Actualitate

Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit de tradițiile acestor locuri, revine la Bistrița

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează conferința ”Peter Hurley și satul românesc”, cei interesați fiind invitați să ia parte la dezbaterile și discuțiile libere privind modalități de conservare și valorificare a patrimoniului cultural sătesc.

Conferința are loc joi 12 mai, ora 15.00, la Centrul German (Casa Argintarului) de pe str. Dornei.

afis peter hurley 16”Peter Hurley este un îndrăgostit de tradiţiile şi valorile străvechi ale satului românesc tradiţional, devenind una din vocile neaştepate ale unor comunităţi şi meşteşugari tradiţionali pe care îi promovează ori de câte ori i se iveşte ocazia şi care luptă neobosit să ţină viu satul românesc şi tradiţiile acestor locuri. Pentru aceasta a renunţat la beneficiile şi viaţa din domeniul publicitar, dedicându-se acum promovorii ”produsului” nealterat autohton pe care încă îl mai păstrează unele colţuri din lumea rurală transilvăneană”, spune cercetătorul Radu Zăgreanu.

În 26 noiembrie 2012, irlandezul Peter Hurley a plecat de la Săpânţa, pe jos, până la Bucureşti, 650 de kilometri. A fost felul lui de a trage un semnal de alarmă privind interesul oamenilor asupra valorilor deosebite ale satului românesc pe cale de dispariţie. Peter a mers pe jos 30 de kilometri în fiecare zi, cu un rucsac de 10 kilograme în spate, fără să cumpere hrană şi fără să plătească vreo cazare. S-a bazat în totalitate pe ospitalitatea românilor. Traseul său a inclus şi Bistrița-Năsăud, unde a avut parte de întâlniri şi peripeţii interesante pe care le va relata cu plăcere.

În urma acestui pelerinaj s-a născut o carte de mare intensitate emoţională publicată în 2014 în dublă ediţie, în limba română şi în engleză, ”Drumul crucilor”, respectiv ”The Way of the Crosses”.

”Despre satul românesc, despre pelerinajul său, despre eforturile sale de promovare, despre festivalurile pe care le organizează în Maramureş, despre celţi şi fascinanta lor poveste care a regăsit-o pe meleagurile noastre şi nu în ultimul rând despre ţara sa de origine Irlanda, despre toate acestea vă aşteptăm să veniţi şi să le împărtăşim împreună”, anunță Muzeul.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS