Actualitate

Peștele viu s-a scumpit chiar înainte de Buna Vestire. Din ce județe este adus și cât costă

Peștele viu s-a scumpit la Bistrița chiar înainte de Buna Vestire, prima sărbătoare din Postul Paștelui cu dezlegare la pește. Păstrăvul, dar și crapul costă mai mult cu trei lei pe kilogram, dar prețurile se vor tot majora, ne-a spus Costică Moldovan, care s-a aprovizionat cu marfă pentru ziua de vineri, sperând că oamenii vor sta din nou la cozi ca și în anii trecuți.

”Anul trecut, înainte de Buna Vestire, am avut păstrăvul la 28 de lei/kilogram, iar acum îl avem cu 31 de lei. Crapul care e de trei feluri – oglindă, cu solzi și ten – s-a scumpit iar cu trei lei pe kilogram. Îl vindem acum cu 25 de lei. Mai ales păstrăvi nu găsim nu mai găsim. Producătorii din județ au mai mult pentru ei. Apa e puțină la noi. Crapul, carasul și fitofagul îi aducem de la Baia Mare și Iernut, păstrăvul îl aducem și de la Gilău și din Făgăraș. Am încercat să iau și de la cei care au lacuri în județ. Am fost la 1-2, m-au ținut o zi întreagă și mi-au dat 10 kg de crap. Deși sunt lacuri mari la noi în județ, nu este pește. Am înțeles că au apărut și cormoranii la noi în județ. Nu știu de ce nu îi lasă să mai împuște din ei. Dacă mergeți pe lângă râuri, o să vedeți câți cormorani sunt. Nu mai sunt pești pe râuri din cauza lor. Pescarii se duc numai să stea cu bota în apă că de prins, nu prind pești”, a spus Costică Moldovan.

Fostul ministru PSD al Agriculturii Petre Daea, a spus de mai multe ori că aceste păsări sunt o mare problemă pentru acvacultura din România şi pentru unii fermieri piscicoli care au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze din cauza pierderilor înregistrate.

„Ei nu se mai sperie de om, intră în masa apei şi mănâncă peştele şi dezastrul este formidabil la pepinierele piscicole, cele care asigura continuitatea procesului piscicol şi împrospătarea resursei. Cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia. Trebuie să găsim soluţii să reducem populaţia. Protejăm cormoranul, dar în biodiversitatea aceasta sunt şi peştii”, spunea el.

La Bistrița, față de anul trecut când lumea aștepta la coadă să cumpere pește, de data aceasta numărul cumpărătorilor a scăzut cu 50%.

”Acum nu mai iau 10 pești, iau doi, iar alții nu mai iau deloc. Asta e situația. Noi ne-am pregătit cu marfa, îi așteptăm pe oameni, dar nu știu câți vor veni. Din cauza prețurilor, oamenii nu mai mănâncă prea mult pește. Față de anul trecut, vânzările au scăzut cu 50%. Acum vin cam 2-3 clienți într-o oră”, a spus el.

Buna Vestire, cunoscută în popor și sub numele de Blagoveștenie, se sărbătorește în data de 25 martie a fiecărui an, fiind prima sărbătoare dedicată Maicii Domnului. Conform tradiției românești, ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului, deoarece acum va cânta pentru prima dată cucul, vestitor important în viața omului.

Conform tradiției, de Blagoveștenie se mănâncă pește, pentru a fi tot anul “ca peștele în apă”. În ziua de Buna Vestire, pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că vor muri toți peștii. O altă superstiție foarte cunoscută în popor ne îndeamnă să credem că așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie așa va fi și de Paște.

2 comentarii

  • Aceștia sunt niste oameni care știu să se folosească de prostia românească. Întotdeauna înainte de vreo sărbătoare ceva tradițional se scumpește. Înainte de Crăciun porcul, de revelion peștele iar de Paște mielul și ouăle. Iar în restul anului au preț normal. Motivul creșterii prețului merge mână în mână cu cererea pe piata a acestor produse.

    • @Ala: dragule, ai scris 10 rânduri dar nu ai spus nimic.
      Prețul se fixează în funcție de cerere și ofertă. Nimic nou.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.