Actualitate

Piața din Decebal va fi ”un fel de mall”, cu scări rulante. Când vor începe lucrările și cât costă

”Bistrițenii merită o piață. Noi nu avem în acest moment. Avem un loc pe care îl denumim piață pentru că, cu precădere, merg acolo cei care doresc să vândă și să cumpere, dar conceptul de piață astăzi presupune cu totul și cu totul altceva”, a spus primarul Ioan Turc, potrivit căruia piața agroalimentară pe care o va construi municipalitatea va arăta ”ca un fel de mall”, având inclusiv scări rulante.

”Modernizarea Pieței Decebal urmează. Lucrăm la studiul de fezabilitate. Vom avea în zona Decebal o piață de care bistrițenii vor fi cât se poate de mulțumiți. Va fi o piață acoperită, care va avea zone atât pentru producătorii locali, cât și pentru comercianți. Va avea standuri pentru vânzarea produselor lactate, a produselor din carne, care va oferi soluții și pentru vânzarea de produse industriale, va avea suficiente locuri de parcare, spații de concelare, de refrigerare. Vin producători cu cantități mari de fructe sau legume și își țin marfa pe tarabe. Iarna le îngheață, vara li se opărește marfa pe tabla meselor din Piața Decebal. Vom avea o clădire cu multiple facilități. Ne gândim la toate aspectele”, a spus primarul la AS-TV.

Edilul a explicat că vor exista inclusiv scări rulante: ”Știm că în viitoarea piață vor veni și oameni mai în vârstă care vor avea nevoie de diferite facilități, de scări rulante, care să-i ajute și să îi încurajeze să vină în piață. Va fi un fel de mall această viitoare piață în care se vor regăsi în primul rând producători locali. Asta încercăm în primul rând să facem, să-i ajutăm pe producătorii locali. Nu trebuie să cumpărăm totul din lanțuri. Putem să o facem ajutându-i pe cei care produc în oraș, în județ, în țară”.

Noua clădire va fi amplasată exact pe locul unde se află acum piața.

”Clădirea nouă va fi amplasată exact pe amprenta actualei piețe. În piață astăzi sunt și câteva magazine private, noi încă mai încercăm să ajungem la o soluție negociată cu proprietarii acestor spații. M-aș bucura mult să ajungem la o soluție negociată. Dacă nu vom putea face acest lucru, vom merge pe varianta expropierii. Discutăm despre un obiectiv de interes public. Bistrițenii merită o piață. Noi nu avem în acest moment. Avem un loc pe care îl denumim piață pentru că, cu precădere, merg acolo cei care doresc să vândă și să cumpere, dar conceptul de piață astăzi presupune cu totul și cu totul altceva. Și orașele care au o piață adevărată înregistrează și un succes pe linia încurajării producătorilor locali”, a mai declarat primarul Ioan Turc.

În iulie 2022, Primăria Bistrița a scos la licitație proiectarea noii piețe pentru suma de 270.000 de lei. Firmei i s-a cerut printre altele să aibă în vedere:

  • Demolarea halei de lactate
  • Demolarea halei de pește
  • Demolarea tuturor chioșcurilor inestetice
  • Construirea unui nou corp de clădire în locul pieței de fructe
  • Construirea unui corp de clădire nou regim S+P+E sau 2E în locul pieței de legume
  • Amenajarea unor locuri de parcare pe acoperiș
  • Montarea unor panouri fotovoltaice pe acoperiș, peste parcare

În bugetul municipiului pe anul în curs s-au alocat 87.000 de lei pentru documentațiile necesare construcției noii Piețe Decebal, valoarea estimată a investiției fiind de 17,5 milioane lei, bani dintr-un împrumut bancar.

”Vom începe edificarea noii Piețe Decebal în a doua jumătate a anului 2023. Valoarea prognozată a investiției este de peste 17 milioane lei. Anul trecut am contractat un împrumut din care vom realiza și piața”, a declarat primarul Ioan Turc.

Etichete

33 comentarii

  • Te pricepi la toate…dar nu faci nimic. Numai vorbe goale ne spui. Domnule primar, spune-ne câte împrumuturi bancare mai ai de gând să faci pentru bazaconiile din capul dumitale?

    86
    7
    • Strada Arțarilor trebuie readusă la două sensuri de circulație și introdusă într-un culoar de mobilitate care să înceapă de la Liceul de pe Rodnei să continue pe Arțarilor, Colibiței și pe lângă calea ferată până pe Lucian Blaga și mai departe pe lângă calea ferată

      55
      2
    • Visam sa facem avioane iar orasul arata mizerabil. Se fac santuri in asfalt si dupa santier ramane doar denivelari. Nu asa trebuie lucrat. Orasul este un oras mizerabil

      11
  • Îmi aduc aminte de promisiunile ,,tovarășului” : ,,în cincinalul următor, vom ridica nivelul de trai cum n-a fost niciodată…” la care alt tovarăș mai bătrânel : ,, da te rugăm frumos totuși, să nu-l ridici de tăt sus, să nu mai putem ajunge la el…” Ceva de genul sunt și discursurile domnului: vom face, vom drege, cum nu s-a mai văzut. Apoi eu 100% n-o să mărg cu scările astea rulante să-mi cumpăr petrinjăi, că-mi expiră mie ,,termenul de valabilitate” până se face proiectul, că încă nu s-a început studiul, că de construcție…vor trece multe cincinale, iar atunci în piață se vor vinde doar viemișori și alte gângănii. No, numa zâc.

    69
    4
  • Și Crețu se tot lăuda cu proiectul ăsta de super piață, dar nu a avut niciodată bani să-l facă. Văd că acum ați preluat dumneavoastră ideea domnule primar. Ne spuneați în campanie că primăria va prelua clădirea halei. Era doar o vrăjeală electorală, așa-i?

    71
    3
    • Tot mandatul lui o mare vrajeala vom,vom,etc SI nimic concret vise placute pe mai departe😁

  • Dacă proiectul va ajunge la viață, va fi de apreciat.
    DAR
    Cel puțin 90% din marfa existentă pe piață în această perioadă a anului este din export. Vorbim de “trufandale”! Deci nu prea putem vorbi de producători români, cel puțin nu de producători din județul BN. Unde ați văzut voi solarii profesioniste încălzite în acest județ? Solarii care să aibă capacitatea să furnizeze zilnic legume și fructe pentru populația din oraș / județ.
    Deci este o investiție destinantă comercianților, asta ca să nu spun “speculanților” sau “bișnițarilor”. Deci, nicidecum nu este o investiție destinată producătorilor locali!
    A, da, avem și noi o rugăminte: în noua clădire reprezentanții din “mafia piețelor” să poarte “gulere albe”. Măcar atâta respect!

    49
    8
    • Exista solarii incalzite chiar multe in judet.
      Da o fuga pana la Dumitra si Parva.
      In momentul in care ai o piata „adecvata” o sa apara si producatorii. O sa fie si presiune pe producatori/comercianti sa ridice stacheta.
      Daca nu oferi conditii cum vrei sa apara producatorii ?

      24
      4
  • De ce sa nu incerce si prezentul primar sa scoate aberatii…..SI CE SUBTIL REPETA SCARI RULANTE….parca ar lucra asupra mintii bistitenilir inducand BUNASTARE din cuvinte!!!
    Cei slabi si botanistii sa se abtina sa citeasca astfel de propuneri in preajma alegerilor: AVEM TOATe sansele sa murim in actualul santier inceput….cu termen nedeterminat !!!

    37
    2
  • Pentru domnii contestatari, explicati-ne va rog si noua cum ar trebui sa arate piata Decebal in viziunea dvs! Poate ma luminez si eu!

    3
    38
    • @Decebal
      Pentru gustul meu ar fi la fel ca piețele din interiorul orașelor ale UE…
      Primitor, culori calde, bun ambient, gălăgia tipică de mișcare a industriei piețale…
      Vezi foto în Google, exemplu Bologna, Brașov, Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapest , Wien cu unele am avut tangență și am ieșit cu bun Feeling de acolo, cu dorința de a repeta ceea ce sa și întâmplat.
      Dacă se vrea se vede iar dacă nu se vrea se vede și mai bine.
      👋🏻

      20
      5
    • Nimeni nu contesta ca trebuie facut ci omul care se identifica cu primarul ce se foloseste de necesitatile bistritenilor de a pacali din vorbe stiind ca nu e in stare sa TERMINE ceva!!!!

      28
  • Un lucru util si civilizat dar comentacii de aiurea vor piata la sant ca si in Teleorman unde pepenii se vand pe folie la capat de localitati in poarta si pe la corturi de-a lungul drumurilor.
    S-o gatat bre cu astfel de apucaturi ca suntem in UE .
    Mult Succes in astfel de proiecte !

    12
    66
    • Domnule Balan Marius Horea- nu ati inteles nimic din comentariile anterioare. Nimeni nu isi doreste o piata ca in Teleorman unde se vand pepenii pe folie.
      Toata lumea isi doreste o piata moderna, la standarde europene unde batranica sa nu mai stea in frig si unde sa mergem cu placere sa cumparam un patranjel autohton.
      Problema e alta…dar dvs din dorinta de a preaslavi conducerea actuala a Primariei nu o vedeti. Mare parte din ce promite acest primar sunt vorbe goale. Nu se va face aproape nimic din ce promite dansul.
      Avem cea mai slaba administratie locala din cate am avut in ultimii 25-30 de ani.
      Personal i-am votat si imi asum asta. Am gresit!!

      59
    • Moșule…ce tânăr ești!!! Poate da și matale autorizația daca pupi unde trebuie!!

  • Doamna Sabau ,ar fi bine sa cuprindeti intr-un material toate ,,gandurile ” domnului primar. Pentru ca pana la urma , pentru realizarea acestor ,,ganduri” , ar fi necesar vreo 3-4 mandate ceea ce nu cred ca va obtine. Apoi , la nici un ,,gand” sau lucrare inceputa nu avem unntermen de incepere a lucrarii si un termen de finalizare ! Dumnealui ar fi bine sa fie concret la ceea ce sustine ca va face :
    1) Traseu linia verde : inceput august 2021 , finalizat decembrie 2023
    2) Piste de biciclete : inceput septembrie 2016 , finalizat iunie 2023
    3) Parcari ….. , achizitie teren … pasaj subteran Decebal … pasaj subteran Cuza Voda… pasaj subteran str.Garii … bazin de innot la dimensiuni olimpice… finalizare lucrari CN Liviu Rebreanu ,… finalizare lucrari Gr. Scolar Grigore Moisil … locuri de joaca Smart …etc..etc.
    A te,,umfla in pene ” cu cateva puncte termice demolate si cu santierele deschise peste tot , care nu au facut altceva decat sa inrautateasca starea mediului si sa produca mult , mult , discomfort locuitorilor si a te tot plange de proiectele ,,dezastruoase” mostenite, parca e prea de tot.

    47
    2
  • Au uitat sa se gandeasca la un plan de rezerva pentru producatori si cei care isi desfasoara acolo activitatea zilnica! Unde v-a fi locatia temporara pentru vanzarea de fructe/legume/lactate pana la finlizarea lucrarilor (care cu siguranta vor dura cel putin 5 ani)?

    33
  • Piețele tradiționale n care cândva puteai cumpara: măsline, curmale, portocale, sardine, flori etc au dispărut. Trebuie sa ajungi pe o insula mică izolata , sau intr-un sat depopulat din Grecia, ca sa mai vezi asa ceva.
    Modernizările piețelor din orasele mari au distrus aceste atracții turistice, pline de farmec, cu o atmosfera extraordinara si cu oameni originali.
    Au modernizat piața din Lisabona si din Copenhaga.
    In Copenhaga e un gel de acvariu steril, fațade de sticla pe schelet metalic, cu încălzire si air condiționat.
    Standurile se închiriază cu 3000€ pe luna. Contracte pe 3-5 ani.
    E un fel de restaurant cu vinuri franțuzești, prăjituri Tiramisu si Creme Brulee, Baghete. cu Foie Gras, Tapas, fructe de mare, pizza, Cofee Industry, restaurante ale Chefilor la cuțite cunoscuți de la TV.
    E un snobism de nedescris.
    In Lisabona la fel: un fel de Cantina Zonală cu restaurante italienești, franțuzești, burger baruri, gelaterie italiana, mâncare chinezeasca etc.
    Nici vorba de producători locali sau de fructe si legume. E ca la Molul VIVO din Cluj in zona restaurantelor.
    Lisabona – Căutați pe YouTube “Mercado da Ribeira”
    Copenhaga – căutați YouTube- “Torvehslkerne”
    Prefer o piața autentica, rustica cum e cea din Chania (Xania) Grecia.

    24
    3
  • stiti cand sa transformat piata,, din mesele de beton pe care pe au schimbat cu astea de inox ca asa trebuie ca Europa o cere sa fie la nivelul lor nu stiu cum am nimerit in Dublin centru paralel era o piata vindea lumea la tarabe improvizate ,orice se vinde la piata si nu erau separati clientii ca nu sunt mese de inox dar marfa proaspata , dar de ….prostul pana nu e si fudul nu e prost destul ….eu zic sa faceti Mall din piata cu scari rulante sa urce branza la etaj.

    19
  • De cand am fost ultima data la piata si mi-au cerut pret dublu pe niste rosii coapte fortat, am preferat sa merg in K sa iau la pret decent. Nu mai traiti cu iluzii, piata nu mai e ce a fost in anii 90, 2000. E bisnita curata cu produse execrabile.

    27
    33
    • Mergi la K dacă îți place să mănânci numai chimicale este alegerea ta însă lasă și celoralți alternativa să mănânce altceva .

      7
      1
  • Incredibil! „Conceptul de piață”, „li se opărește marfa”, „scări rulante care să-i încurajeze să vină la piată”, „varianta exproprierii”…. opăriții ăștia scări rulante visează și sănii de vară. Noaptea minții!!! „Conceptul de piață”! Am zis!

    26
    • Ce piață cu scări rulante măi, voi nu vedeți că tot orașul este spart, nu se termină bine o lucrare că încep și sparg în altă parte și în altă parte și iarăși în altă parte, tot orașul este spart, pe toate străzile numai șanțuri, numai spărturi, eu care zi de zi sunt cu mașina prin oraș efectiv m-am săturat de coșmarul ăsta. Pe strada Grigore Bălan trebuia să se toarne și stratul de uzură, dar de unde……. Pe strada Gheorghe Șincai la fel stat de uzură lipsă, lasă că spargem tot orașul

  • Scari rulante inseamna consum de energie,service anual si autorizare ISCIR anuala(o sa auziti in buget de zeci de mii lei pt intretinere scari rulante,ca la telescaunul de la partie).Am impresia ca la dl primar vin anumite personaje cu propuneri gen trenulet ucigas de copii,patinoarul fantoma,sanii de vara,stranduri,bazine si hoteluri fantoma,toate pe bani grei!!

    30
  • Se va face …Probabil ..cand va fi gata si statia de asfalt …Adica la pulivara … !!! Multumim dottore primar !!! De dat din gura stii!! In rest numai baliverne!!!

    38
  • Da Nelu primarelui vom ,vom,etc dar ce te faci cu așa zisi producători tuciurii de ani da zile in piata cu marfa de import care nu știu cum arată floarea de vânătă,și lucru în gradina,oare merita o așa piata găndita de tine pt.ata marfa și import?producătorii locali adevărați nu prea au loc de ei in piata ,bișnițari au depozite in rablele care ocupa parcare de lângă piata,acum ce înghesuie și autobuzele pe lângă ele și nimeni nu se atinge de ei,se poate doua benzi ,dar ei sunt acolo de neatins ,,spor la planuri mai mari nelutule🤗😀

    24
  • Întreb pentru o gospodină de pe strada Liviu Rebreanu: Scara rulantă din poză nu este cea de la pasajul inutil din Decebal ?! 🤣 A era să uit o gospodină care vine de la piață încărcată cu sacoșe pline cu cumpărături pentru a putea urca pe o scară rulantă în ” faimosul ” pasaj mai întâi trebuie să și coboare pe o scară rulantă . 🤣 La asta v-ați gândit măcar ?! Ne vedem la PRO-TV 🤣

    42
  • E de laudat ca se vrea modernizare,etaje,scari rulante,etc,dar cu chioscurile „inestetice”,ce aveti?E clar pentru cine e din zona si frecventeaza piata,NU deranjeaza modernizarea pietei,deoarece sunt ,ca sa zic asa „peste drum”,de piata de lactate,flori si legume fructe.cand,s-a platit chiria,ani de zile,catre Primaria Bistrita,au fost estetice?Ok,sunt de acord,ca a trecut ceva timp,si ca moral vorbind,sunt degradate,dar Primaria,a venit cu niste proiecte tip,moderne,care sa fie discutate,cu administratorii,chioscurilor,”inestetice”,si care sunt,in majoritate parte ,vecini,prieteni,cunoscuti,cu alte cuvinte bistriteni de-ai nostri?Nu de alta,dar zilele trecute,am fost nevoit sa trec pe la serviciul urbanism al primariei Bistrita,si am ramas surprins de numarul mare de „arhitecti”,cel putin 3 birouri,e adevarat ca pe arhitecta sefa nu am vazut-o….,dar la cate planuri de situatie,efectuate,evident de firme ,de „specialitate”,dar NU din primarie,ma intreb ce rol au?Poate politic,sau nu…,ce mai conteaza,banul,public,tb sa circule…Sunt curios,cati dintre „arhitectii”,din primaria Bistrita,au habar de Arhicad,sau mai simplu Autocad…o gramada de bani publici se risipesc,prin firme terte,nu ar fi nici o pb,dar atunci ce rost au atati arhitecti,platiti de primaria Bistrita?Dar nu-i asa,ce mai conteaza….,ca firmele bistritene,fac eforturi sa plateasca sute de lei pt asigurari sociale,sanatate,impozite….,tb sa le facem „cale libera investitorilor straini”,daca se poate sa fie si austrieci…Pentru cine a fost in strainatate si sper ca nu putini,ati vazut in interioarele oraselor hypermarketuri,gen Lidl,Kaufland,etc?,eu nu,le-am reperat la marginea oraselor,ma rog,poate ca isi protejau comerciantii,locali?Traiasca OMV,langa blocuri,Lidl,centru,Kaufland,Leonice mai conteaza comerciantii locali…?Unde sunt fabricile de alta data….CPL,ras…si in general toata zona industriala a Bistritei….Sa ne apere Doamne,Doamne….,succes Nelutu…,cu chioscurile inestetice….,parca l-ai citat,pe prietenul tau Cretu…..,asa zicea si el…,jenant….Numai bine la toti bistritenii!

    17
  • Propun, ca bisnitarii de la schimb valutar ,sa fie asezati la intrare,intre comercianti si producatori,altfel unde schimbi euroii,pe ce cumperi?

    16
  • Piața decebal și modernizarea străzii Tărpiului, teme pe care toți primarii își fac campanie, se întrec în imagini randate pe calculator. Asta în timp ce de 30 de ani nu au fost în stare să facă un trotuar de 1m pe Tărpiului (unde avem Leoni, liceu agricol, APIA, penitenciar, capelă, Teraplast sau ce o fi vizavi de leoni și alte zeci de firme, deci trafic grupa mare). Nu se va face nici acum absolut nimic. În urmă cu 2-3 ani ne trombonea dl. primar că piața se va muta în hală iar pe locul pieței va fi părculeț cu băncuțe, alei, copaci, fântâni arteziene. Acum vine cu o totul altă variantă. Ce contează povestea, oricum la stadiu de poveste rămâne. Sunt deja deschise zeci de șantiere, hai să mai închidem din ele și apoi mai vedem!

    16
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS