Actualitate

Aproape o tonă și jumătate de articole pirotehnice, confiscate (FOTO-VIDEO)

ACTUALIZARE Aproape o tonă și jumătate de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare totală de 44.000 de lei, au fost indisponibilizate la Bistrița ieri, în cadrul acțiunii naționale ”Foc de artificii”.

În 28 decembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au depistat în trafic, în municipiul Bistrița, un tânăr, angajat al unei societăți comerciale autorizate din Timiș, care transporta aproape 1.500 de kilograme de articole pirotehnice, pentru care nu a putut prezenta documente de însoțire a mărfii. Totodată, tânărul în vârstă de 19 ani, din județul Timiș, nu deținea calitatea de pirotehnician.

Astfel, au fost descoperite și indisponibilizate în vederea confiscării 1.478 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de 44.000 de lei.

În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 126/1995, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii reamintesc faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii: a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale; b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri; c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane; g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

(Foto-Video: IPJ BN)

Patronul unui magazin din localitatea Prundu Bârgăului, care făcea comerț cu materiale pirotehnice de mai multe tipuri, s-a ales cu dosar penal. În magazin se vindeau și articole din categoriile F1 și F2, pentru comercializarea cărora este nevoie de avize din partea Poliției, respectiv a Inspectoratului Teritorial de Muncă. La vânzare erau scoase peste 5.000 de astfel de articole pirotehnice.

”Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele administratorului societății actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform Legii nr. 126 din 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare vor fi predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

(Foto: IJJ BN)

ISU Bistrița-Năsăud: Atenție la artificii/petarde!

”Nu există sărbători de iarnă fără magia luminilor și a artificiilor. Situația înregistrată în anii anteriori scoate în evidență faptul că utilizarea și folosirea ilegală a produselor pe bază de amestecuri pirotehnice s-a soldat, nu de puține ori, cu incidente urmate de autoaccidentarea persoanelor care le-au folosit, dar și cu provocarea de incendii.

Pentru diminuarea riscului de incendiu în perioada imediat următoare, pompierii militari bistrițeni recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

  • nu utilizați artificiile, petardele, rachetele și alte mijloace pirotehnice în încăperi și spații închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc și pe terase. Astfel de activități se vor desfășura în strictă conformitate cu legislația în vigoare, în aer liber, la distanțe de siguranță față de oameni, clădiri, arbori și autovehicule;
  • nu permiteți copiilor utilizarea unor asemenea mijloace pirotehnice;
  • păstrați în locuri sigure artificiile, chibriturile și brichetele;
  • se interzice așezarea în pomul de Crăciun a lumânărilor și artificiilor aprinse.

Dincolo de riscul de incendiu, paramedicii SMURD atrag atenția că, atunci când sunt folosite necorespunzător, artificiile pot provoca arsuri pe mâini și pe față, dar și răni grave la nivelul ochilor”.

4 comentarii

  • Cateii , pisicile si pasarelele va transmit un sincer (Sa vi le bagati in C. stimati trepadusi bipezi si va roaga sa aveti grija sa nu va sara ochii si degetele de la loc !)

  • Astept cu interes si confiscarea mastilor neconforme. Acele masti despre care ministrul economiei a afirmat ca exista pe piata , in proportie de cca 80% din totalul mastilor. Domnul ministru cred ca stia foarte bine ce spune. Daca acele articole pirotehnice s-au confiscat pentru nerespectarea regimului materialelor explozive , cu atat mai mult cred ca cei indreptatiti ar putea purcede si la confiscarea mastilor care nu sunt in regula si nu confera gradul de protectie necesar la o purtare corecta.Oare de ce nu spun nimic autoritatile despre aceasta problema?

  • Faceti razii si prin sate ca tinerii (minorii) cum nu e scoala se cam plictisesc, stau la bar, (bine ca e deschis!), fumeaza, bubuie cu petarde de numa’…
    Felicitari parintilor! Lucrati fraierilor ca copilul vostru sa se distreze!
    Puteti sa confiscati, ca minte oricum nu o sa aiba!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS