.

Cafeină, taurină, vitamine, extracte de plante, zaharuri, edulcorante – băuturile energizante au o mare cantitate de ingrediente active, al căror conţinut este subestimat şi scapă oricărui control, se arată într-un articol publicat în revista de specialitate Pediatrics.

Consumul de energizante duce la serioase efecte secundare, printre care convulsii, diabet, tulburări cardiace, ale somnului sau de comportament. Au fost observate şi interacţiuni periculoase cu alcoolul şi unele medicamente.


Băuturile energizante nu au niciun efect benefic semnificativ, marea cantitate de ingrediente este subestimată şi scapă oricărui control, iar efectele farmacologice – cunoscute sau nu – ale acestora pot afecta serios sănătatea tinerilor.

Specialiştii din domeniul sănătăţii sunt sfătuiţi să ia la cunoştinţă de existenţa acestei probleme, să informeze şi să facă recomandări familiilor şi în şcoli, invitând la prudenţă.

 

 

Sursa: Agerpres

Foto: healthynutritionexpert.com

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS