Peste 200 de fete din județ cu vârste între 15 și 19 ani au devenit anul trecut mame, în timp ce alte circa 700 de femei au recurs la întreruperi voluntare de sarcină, a declarat dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, instituție care a derulat și la începutul acestui an o campanie pentru sănătatea reproducerii.
Axată în special pe consilierea tinerelor în legătură cu sănătate reproducerii campania pare să fi dat roade fiindcă, în 2019, nu au mai existat nașteri la fete sub 15 ani.
”Din păcate, avem și situații în care apar sarcinile la vârste mici, la adolescente, la fetițe chiar aș putea spune dacă mă refer la cele sub 15 ani. Este o constantă. În România, ponderea lor era de 0,4% în 2018, iar noi ne-am încadrat, ca județ, în această limită. Totuși, spre bucuria noastră, am observat că numărul adolescentelor care nasc este mai mic. În 2019, nu am avut niciun caz sub vârsta de 15 ani, iar cele între 15 și 19 ani au fost 219 față de 300 și ceva în 2018. E riscant să devină mame la vârste atât de mici fiindcă sunt copii cu copii. Pot să aibă multe complicații, nu sunt suficient de dezvoltate organele lor genitale ca să ducă o sarcină la termen. Sunt candidate la nașteri premature, prematuritatea fiind una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate infantilă. Și ele pot avea complicații în timpul sarcinii, la naștere, poate apărea și mortalitate maternă. Foarte multe abandonează copilul dacă nu au susținerea familiei sau se izolează de societate și abandonează ele școala, deci sunt foarte multe consecințe negative. Majoritatea provin din familii dezorganizate, cu un nivel economic mai scăzut, Predomină la etnia romă aceste cazuri, dar pot face parte din orice categorie socială”, a declarat Anca Andrițoiu.
Un număr de 25 de asistenți comunitari și 9 mediatori sanitari pun umărul în special la informarea tinerelor din comunitățile de romi în legătură cu sănătatea reproducerii și promovarea metodelor contraceptive.
”Avem în trei orașe Bistrița, Beclean și Năsăud cabinete de planificare familială care au și ele un rol important. Mergeau mai multe femei în trecut fiindcă aveam un program prin care se acordau contraceptive gratuite tinerelor, șomerelor, femeilor din mediul rural cu un nivel economic scăzut. Din păcate, în ultima vreme programul acesta nu a mai mers – au fost niște probleme la achiziții – și sigur că numărul a scăzut, dar totuși au făcut consiliere, pentru indicarea unei metode contraceptive”, a mai spus ea.
În ce privește avorturile, potrivit directorului DSP, în 2019 a scăzut numărul celor la cerere în unitățile sanitare publice, dar în privat s-a menținut cam la același nivel. S-au înregistrat circa 700 de avorturi în tot anul.
În 2018, un parlamentar trăgea un semnal de alarmă că este nevoie de refacerea reţelei de cabinete de planificare familială, prin:
- asigurarea personalului specializat în fiecare oraş din ţară;
- actualizarea sistemului informatic, clinic şi logistic, legat de programul de planificare familială; reluarea derulării Programului de distribuţie gratuită de contraceptive, prin organizarea unei licitaţii la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru achiziţionarea de contraceptive şi prezervative
- includerea cabinetelor de planificare familială în Programul de screening de cancer de col uterin şi cancer de sân, cu posibilitatea de a emite bilete de trimitere către alte specialităţi;
- dotarea cabinetelor cu teste rapide pentru infecţiile cu transmitere sexuală, ITS, sarcină, ovulaţie, HIV etc.;
De asemenea, el a mai subliniat că e nevoie de educaţie sexuală în şcoli, după curricule adecvate vârstei care să fie efectuată de personal calificat şi cu abilităţi de transmitere a informaţiei în mod corect şi complet, de asigurarea distribuţiei de contraceptive, precum şi a training-ului medicilor şi a asistentelor din mediul rural.
Până când nu vom pricepe că nevoia introducerii în școală a educației sexuale nu este un moft, ci o reală necesitate, nu se va schimba absolut nimic. Din păcate, o spun cu mult regret, am rămas mult în urmă, suntem foarte primitivi din acest punct de vedere, din pricina unei gândiri învechite, retrograde pe alocuri, refuzăm educația sexuală în școli, iar rezultatul acestei încăpățânări este distrugerea a sute și mii de vieți și copilării ale unor copile care ajung să aibă copii. Indolența și primitivismul unora se transformă în drama multor copile ce devin mame înainte de vreme. Având în vedere contextul actual, accesul la informații dintre cele mai diverse, precum și vârstele tot mai fragede la care adolescenții își încep viața intimă, introducerea educației sexuale în curicula școlară este o nevoie stringentă și nu o opțiune aplicabilă sau nu. Este o imensă cretinitate să vii și să spui că nu e necesar ca adolescenților să li se vorbească despre așa ceva, este cât se poate de falsă o astfel de abordare, oricum ei știu foarte multe despre sex, doar ce trebuie, nu, sunt predispuși să-l practice, iar pregătirea lor în acest sens, pentru a fi preveniți și a fi încunoștințați despre riscuri și posibile consecințe, ar fi mai mult decât benefică. Educația sexuală ar ajuta la prevenirea multora dintre situațiile actuale, când, din varii motive, adolescenții se lasă luați de val, iar viața multor adolescente devine un calvar, o astfel de disciplină ar ajuta la o informare corectă cu privire la fenomen, în rândul celor cu vârste atât de fragede, putând diminua efectele acestui fenomen. Lipsa de altruism, rezistența la schimbare, nesocotirea realității și înțepenirea într-un tradiționalism greșit înțeles, fără îndoială, ne fac să ne confruntăm cu o problemă atât de gravă pentru țară și dramatică pentru adolescentele României, ce ajung să o trăiască pe propria piele.
Da. Eu am mai spus resursele investite în religie în România ( B.O.R) sunt prin analogie o ancoră la piciorul unui naufragiat ce încearcă să ajungă pe uscat.
Nu e vorba de mentalitatea pro-vita ci de înăbuşirea educației bazată pe cunoaştere.
Cum poți avea cetățeni educați când sexualitatea e asimilată a ceva mistic şi nu e explicată normalitatea socială, biologică.
Tinere credule, neinformate un pahar de alcool, obscuritate, hormoni…bariera între dezastru personal ( câte fete şii-au luat adio de la şcoală, cariere rămânând însărcinate…) calea spre sărăcie şi marginalizare.
Şi aici e vina politicienilor au tolerat coabitarea cu retrogradarea valorică a B.O.R şi a altora desigur, mentalitate de secol XVIII pentru că nu, preoții sunt instrumentalizați de către politicieni- maşinăria electorală aferentă, oamenii din serviciile secrete de asemeni.
Vorbim de programe STEM în alte societăți..la noi, ora de religie.