Cultură

Peste 400 de perechi de dansatori sportivi vin în week-end la Bistrița

Federația Română de Dans Sportiv în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret – Bistrița-Năsăud și Asociația Clubul de Dans Sportiv „Floris”, Bistrița organizează Campionatul Național al României și „Cupa Floris” – ediția a 35-a la Bistrița, în zilele de 27-28-29 mai 2011, la Sala Polivalentă din Str. Parcului, iar gazda va fi Clubul de Dans Sportiv „Floris ”.

Evenimentul se așteaptă a fi unul de anvergură, la care sunt așteptate să participe peste 400 de perechi de dansatori din toată țara și nu numai, iar jurizarea va fi realizată de 40 de arbitri.

Din echipa de desfășurare a concursurilor vor face parte nume sonore ale FRDS: observatory federal – Mihai Costin (București), director de concurs – Marian Adam (Brăila), iar prezentatori vor fi Octavian Ursulescu și Melania Istrate.

Printre invitații de onoare ai momentului se numără deputatul Vasile Gliga, președinte al FRDS, prefectul Cristian Florian, primarul Ovidiu Crețu, dir. DJST Raoul Zanca și alții.

Clubul de Dans Sportiv „Floris ” este printre cele mai vechi cluburi de acest gen din țară, numărând un efectiv de 110 sportivi, dintre care 90 de sportivi cu carnete și este coordonat de Florica Budușan – președinte de club, antrenor, coregraf și arbitru național în același timp. Alături de ea se află antrenorul Emil Leonte și viitorii absolvenți ai Școlii de antrenori: Andreea Marica, Patricia Rău, Mircea Roșu, Laurențiu Sabadâș.

Clubul de Dans Sportiv „Floris ” își așteaptă cu drag invitații și le urează succes tuturor concurenților!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS