Actualitate

Petrică Popşor nu s-a mai prezentat la concursul pentru şefia APDRP Bistriţa-Năsăud

Petrică Popşor nu s-a mai prezentat la concursul pentru funcţia de şef al Agenţiei de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud, în cursă rămânând doar doi competitori, Sorin Roşu Mareş şi Irina Filote. Cu toate că examenul s-a dat săptămâna trecută, deocamdată nu se ştiu rezultatele.

Contactat telefonic, Petrică Popşor a declarat că decizia de a nu se mai prezenta la concurs este una personală pe care nu doreşte să o comenteze.

„A fost decizia mea să nu mă mai prezint la concurs. Nu mă interesează altă funcţie în prezent. Singura care m-a interesat a fost aceasta, dar nu vreau să comentez mai mult”, a spus Petrică Popşor care lucrează la compartimentul de dezvoltare rurală a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud.

Petrică Napolion Popşor a condus, între 2001 şi 2003, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud. El a absolvit Institutul Agronomic “Ion Ionescu de la Brad”, Facultatea de Zootehnie Iaşi. În 2001, a urmat un stagiu de pregătire în Elveţia prin Programul Rebiat. În acelaşi an, ocupa funcţia de director executiv adjunct al DADR pentru ca doi ani mai târziu să fie numit director general. În prezent este consilier superior în cadrul aceleiaşi instituţii. Petrică Popşor este şi doctor în zootehnie. Este membru PSD.

Claudiu Sorin Roşu Mareş, fost lider judeţean al PC  Bistriţa-Năsăud în perioada 2010-2011, a declarat, luni, pentru Timp Online, că proba scrisă a fost dificilă, concurenţii având de răspuns la 50 de întrebări tip grilă.

„A fost un concurs greu. Întrebările nu au fost deloc uşoare. Deocamdată nu ştim rezultatele”, a declarat Mareş.

El este cotat cu cele mai mari şanse să câştige acest fotoliu întrucât are susţinere politică să ocupe această funcţie dacă ne gândim că la conducerea Ministerului Agriculturii se află preşedintele partidului său, Daniel Constantin. Mareş a mai condus, pentru o perioadă, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud, aşadar are experienţă managerială care ar putea conta mult în această ecuaţie.

Irina Filote este, potrivit paginii sale de Facebook, absolventă a Facultăţii de Management a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu promoţia 2004 şi a Facultăţii de Drept a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – promoţia 2007. Declară despre ea că nu este afiliată politic. La capitolul aprecieri găsim însă pagina “Eşti supărat pe Traian Băsescu. De ce?” deschisă în timpul campaniei de suspendare a preşedintelui României. Din albumele de fotografii postate reiese că, anul acesta, Irina Filote a fost într-o excursie pe Kilomanjaro şi că este o admiratoare a bisericilor de lemn din zona Maramureşului.

Monica Miclea nu s-a înscris la concursul de director al APDRP Bistriţa undea ocupă funcţia de adjunct, surse politice declarând pentru Timp Online că ea nu va fi înlăturată din instituţie, în ciuda scandalurilor care s-au petrecut aici, după ce a avut grijă să se apropie de PNL.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS