Actualitate Social

Peste 40% dintre candidaţii care au susţinut examenul de suplinitori nu au luat notă de trecere

Peste 40% dintre candidaţii care au susţinut examenul de suplinitori nu au luat notă de trecere, aşa încât nu vor putea ocupa un post în învăţământ.

Inspectorul de resurse umane de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Elena Borş, a declarat, luni, că dintre cei 173 de candidaţi care au susţinut examenul de suplinire în învăţământ, 70 au luat note mai mici de cinci ceea ce înseamnă că nu vor putea ocupa un post în sistem.

„Dintre cei 173 de candidaţi care au susţinut examenul, 70, ceea ce echivalează cu 40,46% dintre ei, au obţinut note între 1 şi 4,99. Ei nu vor putea ocupa un post în învăţământ”, a spus Elena Borş.

Potrivit sursei citate, 56 de candidaţi au luat note între 5,00 şi 5,99, alţi 24 au luat note între 6,00 şi 6,99 în timp ce 13 au obţinut note între 7,00 şi 7,99.

Note între 8,00 şi 8,99 au luat un număr de nouă candidaţi, în timp ce doar unul singur a obţinut o notă peste 9,00. Niciun candidat nu a luat nota zece.

Potrivit sursei citate, candidaţii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii.

Un număr de 325 de candidaţi dintre cei 530 care s-au înscris la concursul de suplinitori în învăţământ, adică 61% dintre ei, nu s-au prezentat la examen, în timp ce alţi 32 au părăsit sălile din proprie iniţiativă, renunţând să rezolve subiectele.  

Pentru suplinitori, au au rămas peste 550 de posturi vacante.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS