Actualitate Recomandări

Piste pentru bicicliști pe aproape 28 km în etapa I, pe alți 25 km prin alte proiecte

Aprobarea actualizării documentației pentru ”Amenajare piste de cicliști în Bistrița – etapa I” este pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local din 30 mai.

”Intenționăm să le realizăm în perioada următoare, 2018-2020, cu finanțare din fonduri europene. Valoarea totală a acestui proiect se ridică la 4,6 milioane euro. În etapa I sunt 28 de străzi, în total 27,6 km de pistă de biciclete luat pe un singur sens. Unde avem piste pe două sensuri am calculat, bineînțeles, dublu. Vor fi și piste realizate pe alte proiecte: Linia Verde, străzile mari – Gării, Decebal, A. Mureșanu, Năsăudului. Acestea vor completa cu aproximativ 25 km de piste de biciclete. Zona spre Ghinda a fost adăugată mai târziu la proiectul inițial, dar face parte din proiectul celor 28 de străzi”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

El a menționat că ”nu vom avea doar niște linii trasate pe carosabil sau pe trotuare ci va exista o diferență de nivel de 5-6 cm între pistele de biciclete și totuare și între piste și carosabil. Între carosabil și piste și pe multe porțiuni și între piste și trotuar vor fi elemente de separare, stâlpișori sau alte elemente, astfel încât să protejăm cicliștii de mașini și pietonii de cicliști”.

Străzile pe care se vor amenaja piste de biciclete în etapa I sunt 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever, Garoafei.

Vor fi șapte stații de închiriere a bicicletelor: zona Pădurii Schuleward; zona Piaţa Mihai Eminescu; str. Parcului; str. Calea Moldovei-zona Han, str. Calea Moldovei-zona Piață; zona str. Cuza Vodă, b-dul Independeței-zona Big. Închirierea bicicletelor se va face în sistem free cycle. Fiecare stație va fi dotată cu 25 de biciclete, o parte din acestea vor fi electrice. Două stații vor fi prevăzute și cu dispozitive pentru încarcarea bicicletelor electrice.

4 comentarii

  • Din păcate cu atât rămânem: niște linii desenate frumos pe o hartă. Încă aștept trotuarul de pe Tărpiului, care se promite cam de 10 ani iar lucrarea este in stadiul 0, precum și modernizarea străzii Lucian Blaga (800m), care s-a anunțat de mulți ani, cu surle și trâmbițe.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS