Actualitate

Au primit bani de la stat, deşi nu era cazul. Ce sumă au încasat necuvenit unii bistriţeni

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bistriţa-Năsăud a descoperit, în urma controalelor încrucişate, prin suprapuneri ale bazei de date proprii cu bazele de date ale altor instituţii, că anul trecut au fost făcute plăţi necuvenite într-un număr de 2039 de cazuri raportat la un număr mediu de 71.940 de beneficiari din judeţ. Valoarea prejudiciului stabilit a fost de 1,5 milioane de lei.

Directorul executiv al AJPIS Bistriţa-Năsăud, Ani Bob, a explicat pentru Timp Online cum s-a ajuns la această situaţie: „Această sumă include totalul debitelor pe toate beneficiile de asistenţă socială pe care le plătim noi: ajutor social, alocaţie de susţinere a familiei, indemnizaţie pentru creşterea copilului, alocaţie de stat. În ce priveşte ajutorul social şi alocaţia de susţinere a familiei, debitele sunt create în principal prin nedeclararea sau declararea cu întârziere de către beneficiari a veniturilor, a unor bunuri sau a componenţei familiei, care duc la excluderea dreptului. Pentru indemnizaţia de creştere a copilului şi stimulentul de inserţie debitele se datorează faptului că persoanele îşi reiau activitatea cu acel termen de 60, 90 de zile sau mai mult până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani. Nu ne anunţă direct pe noi, ci depun dosarul direct la primăria de domiciliu conform legii şi, în cele 2-3 luni, se creează această plată necuvenită care se recuperează ulterior. În general, aproape toate debitele pe indemnizaţia de creştere a copilului se recuperează prin plata stimulentului în continuare”.

În ce priveşte ajutoarele sociale acordate prin primării, Ani Bob a spus că mulţi beneficiari nu anunţă la timp ce schimbări se produc în familiile lor – dacă au depozite bancare, primesc bani de la APIA, cumpără maşini –  cu toate că semnează un formular prin care se obligă să facă acest lucru în termen de 15 zile.

„Şi aici se fac plăţi timp de o lună, două, trei până ei îşi declară veniturile sau până când asistentul social constată că are alte venituri sau alte bunuri prin acheta socială. Şi la ajutoarele de încălzire situaţia e similară, doar că nu noi le recuperăm, ci direct primăriile. Debitele nu se creează ca urmare a unor fraude sau erori de la primăriile de domiciuliu. Toate se datorează neatenţiei beneficiarilor şi faptului că nu declară în termen. Cam toţi fac contestaţie după ce primesc deciziile de impunere şi motivează că nu au cunoscut legea, că nu au fost atenţi, că nu au avut timp, dar acest lucru nu îi scuteşte de aplicarea legii, de aceea precizez că sunt plăţi necuvenite şi se recuperează de la cel care le-a încasat”, a spus ea.

Din debitele constituite s-a recuperat deja 78% din total.

Foto: arhivă 

2 comentarii

  • atenti, plati sociale nu inseamana ajutorul acela social pentru unii care au depresie cand trebuie sa munceasaca. Inseamna alocatiile copiilor(ganditi-va cati copii sunt in judet care primesc alocatie), alocatii de sprijin si multe altele. Sa nu intelegem gresit si sa vorbim doar asa sa mai cream niste discutii!!!Aceste plati sociale sunt de pe toate vremurile politice, nu le-a inventat actuala putere!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.