Recomandări Social

Top 10 comunități din județ cu cel mai mare număr de oameni săraci

Agenția de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud a plătit, într-o singură lună, mai 2021, peste 430.000 de lei, ajutoare sociale sub formă de venit minim garantat, unui număr de 1855 de persoane din tot județul. Față de luna precedentă au fost suspendați de la plată 80 de beneficiari, conform raportului ANPIS.

Iată top 10 UAT cu cel mai mare număr de beneficiari ai venitului minim garantat:

  1. Zagra – 194
  2. Tiha Bârgăului – 104
  3. Târlișua – 98
  4. Dumitrița – 85
  5. Teaca – 77
  6. Dumitra – 66
  7. Petru Rareș – 64
  8. Feldru -53
  9. Lechința – 51
  10. Năsăud – 50

La polul opus sunt comune precum Miceștii de Câmpie, Runcu Salvei și Șintereag cu câte trei beneficiari.

Ajutorul social se acordă persoanelor singure sau familiilor cu reședința legală în România dacă venitul net lunar al persoanei singure sau al familiei este mai mic decât venitul minim garantat.

Beneficiază de ajutor social și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au mai solicitat ajutorul social de la alte primării.

Persoanele fără locuință beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială din cadrul comunei/orașului/sectorului în care locuiesc.

Pentru a primi ajutorul social, atât familiile, cât și persoanele singure cu vârsta de peste 18 ani al căror venit net lunar este mai mic decât venitul minim garantat nu trebuie să dețină bunuri sau proprietăți precum:

  • clădiri sau alte spații locative în afara locuinței proprii;
  • terenuri din jurul locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 metri pătrați (mp) în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală;
  • autoturism(autoturisme) și/sau motocicletă(motociclete) cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora;
  • utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
  • utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric;
  • depozite bancare cu valoare de peste 3.000 RON;
  • suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 EUR pentru persoana singură, respectiv 2.500 EUR pentru o familie;
  • altele, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, și care sunt enumerate în anexa 4 a Hotărârii Guvernului nr. 50 din 19 ianuarie 2011.

Titularul ajutorului social are obligația să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri și numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea.

Pentru a primi ajutorul social, cel puțin unul dintre membrii familiei beneficiare care este major, apt de muncă și care nu urmează o formă de învățământ la cursuri de zi, are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local. În cazul în care această persoană își pierde temporar sau definitiv capacitatea de muncă, obligația de a presta munca de interes local poate fi transferată altor persoane din familie, cu acordul primarului.

Suma acordată ca ajutor social unei persoane singure sau unei familii reprezintă diferența dintre nivelul lunar al venitului minim garantat și venitul net lunar al persoanei singure sau al familiei.

În schimbul sumelor acordate ca ajutor social una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, acţiuni sau lucrări de interes local, cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

Numărul orelor de muncă vor fi proporţionale cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază persoana sau familia în cauză.

5 comentarii

    • Numarul de asistati -numarul de asistati de drept dirwct proportionala cu coruptia comunei sau este invers proportional cu IQ primarului

  • Daca trebe sa muncesti 100 ore pe luna si iei ajutor social 200 Ron eu cred ca ajuti statu nu statu te ajuta pe tine

    • Ca peste drum e primaria si daca ma vede primaru sau domnul goe de la taxe si ma striga ca am de platit impozitele plus vreo doua amenzi sa plateasca ei ajutorul social la rudele lor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS