Actualitate

Petru Sigartău (PNŢCD): Vreau să fac din Bistriţa o perlă a Transilvaniei

Omul de afaceri Petru Sigartău, candidatul PNŢCD la funcţia de primar al oraşului Bistriţa, care s-a descris drept un om de cuvânt, gospodar, exigent cu sine însuşi şi cu ceilalţi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la sediul partidului, că a decis să intre în această „mizerie” numită politică întrucât crede că „cu cât vor intra oameni mai puţin mizerabili sau compromişi, cu atât se vor împuţina cei care au făcut o politică mizerabilă”.

„Nu am fost implicat până acum în politică, ci în sectorul privat, derulând prin firma Comsig afaceri profitabile. Am Petru Sigartau PNTCDasigurat locuri de muncă pentru bistriţeni şi am contribuit la bugetul municipal prin impozitele şi taxele plătite. Sunt gata să îmi pun la dispoziţia locuitorilor acestui oraş cunoştinţele şi abilităţile din domeniul financiar şi de afaceri dobândite în zeci de ani de muncă în care am respectat legile ţării şi persoanele cu care am intrat în contact, fie că mi-au fost şefi sau subordonaţi. În toată această perioadă am manifestat exigenţă cu mine însumi, dar şi cu cei din subordine. Niciodată nu am uitat însă că suntem oameni şi trebuie să fim şi toleranţi”, a spus Petru Sigartău.

Până acum, omul de afaceri susţine că nu a făcut niciun fel de politică, iar decizia de a intra în ea a explicat-o astfel: „Nu am făcut parte din clasa politică despre care mulţi oameni nu au o părere bună. Celor care mă întreabă de ce intru în această mizerie care este politica le-aş răspunde că, cu cât vor intra oameni mai puţin mizerabili sau compromişi, cu atât se vor împuţina cei care au făcut o politică mizerabilă. Eu le propun concetăţenilor mei din Bistriţa un program care îşi are rădăcinile în valorile creştine care stau şi ca principii la baza PNŢCD şi acestea sunt morala creştină, democraţia deplină, dreptatea socială şi patriotismul luminat. Pe baza acestor principii pot asigura administrarea eficientă a fondurilor publice, desfăşurarea proiectelor începute sau viitoare, pot rezolva problemele sociale care apar, de sănătate, învăţământ sau de ordin public. Iubesc Bistriţa şi de aceea mă avânt în această lucrare politică. Recunosc că toţi primarii, indiferent de partid, au făcut câte ceva pentru Bistriţa, dar consider că prea puţin faţă de potenţialul acestui oraş. Dacă voi avea votul cetăţenilor, în patru ani voi un slujitor al oamenilor şi oraşul va arăta mult mai bine, va redeveni o localitate cunoscută ca o perlă a Transilvaniei. Aş vrea să primesc votul cetăţeanului pentru candidatul Sigartău Petru, un primar de cuvânt şi gospodar„.

Petru Sigartău a spus că şi-ar dori ca Primăria Bistriţa să fie mult mai transparentă şib să aibă un contact mult mai direct cu cetăţeanul. Dacă va ajunge primar, el susţine că toate şedinţele Consiliului Local vor fi transmise live pe internetl, iar oamenii vor fi ascultaţi: „Oraşul nu este al unui grup, ci al cetăţeanului. Noi trebuie să ducem la îndeplinire acele proiecte de care să se bucure toţi locuitorii oraşului”.

De asemenea, omul de afaceri a spus că înainte de adoptarea bugetului va purta discuţii cu lumea de afaceri pentru a se consulta cu ea. „Consider că primarul trebuie să-şi fixeze ca obiectiv să aibă întâlniri cu oamenii de afaceri. Eu nu îmi amintesc să mă fi chemat cineva vreodată la primărie să-mi spun punctul de vedere vizavi de buget. Şi instituţiile trebuiie consultate fiindcă numai aşa vom putea găsi soluţii şi vom avea o viziune”, a spus el.

În calitate de om de afaceri, el spune că a cerut încă de pe vremea lui Vasile Moldovan amenajarea străzii Lucian Blaga pe care se află sediul firmei Comsig inclusiv cu asfaltarea trotuarelor şi răspunsul primarilor a fost acela că e cuprinsă în planul municipalităţii pe lista străzilor ce vor fi modernizate, însă până acum nu s-a concretizat nimic.

Petru Sigartău s-a referit şi la felul în care vede administraţia. „E multă birocraţie în Primărie. Cred că aş opta pentru o primărie mai structurată, mai suplă şi mai bine controlată. Dacă nu avem planificare, organizare şi control, e o harababură. Eu aş lucra cu firme care să facă asfaltări şi la care să nu le achităm factura dacă lucrările nu sunt de calitate. cred că e cel mai sigur lucru pentru a avea lucrări de calitate. Ai contract, răspunzi. Lucrările trebuie să fie de calitate şi de durată”, a spus el.

În ce priveşte urbanismul, candidatul PNŢCD spune că, în opinia sa, ar trebui lărgită zona intravilană pentru ca oamenii să-şi poată construi case acolo unde au teren, dar unde şi primăria să le poată asigura utilităţi. În ce priveşte aspectul oraşului, Petru Sigartău crede că Bistriţa ar trebui să aibă un cod de culori care să fie respectat de toţi oamenii şi ar apela pentru stabilirea lui la arhitecte, convins că femeile au un simţ aparte pentru bun gust.

Şi în ce priveşte zona industrială, Petru Sigartău a declarat că o vede altfel decât primarii de până acum ai Bistriţei, cu drumuri cu două benzi, cu şanţuri amenajate şi trotuare pe care oamenii să poată merge, civilizat, la muncă, cu parcări frumos amenajate şi cu străzi curate şi îngrijite. De altfel, în opinia sa, una dintre cele mai sensibile probleme ale oraşului este tocmai curăţenia şi praful. Câtă vreme se va construi haotic în afara Bistriţei, iar administraţia nu va putea asigura utilităţi în zonele respective, problema va persista, aşa încât candidatul PNŢCD are de gând, în eventualitatea în care va ajuge primar să rezolve toate aceste probleme.

Alături de candidat au stat conferinţa de presă, prof. Constantin Totir, Ioan Miclea, Crina Mureşan şi Iosif Pintican.

8 comentarii

  • Bla,bla,bla…Si mai ce?Concret,cu subiect si predicat,ce ai de gand sa faci pt Bistrita?Înafara de faptul ca doresti sa-ti incorzi muschii si sa arati ca poti sa manipulezi voturile comunitatii penticostale,nu vad nicio perspectiva .Cat timp bateti apa in piua,Cretu castiga sigur Primaria.

  • Citind batraneste si printre rânduri am găsit si putin adevăr: ,,orasul nu este al unui grup,….dar ar dori sa fie.” Care grup? Cum care? A celui din care face parte Sigartau et.comp.
    PĂREREA MEA!

  • PNTCD-ul a fost vioara intai la guvernare cand era Emil Constantinescu presedinte . Atat de bine au guvernat atunci , incat dupa 4 ani de guvernare ( cu cei mai slabi premieri – Radu Vasile si Victor Ciorbea ) nici macar nu au mai intrat in Parlament . Acuma au 0,4% in sondaje dar se mai baga in seama . Sunt penibili .

    • din fericire afaceristi de succes..daca afacerea le merge bine de ce nu ar putea sa faca si orasul sa mearga bine?!

    • stii de ce nu e bine ca oamenii de „afaceri de succes” sa ajunga la primarie?
      pentru ca de acolo ajunge direct la dna!

  • Îmi plac mult și îmi inspiră multă încredere persoanele care nu au făcut politică niciodată, dar cu 5 minute înainte de alegeri vor să fie primari, vor să obțină cea mai înaltă funcție de reprezentare locală… În altă ordine de idei, primaria nu este nici srl nici sa, primaria este administratie publica, n-are nicio legătură cu administrarea unei afaceri, am mai spus-o o mai repet, scopul administratiei publice NU ESTE PROFITUL, sunt SERVICIILE PUBLICE (spus la modul general). Deci doar pentru ca ai avut o firma de succes sau esti mare manager privat asta nu inseamna automat ca vei fi si un bun administrator public, chiar as zice dimpotriva pentru ca esti format intr-un anume fel care este incompatibil cu functia publica, mai ales la o anumita varsta…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS