Economie Social

Peste 120.000 de euro vor fi investiţi într-un centru de informare turistică la Dumitriţa

Primăria Dumitriţa a scos la licitaţie construcţia unui centru de informare turistică în care este dispusă să investească peste 120.000 de euro. Este vorba de bani europeni accesaţi în timpul guvernării PDL, partid din care face parte şi primarul Vasile Moga. Cel mai probabil, autorităţile locale au justificat nevoia unui centru de informare pentru turişti cu faptul că în apropiere se află Dealul Negru.

Pe site-ul comunei, se găsesc doar următoarele informaţii despre zonă: „Dumitriţa este o localitate şi o comună în judeţul Bistriţa-Năsăud, Transilvania, România. Este situată în partea de sud-est a judeţului Bistriţa- Năsăud, la poalele Munţilor Calimani, la 10 km distanţă de municipiul Bistriţa. Prima atestare documentară a comunei dateazã de la 1319, prin diploma regală în care regele Carol Robert restituia magistratului Simion mai multe sate, între care şi Ragla. Se învecinează la nord cu oraşul Bistriţa, la vest cu comuna Budacu de Jos, la est cu comuna Cetate, iar la nord-est cu comuna Livezile, la sud cu comunele Sieu şi Mariselu. Localităţi componente: Dumitriţa – resedinţă , Budacu de Sus şi Ragla”.

Ce nu scrie pe site-ul Primăriei Dumitriţa, dar cunoscătorii ştiu, este faptul că în apropiere se află cabane de vânătoare ale Romsilva dintre care cea mai importantă este cea de la Dealul Negru ridicată în anii 80 pentru ca Nicolae Ceauşescu să poată veni la vânătoare de urşi.  La circa 300 de metri de cabană, sunt nu mai puţin de trei piste pe care pot ateriza elicoptere. Cea mai mare era folosită de Nicolae Ceauşescu, iar celelalte de Securitate. De acolo şi până la Cabana Dealul Negru drum este asfaltat. Pistele sunt folosite şi în prezent mai ales de vânătorii străini care vin cu avionul până la Cluj şi de acolo închiriază elicoptere cu care survolează zona, superbă, de altfel. Cei care aleg drumul cu maşina trebuie să urmeze traseul Bistriţa- Livezile-Dorolea- Cuşma, iar în drum au ocazia să vadă un molid superb numit de pădurari „Regele Brazilor”. Copacul are o înălţime de peste 25 de metri şi o coroană de toată frumuseţea.

La cabană, oaspeţii au parte de un peisaj desprins parcă din poveste. Clădirea este construită pe o colină, este îngrădită, iar aleile sunt pietruite. Două lacuri sunt în curte, iar în ele sunt păstrăvi. În faţa clădirii este un foişor unde familia prezidenţială obişnuia să joace, potrivit cabanierilor,„Popa prostu”, iar fix în faţa intrării este o masă din lemn care se aseamănă cu cea a Tăcerii de la Târgu Jiu din Complexul Brâncuşi.

La parterul cabanei este o blană de urs întinsă pe un perete întreg şi mai multe animale împăiate. Nicolae Ceauşescu avea camera la etajul întâi, iar vizavi dormea Elena Ceauşescu. Niciuna din camere nu pare a fi specială fiindcă în afară de pat, dulap şi câte un birou mic din lemn nu are nimic deosebit. Angajaţii cabanei nu aveu voie să intre nici măcar pentru a pune lemne pe foc, aşa că există camere speciale folosite şi pentru ca fumul să nu ajungă în camerele celor doi.

Masa era servită atunci, ca şi acum, în veselă pictată cu animale din pădure: cerbi, mistreţi, urşi şi lupi. Deşi au peste 20 de ani vechime, farfuriile din porţelan şi-au păstrat culoarea şi strălucirea de altădată. La cabană nu se serveşte vânat. La câteva sute de metri de cabană, se mai păstrează chiar şi foişorul din care trăgea cu arma Nicolae Ceauşescu. Acesta se află într-o vale şi este înconjurat de altele unde se aflau securiştii atenţi ca nu cumva să i se întâmple ceva fostului dictator.

Toate aceste informaţii ajung la urechile turiştilor care aleg să-şi petreacă un sfârşit de săptămână la cabana fostului dictator. De altfel, în zonă, Direcţia Silvică a început să pratice aşa numitul „turism cinegetic”. Oaspeţii pot vedea animalele care vin la ţarcurile special amenajate pentru hrănirea lor. Urşii sunt mai greu de văzut însă fiindcă nu ies decât dimineaţa în jurul orei 4 sau seara când se face linişte. Căprioarele şi mistreţii sunt însă prezenţe zilnice prion zonă, iar turiştii pot chiar să le filmeze.

Licitaţia pentru construcţia Centrului de informare turistică Dumitriţa se va încheia în 30 iulie. Va fi aleasă firma care oferă preţul cel mai scăzut.

Cristiana Sabău

4 comentarii

  • Doamna Cristiana, vreau sa va informez ca molidul numit ,,Regele brazilor” s-a uscat, iar Directia Silvica Bistrita Nasaud nu mai poate face turism cinegetic la Cabana Dealul Negru deoarece fondul cinegetic nr.27 Budac este gestionat de catre o alta asociatie de vanatori.

  • bravoooooooooooooooooooooo! Dreptate pana la capat! Ce drumuri, ce spitale, ce scoli.. Centre de informare turistice, asta e urgenta Romaniei :))))))))))) Facute de firmele USL, si pt. functionari cu canet de partid. Bravoooooooooo romani! :))

  • oare nu se tem de Dumnezeu sa fure atatia banii?Centre de informare ,contracte de publicitate,studii de piata,colocvii internationale etc. Eu as propune un centru de informare ,cu privire la folosirea banului public in care orice cetatean platitor de taxe sa poata vedea unde se duc banii lui!

  • „Primăria Dumitriţa este dispusă să investească peste 120.000 de euro.” … din banii veniti moca. Curajoasa investitie. Dar w.c.-urile raman, mai departe, tot in fundul curtii. Amarastenii locului vor fi invadati de americani, elvetieni si japonezi, curiosi sa vada Dealul Negru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS