Actualitate

Peste o mie de bistrițeni care au muncit din greu au pensii cu 30% mai mari

Din 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 15% și este în cuantum de 1265 lei. Așa se face că și în Bistrița-Năsăud s-a înregistrat o creștere medie a pensiilor, raportat la noua valoare a punctului de pensie, de 752 lei la grupele I și II.

Potrivit Casei Județene de Pensii, pentru toți beneficiarii majorările au însumat totalul de 665.914 lei/lună.

O altă creștere semnificativă, tot de la data de 1 septembrie 2019, este cea a indemnizației sociale pentru pensionari, care se majorează de la valoarea de 640 lei, la 704 lei/lună.

”Cu un impact deosebit de important, atât pentru activitatea instituției noastre, cât și asupra pensionarilor, evidențiem procesul de recalculare a pensiilor prin acordarea de majorări suplimentare persoanelor încadrate în fostele grupe I și a II –a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite. Am încheiat această operațiune, astfel că un număr de 1.159 de pensionari au beneficiat de creșterea pensiei cu aproximativ o treime, urmare aplicării prevederilor Legii nr. 221/2018. În evidențele instituției noastre, s-a înregistrat o creștere medie a pensiilor, raportat la noua valoare a punctului de pensie, de 752 lei, iar pentru toti beneficiarii majorările au însumat totalul de 665.914 lei/lună”, a informat CJP Bistrița-Năsăud.

CJP Bistrița-Năsăud a achitat în această lună indemnizația socială pentru pensionari unui număr de 18.862 de beneficiari. Totodată, s-a majorat și indemnizația pentru însoțitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I  de  invaliditate, de  la 880 lei la 1.012 lei.

CJP mai informează că persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 10 ani vor putea încheia contract de asigurare socială cu casa de pensii și să-și plătească, în rate, raportat la salariul mediu, contribuții pentru perioade din urmă care să totalizeze maximum cinci ani (perioade de necontributivitate).

Întregul mecanismul de acordare a pensiilor minime (indemnizațiile sociale pentru pensionari) se va schimba, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, din 2021. Legiuitorul a decis că pensia minimă să se acorde diferențiat, raportat la salariul minim brut și la anii de cotizație ai solicitantului. În prezent, pensia minimă garantată are un cuantum fix de 704 de lei.

Pensia minimă va fi determinată astfel:

  • nu va putea fi mai mică de 45% din salariul minim brut (care, în 2019, este de 2.050 de lei), adică 922,5 lei;
  • maximul va fi de 75% din salariul minim brut și, dacă ne raportăm la valoarea să actuală, asta va însemna 1.537,5 lei;
  • se va stabili prin adăugarea la minimul de mai sus a câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, dar nu poate depăși maximul de mai sus.

În plus, fiecare beneficiar de pensie de urmaș va avea dreptul la o pensie minimă în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte, potrivit noii legi.

Se vor menține aceleași condiții de acordare a pensiei pentru limită de vârstă pe care le cunoaștem acum. Se va putea solicita pensia pentru limită de varstă și de către cei care au depășit stagiul de cotizare cerut de lege cu cel puțin opt ani, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzută pentru situația asiguratului.

Reducerile luate acum în calcul pentru unii asigurați se vor menține și ele în viitoarele reglementări. Suplimentar, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut pană la vârstă de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută în anexa nr. 5. La reducerea prevăzută anterior, se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil.

Una dintre schimbările importante stabilite astfel pentru sistemul pensiilor de stat este păstrarea unui singur tip de pensie anticipată, în condițiile în care acum avem două tipuri. Mai exact, dacă acum avem pensia anticipată (fără penalizare de cuantum) și pensia anticipată partială (cu penalizare de cuantum), în viitor vom avea numai pensia anticipată (cu penalizare de cuantum).

Soțul supraviețuitor care nu optează la pensie de urmaș, poate beneficia, pe lângă pensia proprie (pensia de limită de vârstă), de un ajutor lunar de 25% din pensia soțului decedat, dacă durată căsătoriei a fost mai mare de 10 ani.

„Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referintă”, potrivit art. 85 din Legea nr. 127/2019.

Pensie = punct de referință  x  număr de puncte al asiguratului 

Punctul de referință menționat va reprezenta raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară (adică 25). 

La 1 septembrie 2021, valoarea punctului de referință va fi 75 de lei.

Acum, punctul de pensie este 1.265 de lei. Legea nouă a pensiilor prevede și valorile punctului de pensie pană în septembrie 2021, după cum urmează:

  • la 1 septembrie 2019, punctul de pensie este de 1.265 de lei;
  • la 1 septembrie 2020, punctul de pensie va fi de 1.775 de lei;
  • la 1 septembrie 2021, punctul de pensie s-a stabilit în cuantum de 1.875 de lei.
  • Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa, anual, cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

În condițiile legii actuale, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, potrivit Legii nr. 263/2010. Prin urmare, formula de calcul utilizată din 2021 va fi ușor diferită față de cea aplicabilă în prezent.

Etichete

13 comentarii

  • Nu va bucurari dragi pensionari ca vin astia de la PNL si USR-PLUS si rezolva si problema pensiilor. O auzisem pe o tuta de la PLUS care spunea ca sunt cam multi pensionari. Ma intreb oare cam la ce s-a gandit? O sa vina cu un plan de exterminare?

  • Va dati seama ce manipulare??? si iarasi va dati seama cine si cat castiga de fapt???? unii cu pensii foarte mari – daca o crestere de 15% inseamna crestere efectiva medie cu 752 lei/judetul BN !!!????
    Cu siguranta nu amaratului care are pensie 1 punct (crescut de la 1100 la 1265 lei)… lu’ asta zice ca ii creste pensia cu 752 lei printr-o majorare de 15% !!!!????? Si pensionarii care au comentat mai sus … cred… pana o sa vada cuponul :))))
    („Din 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 15% și este în cuantum de 1265 lei. Așa se face că și în Bistrița-Năsăud s-a înregistrat o creștere medie a pensiilor raportat la noua valoare a punctului de pensie, de 752 lei.”)

  • #Andra, cine esti tu si eu si altii ca sa comentam si spunem ca e gresit???!
    Asa spun oficial cei care se ocupa de asta… care conduc, care gestioneaza, trebuie sa-i credem!
    Vezi cum invart cifrele???? com vor muschii lor! doar sa sune cat mai pompos!!!! si sa dea impresea ca tuluai cat de greu le e lor si cat de mult lucreaza si cat de mare serviciu fac cetatenilor…. Suntem prea mici ca sa le punem bete in roate!!!!

  • Nu va agitati prea mult,ciumatii rosii sunt pe minus.Trebuie 1 miliard de euroi lunar de la camatari ca sa tina tara pe linia de plutire.Azi maine fug cu puscariasii lor cu tot!! Datorita inflatiei si analfabetilor promovati de ei viata va fi tot mai grea!!

    • @rod

      Ei nu a aflat nici ca bugetul de pensii e pe excedent.
      Mari ticalosi pot sa fie daca tot incearca sa convinga lumea ca ne prabusim.
      Ei au si o varza totala in cap, ei confunda datoria externa cu datoria guvernamentala si alte chestii pe care chiar si un politician marunt al trebui sa le stie.
      Dupa procent din PIB stam si mai bine, suntem pe locul 83 in lista la care ai pus link si cred ca am ajuns chiar pe locul 90, deoarece datoria a mai scazut cu vreo 2 puncte procentuale.

      Eu nu inteleg de ce acesti penelisti si useristi vor ca oamenii sa castige putin si sa o duca rau. Dar si mai ciudat e ca unii dintre acei oameni ii voteaza.

      Cunosc vreo cativa ingrijorati, dar ingrijorati rau. Daca le arat datele si le zic ca e totl ok, ei zic ca nu cred datele oficiale, ca sunt manarite de catre PSD, dar au toata increderea in vorbele unor politruci.

    • Alan Dala

      eu ma uit mai mult la datoria Per capita adica pe fiecare cetatean

      belgia – 112.000 usd
      olanda – 265.400 usd
      suedia – 94.500 usd
      ungaria 15.000 usd
      slovenia 24.000 usd
      ROMANIA 5.000 USD

      ca sa ajungem la datoria suediei trebuie sa ne imprumutam cu 1 trilion usd
      ca sa ajungem ungaria 200 miliarde usd

    • Poate stii ca „external debt” nu e acelasi lucru cu datoria statului. Datoria statului o poti consulta la „public debt”, gasesti link in aceeasi pagina. Public debt noi avem in jur de 3000 $ per capita. Datele sunt din 2017, cand datoria publica reprezenta 38,5% din PIB, dar de atunci, PIB-ul a mai crescut destul de consistent, plus ca s-au mai si achitat din unele datorii, astfel ca a scazut pe la 33% din PIB, din cate vazusem eu niste statistici pentru anul acesta, deci e chiar mai mica cu 5 puncte procentuale.

      Lista e deschisa de catre Japonia, cu aproape 100 de mii de $, urmata de toate tarile foarte dezvoltate. Pe locul pe care suntem noi, fiind printre tarile cu datoria guvernamentala ce mai mica, suntem chiar intr-o companie destul de colorata, cu tari sarace sau cu tari care au prea multi bani, cum ar fi Arabia Saudita. Arabia Saudita e chiar urmatoarea dupa noi, cu datore publica per caita mai mica foarte putin fatza de noi.
      Public debt e compusa atat din bani imprumutati de catre stat din exterior, cat si din bani imprumutati din interiorul tarii.
      Datoria externa e cu totul altceva, ea e compusa inclusiv din banii pe care bancile mama ii transfera filialelor pentru a da credite, din banii de investitii pe care firmele straine le fac la noi, din garantiile guvernamentale pe care statul le acorda, garantii care ppot sa nu ajunga niciodata sa fie chiar datorie de acoperit, e doar un risc pe care statul si-l asuma.
      Eu nu inteleg de ce pesedistii nu explica populatiei aceste lucruri si ii lasa pe politrucii penelisti si useristi sa sperie populatia. Chiar sunt foarte multi oameni ingrijorati in legatura cu „datoriile pe care le face pesedeu’ „.

    • @Bistriteanul
      Da, recunosc ca imi doresc ca poporul sa nu mai fie sarac si sa stii ca poporul si vrea si poate, doar sa fie lasat de catre frânarii penelisti si useristi. De ce vreti sa tineti poporul in saracie? Pana acuma tot puneati placa ca pleaca investitorii. Au plecat investitorii? Nu vezi ca nu gasesc investitorii oameni nici la banii astia? Multi investitori ar veni si ar da apropae ca in vest daca ar sti ca gasesc forta de munca suficienta si cat de cat calificata.
      Voi abia acum v-ati dat seama ce trebuia sa faceti in anii 96-2000, cu miile alea de specialisti. Faceti-va update, ca suntem in 2019.
      Voi ii faceti pe toti comunisti si securisti, dar la ai vostri, cum dai sacoul la o parte, cum se vad epoletii vechi si noi sau li se vede carnetul rosu.
      Si in fruntea peneleului numai un copil de ofiter de securitate ati putut pune?

    • Ar putea imprumuta si pentru infrastructura, dar nu se imprumuta din urmatoarele motive:
      – incompetenta
      – lene
      – procedura greoaie, contestatii la licitatii, lipsa fortei de munca, DNA

      Uite ca unde se vrea, se face. Pentru a primi bani e de munca. Trebuie facut proiectul, studii de fezabilitate, obtinuta finantarea, organizate licitatii, … Nu am zis niciodata ca pesedistii sunt perfecti, atat doar ca fata de ceilalti au rezultate mult mai bune.

  • Oricine incearca sa castige capital electoral pe seama pensionarilor,cred ca face un gest necugetat la adresa unor oameni ce si-au castigat acest drept cu mult efort,in vremuri pe care le-au traversat cu greu!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.