Actualitate

Pistele de cicliști au împărțit în două administrația. Cine vrea și cine se opune ca șoferii să mai parcheze pe ele

Vestea că pe noile piste pentru cicliști care nu sunt încă marcate șoferii mai pot parca a împărțit în două Consiliul Local. O parte dintre aleși, chiar și de la PNL, consideră că proiectele de mobilitate urbană nu își au sensul dacă administrația locală încurajează în continuare deplasarea cu mașina proprie, în timp ce primarul Ioan Turc, cel care a luat decizia să nu fie marcate încă pistele își păstrează poziția motivând că municipalitatea nu le poate spune oamenilor: ”de mâine folosești doar autobuzul sau doar bicicleta!”.

Problema lipsei locurilor de parcare a fost dezbătută în ultima ședință a Consiliului Local în care a fost aprobat cu 16 voturi ”pentru” și o abținere regulamentul pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public.

Consilierul Ștefania Stere (PMP) a spus: ”Proiectul este foarte bun, dar nu este momentul potrivit. Sunt lucrări în executare, încă nu există locuri de parcare asigurate pentru cetățeni, astfel că, din punctul meu de vedere, ar putea da naștere unor abuzuri și unor amenzi către cetățenii care efectiv nu vor avea unde să parcheze în oraș. E adevărat că sunt unii care parchează neregulamentar, dar cred că sunt prea mulți care ar suferi pentru câțiva care fac excepție”.

Sorin Hangan (PNL): ”Este nevoie de acest proiect de hotărâre. A spus și domnul primar că pistele pentru cicliști nu vor fi marcate, ceea ce înseamnă că nu există o interdicție vizavi de a parca pe ele până nu se vor crea locuri suficiente de parcare. Vom face prevenție minim o lună, termenul îl putem chiar extinde. Nu se vor face abuzuri. Vom discuta cu cei care se vor ocupa efectiv de această acțiune de ridicare și îi vom sancționa doar pe cei care frizează bunul simț. Indiferent dacă avem locuri de parcare suficiente – în niciun oraș european nu sunt suficiente locuri de parcare – nu ne dă nimeni dreptul să parcăm pe spațiul verde sau pe trotuarul din fața scării de intrare într-un bloc. În special de aceste tipuri de comportamente ne vom preocupa anul acesta. Nu avem decât o singură mașină de ridicat. Nu îi vor putea sancționa încă pe toți cei care frizează bunul simț, dar sperăm că vom deveni puțin mai atenți cu cei din proximitatea noastră”

Întrebat de Ștefania Stere cât timp vor rămâne nemarcate aceste piste, Sorin Hangan a răspuns: ”Sunt anumite zone și anumite segmente fierbinți. Dacă luăm strada C.R. Vivu pe care am și asfaltat-o recent și care va fi marcată, probabil că vom rezolva problema deficitului de locuri de parcare în maximum 60 de zile, deci nu va fi cazul să amânăm mai mult de atât. Vom lua zonă cu zonă”.

În discuție a intervenit și Cristian Munthiu (PNL): ”Cred că purtăm o discuție care nu își are sensul. După lege, a parca ilegal mașinile este infracțiune. Cred că e normal ca această infracțuiune să fie sancționată așa cum zice legea. Nu cred că trebuie clemență sau că nu are unde parca și de-asta blochează drumul face parte din comportamentul normal al unui cetățean din oraș. Nu te oprește nimeni să parchezi unde găsești loc, iar dacă nu găsești, te mai învârți. Asta este realitatea, așa se întâmplă peste tot în lume. Cred că am transformat povestea asta cu dreptul la parcare într-o saga interminabilă. De ce construim piste pentru biciclete și Linie Verde? Ca să descurajăm traficul cu automobilul, două sau trei automobile de familie și toate acestea. Dacă vrem să trăim într-o lume normală, trebuie să ne gândim la soluții normale. Dacă așteptăm să facem la loc toate parcările pentru că am făcut piste pentru bicicletă, atunci de ce le-am mai făcut? De ce facem Linie Verde dacă în același timp ne gândim cum să facem ca numărul celor care circulă cu mașini să rămână același? Cred că e un nonsens. Cheltuim foarte mulți bani ca să facem orașul acesta mai ecologic, mai civilizat, dar în același timp, încercăm … E foarte electoral acest subiect. Tot timpul vor fi unii care vor spune că nu au unde parca. Și pe mine mă deranjează mai mult decât pe alții fiindcă eu, spre deosebire de alții, trebuie să parchez aproape de locurile unde mă deplasez pentru că nu pot să merg prea bine, dar, în același timp, dacă nu găsesc loc de parcare, caut altă soluție și gata”.

Primarul Ioan Turc i-a dat replica: ”Domnule consilier, în orice loc civilizat din lumea asta un asemenea proiect care, prin intervențiile făcute pe axele de mobilitate elimină locuri de parcare, ar fi presupus un proiect colateral de compensare măcar parțială a locurilor de parcare care se pierd, lucru care nu s-a întâmplat. Noi nu am găsit în Primărie proiecte pentru construirea de parcări, or comportamentele nu se schimbă de azi pe mâine. Bineînțeles că ne dorim ca oamenii să folosească cât mai mult bicicleta, ne dorim să folosească cât mai mult transportul în comun pe măsură și ce calitatea acestuia va crește, dar erori s-au făcut și trebuie să ținem cont de ele. Și autobuzul, și bicicleta sunt variante alternative la mașină. Ele se dublează, adică merg pistele pentru cicliști pe traseul autobuzelor, ceea ce e pur și aproape inacceptabil în altă parte. Avem obligația de a găsi soluții care nu sunt ieftine pentru a face parcări repede. Nu putem să le spunem oamenilor: de mâine folosești doar autobuzul sau doar bicicleta. Un nivel de toleranță, ținând cont de context, trebuie să existe. Oamenii nu sunt vinovați pentru faptul că vechea administrație nu a gândit niciun proiect de compensare a locurilor de parcare care se pierd”.

Tudor Filip (PNL): ”Legat de locuri de parcare și de piste vreau să spun că educația se face cu buna sau cu forța. La nivel european se încearcă educarea populației. Toți banii aceștia europeni cu care se fac piste pentru biciclete, Linia Verde, în momentul în care s-a aprobat așa ceva credeți că nu știau că vor dispărea atât de multe locuri de parcare? Erau conștienți pentru că în esență acesta a fost și scopul, ca lumea să fie încurajată să treacă la mijloace de deplasare alternative. Esența finanțărilor de acest gen aici țintește. Parcări rezidențiale nu cred că au dispărut, din ce știu. Primăria, în acest moment, are o misiune aproape imposibilă să creeze același număr de locuri de parcare ca și cele care au dispărut. Trebuie să înțelegem că trecem la alt nivel de educație. Eu am să fiu primul care va renunța la mașină și voi veni cu bicicleta la serviciu și la primărie în momentul în care vor fi marcate și vom avea posibilitatea să circulăm pe ele. Dacă vrem să călcăm în lumea bună, trebuie să acceptăm lucrurile acestea. O altă problemă este momentul în care vrei să calci în lumea bună. Aici, vechea administrație, accesând aceste fonduri și abordând această filosofie că suntem pregătiți să facem pasul și să mergem pe bicicletă, cred că s-a grăbit un pic. Acum e prea târziu, fondurile au venit, ne-am asumat investițiile și trebuie să ne comportăm ca atare”

Daniel Ciobănică (Partidul Verde): ”Dispar foarte multe locuri de parcare, dar să nu uităm că foarte mulți cetățeni au undeva la trei mașini pe familie, plus cea de serviciu, și aici trebuie să ne îndreptăm un pic atenția. O familie închiriază patru locuri de parcare cu câte 180 de lei, dar eu cred că administrația locală nu este obligată să ofere pentru fiecare familie 4 locuri de parcare. Dacă vrem să mergem în direcția verde și civilizată, cred că (o parcare rezidențială la acest preț pentru o singură mașină de familie -n.r.) este suficientă. Fiecare cetățean să aibă un abonament cum îl face administrația, iar dacă își permite să cumpere mai multe mașini, să plătească și locurile de parcare suplimentare. E o variantă la care trebuie să ne gândim. Noi, ca să mergem în direcția aceasta de transport în comun și verde, va trebui să găsim și soluții în acest sens”.

Noile piste pentru cicliști, amenajate la Bistrița, nu sunt și nici nu vor fi deocamdată inscripționate, decizia aparținându-i primarului Ioan Turc. El a menționat în ședința Consiliului Local că le-a cerut angajaților municipalității să păstreze deocamdată lucrurile așa din cauza faptului că ”sunt multe neconformități”.

”Acolo unde sunt piste pentru cicliști aprovizionarea (magazinelor -n.r.) se face greu. Am spus că proiectul pentru pistele de biciclete a fost făcut, din păcate, din birou. Sunt destul de multe neconformități. Am să vă prezint toate modificările pe care le-am făcut la proiect și nu sunt puține. Nu putem acoperi, din păcate, toate neajunsurile. O să vedem de la caz la caz ce se poate face, dar este evident că nu îi putem lăsa pe oameni fără afaceri”, a spus Ioan Turc, răspunzând unei interpelări a unui consilier local care i-a atras atenția că, pe Împăratul Traian, unde s-au amenajat piste, magazinele nu se mai pot aproviziona.

Primarul a mai adăugat că le-a solicitat colegilor săi din Primăria Bistrița ca pistele pentru cicliști să nu fie inscriționate și recepționate. ”Ele au această calitate – de piste – din momentul în care sunt inscripționate și recepționate. Deocamdată rămân așa cum sunt ca oamenii să poată să și parcheze și să poată să își desfășoare activitatea cât de cât normal”, a explicat edilul, fără să menționeze când vor fi marcate și recepționatele pistele noi.

Primăria Bistrița are în execuție lucrările pentru proiectul ”Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița – Etapa 1”, lucrări care se execută în perioada 27.07.2020 – 26.08.2022 (25 de luni).

35 comentarii

  • Nu pot sa cred ce vad! Deci nu va trebuie piste de biciclete, doar ati vrut sa cheltuiti banii ! Poi de ce nu spuneti asa d-lor!
    Ati trecui iarasi la „vom face, vom drege, etc?
    Mariti un pic taxele ca tebuie facute si piste pentru trotinete!

    Oameni buni astia sunt politicienii nostri!
    Ati inteles?

    • Depinde în ce stadiu este un proiect ca sa poata fi oprit asta era cam avansat de unde sa fi dat atatia bani inapoi la fondurile europene nu poti sa iti iei angajamentul ca faci sa demarezi toate procedurile si dupa aia ca nu mai faci ba esti viata mea ba ca nu-i asa

  • O gandire buna! Pistele sunt facute, insa pana nu vor fi asigurate locuri de parcare, nu vor fi marcate. A stat orasul asta fara piste atatea sute de ani, o sa mai stea putin pana se vor face niste parcari. E solutia ideala intr-o situatie care lasa de dorit: Cretu a inceput niste piste fara sa asigure locurile de parcare care se pierd (cateva mii), Turc a decis sa nu opreasca proiectul si sa il continue, pentru a fi si noi un oras la standarde europene si sa nu trebuiasca sa gaurim bugetul si sa dam banii inapoi, eventual cu penalitati. Dar ii asculta si ii intelege si pe proprietarii de masini care nu mai au unde parca. Pana se va ajunge la situatia ideala, adica si cu piste, si cu parcari, solutia de avarie, temporara, este asta.
    Pana la urma mai e o singura luna de vara in care pot fi folosite pistele, deci nu are sens toata gangureala asta.
    Felicitari ca ati continuat sa implementati un proiect atat de prost facut si felicitari ca ati gasit solutii de avarie. In curand vom avea si piste, si parcari.
    Pana la urma, nu ciclistii sunt suparati – ca pistele sunt facute, in curand vor fi si marcate, nici conducatorii auto – ca acum pot parca temporar pe piste pana vor fi facute parcarile, ci PSD-ul ca bomba lasata de ei nu a explodat asa cum si-au dorit. Moaaamă ce și-ar fi dorit. Na ca nu va iese.

    • Bănuiesc ca eventualele penalități care vor trebui plătite din cauza nefinalizarii proiectului cu bani europeni le vor plăti cei care au luat aceasta decizie nu noi contribuabilii! Faceți chetă si scoateți banul! Sau cel puțin așa ar fi normal! Si mai terminați dracului cu PSD, sunteți la butoane deja de 2 ani, nu va este rușine sa va mai legați de ăștia, ii faceți mai deștepți decât sunt si știm ca nu sunt. Luați-va si de comuniști, de regaliști, de sași si așa încet-încet ajungeți la cumani si ostrogoți! Toți sunt de vina, numai voi, nuuuu! De când sunteți voi sunt 6 inele de centura ale Bistriței, metro, tren suspendat, aeroport ați rezolvat toate problemele comunității pana in 2100, DIN GURA… IN REST NIKA!

    • de unde scoateti aberatiile astea cu penalizarile? voi ati platit multe, asa-i? din octombrie 2020 pana in august 2021 nu sunt 2 ani asa cum NU SUNT NICI PENALIZARI. daca tot stai sa freci menta pe aici macar nu minti. sau asa va invata la scoala de vara? CARTONAS ROSU PENTRU DEZINFORMARE!

    • dupa PNL, vorm mai sta inca 20 de ani….pana vine iar PSD. Astia nu sunt in stare sa faca nimic concret.doar vom face…..vom face….vom face.ce atata sa asteptam sa civilizam sa bla bla! exista un moment zero in orice! daca tot asteptam nu se face in veci! mai putin cu masinile prin oras . nu vedeti ca luam foc la propriu? gasiti solutii ca de aia luati salarii domnilor!!!!!!!!!!!!!! sedinte pot sa faca oricine!!!! si amanari la fel.

    • S-a gasit o solutie. Una chiar foarte buna pe termen scurt. Si tocmai pentru ca se fac foarte multe lucruri deja, MAI MULTE IN 6 LUNI DECAT CRETU IN 12 ANI DE MANDAT, nu va mai reveni niciodata PSD. De fapt, ei sunt deja la groapa de gunoi a istoriei, acolo unde, intr-adevar, gunoaiele iau foc. Totusi, daca nu e asta, ci doar tempertatura e de vina, puteti merge la strand. Programul a fost prelungit cu 2 ore, iar acum puteti merge de la 8 dimineata la 9 seara. Ganduri racoroase!

  • o solutie provizorie buna altfel noi unde am mai parca si noi platim taxe si ne platim locurile de parcare astia cu bicicletele ce platesc???

    • Eu am masina, deci platesc parcare, taxe si impozite, am insa si bicicleta iar mai nou trotineta electrica.Si o folosesc cu simt de raspundere, ma bucur ca sunt tot mai multe asemenea vehicule in detrimentul masinilor. Masina o folosesc doar iarna ori la deplasarile in afara orasului. Nu suntem mai presus nici un posesor de masina fata de unul care nu are. Intr-o comunitate oameni trebuie sa fie egali, cu aceleasi drepuri, exista soferi care isi plimba dorsalul doar in masina fie si pana la piata ori ar parca masina fix langa masa la care beau cafea la o terasa, exista biciclisti, pietoni, s.a.m.d.Cu totii platim taxe si asteptam ca acestea sa se intoarca inspre noi sub forma unor servicii de calitate. Problema este ca momentan ceea ce platim noi intra mai mult in buzunarele celor care habar nu au cum sa gestioneze aceasta situatie, mai putin se duc pe investiti si dezvoltarea orasului. Si mai este si faptul ca nu ne mai suportam unii pe altii, nu se mai suporta om cu om, fiecare ar vrea ca felia lui sa fie mai mare. Sa ai masina nu iti pune stea in frunte!! faceti bine si nu mai tot vociferati, inca mai sunt oameni care nu au autoturisme si este nevoie sa se faca si pentru ei ceva.Ce se intampla acum prin oras nu este decat efectul faptului ca cei aflati in functii sunt incapabili si fara viziune, slab pregatiti profesional si pilosi. Asistam la certuri inte ei, pentru ciolan desigur, la o administrare tip babutele de pe sant, barfitori, nepasatori, imbuibati, parveniti si ceea ce este cel mai crunt……..sunt obraznici. Nu mai fiti rai oameni buni!!

    • Tare buna mai esti tu, mamaie, mai ales cand vine vorba de respectul pentru cei care au fost alesi sa conduca orasul. Usa de biserica in toata regula. Vezi ca matale ai o fractura grava de logica la nivelul gandirii: fiti buni, dar nu cu aia pe care i-am ales. Totusi, ai dreptate undeva: banii din taxe si impozite se duc preponderent in functionare, deoarece pentru dezvoltare sunt folositi bani de la stat sau de la UE, altfel nu ar fi suficienti nici pentru 2 piste de biciclisti. Care ar fi in opinia ta varianta vizionara pentru situatia de fata? Sa incriptionezi pistele pentru inca o luna de vara si sa lasi oamenii fara locuri de parcare sau sa ii lasi in continuare sa parcheze acolo pana faci repede cateva parcari dupa care marchezi si pistele si asa avem si piste si parcari? Doamne ajuta!

    • Cu cei din administratie sunt critica nu rea, imi permit pentru ca si eu contribui la salariile lor, insa la volan fiind nu emit pretentii de favorizare in detrimentul celui ce nu este la volan. Solutii nu dau, nu eu am ales sa candidez ptr a administra municipiul, cei ce s-au crezut in stare sunt acolo pe fotolii, insa au cam uitat multe din ceea ce au promis ca fac.Dovada sunt chiar situatiile in care ne aflam, exista locuri virane ce pot fi amenajate ca si parcari pe mai multe nivele, in fata la politie de asemenea exista un teren neamenajat, fostele centrale inca adapostesc pisici si sobolani…………Nu sunt usa de biserica, am pretentii la solutii nu doar la aruncarea pisicii moarte dintr-o curte politica in alta. Ironia si sarcasmul tau la adresa mea sunt inutile. Au fost alesi sa rezolve si nu sa ne prezinte situatii pe care noi oricum le percepem mai pe pielea noastra. Ei se urca in bolizii pe care si permit iar noi nu ne permitem o plimbare cu copilul in carucior! Ati incercat, pe trotuarele acestui oras cu dalele alea in valuri si cu borduri inaltate, sa plimbati un copil in carucior? Ori nici astia mici nu au voie sa fie rai cu administratia? …….auzi „mamaie”! 🙂

    • De asta merg toate asa bine ca e plin de critici fara solutii si fara expertiza. E tare sa faci judecati de valoare cand nu ai expertiza si nici solutii. Cel mai rau e ca nu esti nici informata ca a zis public omnul asta de atatea ori ca centralele termice vor fi inlocuite cu parcari, dar tu dormi in sosonei

    • amice……….eu la locul de munca sunt super calificata!Lunar sunt constiincioasa si-mi achit obligatiile. Deci eu de partea mea de obligatii ma achit. Ce fac altii la locul de munca in privat este treaba lor. Critic cat poftesc mediul bugetar atunci atunci si numai atunci cand am ce critica. Nu merge treaba rau pentru noi criticam, ci pentru ca undeva intr-o administratie publica de exemplu sunt 10 mapa si doar unul cu sapa. In rest aia cu ce o zis ca se face dar nu se face, ca ala zice da si 10 zic nu, ca se roteste ca se invarteste………….sunt doar vorbe in vant.Trebuie fapte.Merge treaba rau ptr ca sunt promovate nulitati.Si desigur noi nu avem voie sa fim rai cu ei. Fa nitel diferenta intre raul de care vorbeam eu initial si cel pe care presupui tu ca il fac eu.Good bye.

    • Doamna scumpa si calificata, ar fi ideal sa facem judecati de valoare si sa aducem critici in domeniile in care avem expertiza. Daca ati fi asa calificata si asa priceputa la locul de munca, sigur ati fi inteles asta deja. Evident ca puteti sa criticati cat doriti, ideea este ca nu au nicio valoare atat timp cat nu aveti si solutii. Din gura (si din taste) stim toti sa dam. Dar vreo actiune cu folos pe cand?

    • Cu turcul nu poti vorbi in limba romana!
      Adica toti aia ce au masini si se plang de faptul ca nu sunt locuri de parcare sunt super super calificati, adica ei au voie eu nu? Si matale ai experiza sa imi spui mie ca nu am expertiza? Pai daca dau eu solutii, poate imi dau si ei mie retributia lor.
      Si esti tu expertizat sa concluzionezi ca eu nu am avut actiuni valoroase?
      Cine te-a expertizat draga? Aaaaaaa..tu singur, asta poate fiecare, ajungi exact la vorba mea din primul comentariu deci nu faci decat sa imi dai dreptate in mod indirect.Chapeau.

  • Foarte bine ca nu se actioneaza cu okelari de cal. Trebuie flexibilitate mereu in administratie, altfel ne mai trezim cu o partie Cocos pe cap.

  • Daca inteleg eu bine, obiectivul e realizat, dar o sa fie marcat si o sa intre in functiune dupa ce vor fi remediate si problemele aparute adica lipsa locurilor de parcare. Nu e situatia ideala, dar e cea optima.

  • Cele 2 mijloace de transport nu se exclud reciproc. Am si bicicleta si masina. Daca am o treaba de rezolvat prin oras mai repede ma duc cu bicicleta, nu ma stresez ca nu gasesc loc de parcare sau ca las masina aiurea si gasesc o amenda sau mai rau zgariata sau lovita. Daca am cumparaturi mai mari de facut pe la mall sau hipermarketuri atunci clar iau masina. Trebuie sa fim moderati si cu uzul autoturismelor. Nu mergi pana la coltul blocului dupa tigari cu masina si o trantesti acolo pe trotuar sau pe trecere ca nu ne-am nascut cu mana pe volan (ca sa nu zic mai urat), putin respect si pt ceilalti si o lasi acolo cu motorul pornit ca sa inhaleze ceilalti gaze de esapament.

    • Corect, asta ar fi un comportament normal. Dar daca nu vrei sa iti lasi masina in parcare la supermarket si sa vii cu cumparaturile in brate pana acasa, trebuie sa intelegem ca o perioada scurta pistele vor ramane nemarcate pentru a avea putea crea locurile de parcare care se pierd. Parcari etajate sau subterane + piste de biciclete (atat cat se poate modifica dintr-un proiect NEgandit) = cea mai buna solutie realizabila

  • Nu există solutii miraculoase. Am mai spus-o si cu alte ocazii că Bistrița ar avea nevoie cu prioritate de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această actualizare a PMUD este cu atât mai necesară pentru unele corectii la fata locului in derularea proiectului de amenajare a pistelor pentru biciclete, ceea ce in unele situatii ar presupune si reconfigurarea retelei actuale de străzi. Acolo unde este posibil mai multe străzi ar putea fi amenajate cu sens unic, pentru a face loc pistelor se biciclete si amenajarea unor locuri de parcare. Pe de altă parte, amenajarea de străzi cu sensuri unice ar duce la fluidizarea circulatiei auto si ar permite desfiintarea unor sensuri giratorii inutile, care mai mult strangulează circulatia si crează ambuteiaje.

  • ba uite ca nu vrem ponderat ca Turc! ca ne-am saturat de minciuni. au zis ca desfinteaza pensiile speciale, ca reduc aparatul administrativ, ca o sa fie apa calda in Bucuresti :::))))), ca ei salveaza Romania. Pe naiba!!! acuma pe ponderate nu-i asa? ei angajeaza nemurile, fac afaceri, o lalaie si se fac ca conduc judetul si primaria. Nimic!!!!! zero barat.Nu se face nimic!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Da, domnul Munthiu are dreptate. Dupa ce se vor asigura locurile de parcare pierdute prin crearea pistelor, acestea vor fi marcate, iar cine va parca pe ele va fi tras la raspundere. E o solutie temporara buna, care impaca pe toata lumea, mai putin pe astia mici si rosii.

  • Esti prin balarii…. A promis Turc ca aduce apa calda in Bucuresti??? @EmilRaduMoldovan, @DanielSuciu, @BogdanIvanGruia etc. nu vă găsiți și voi postaci mai inteligenți puțin? Că ăștia au luat-o pe ulei, fură curent, îmburdă leagăne, d-astea… Nu, serios, chiar ne-am plictisit de aberații… Atâta i-ați furat, i-ați sărăcit și i-ați prostit că au ajuns la un nivel inacceptabil de penibilitate…

  • Erau bune daca erau gândite cu cap, dar parca sunt desenate de un copil cretin…)
    Sunt zone unde a mai rămas trotuar 20 cm, sunt zone unde sunt mai late decât trotuarul și carosabilul pe străzi foarte înguste sau altele care se termina brusc în trepte sau scări de bloc.
    Parca le-au făcut cu ochii închiși, nu știu cum poți aproba și pune in executare așa ceva, când vezi cu ochiul liber că nu e bine.

    • Eu zic sa iti dai copilul la arhitectura de pe acum daca asa bine stie sa deseneze.
      Trecand peste asta, dimensiunea trecerilor de pietoni e reglementata prin lege si e standard, domnule politist de la rutiera. Nu este necesara nicio aprobare prealabila
      a vreunui desen pentru a fi marcate din nou niste trecerile de pietoni.
      Poate nu e bine sa iti lasi ochii atat de liberi, ca nu e bine. Incearca niste ochelari (doar sa nu fie din aia pentru cai, cum ai acum). Apropo, cu cat va platesc Ivanii si Moldovenii? 1 kg de faina pe luna si 1 litru de ulei? Sau?

    • Bună dimineața, adormitule, e vorba de pistele de biciclete, tu ce articol ai citit ? Sau ești analfabet funcțional și nu înțelegi despre ce e vorba ?….))

    • Ideea ramane, in parte. Doar ca pe astea intr-adevar le-a aprobat cineva, iar acel cineva e Ovidiu Cretu. Cred ca iti amintesti de el, cred ca l-ai si votat.

    • Mai grav că voi le-ați și executat așa de cascadorii rasului…))
      Macar Crețu a făcut multe în orașul ăsta, chiar daca a mai făcut și câteva greșeli. Voi nu faceți nimic, decât proiectele lăsate de el.
      Iar cu trecerile de pietoni daca ai adus vorba tot aia e, daca sunt plasate prost, sau nu sunt vizibile pot fi foarte periculoase.

    • Decât nimic ca voi…)) A făcut Parcul Mare, a renovat toate școlile, a reabilitat blocurile, a dezvoltat galeriile de pe Calea Moldovei, a făcut pasajele, Casa de Cultura…etc.
      Când veți face și voi macar un sfert din cat a făcut el mai vorbim, până atunci baști la munca că ardeți gazul de pomană.

    • Turc va rămâne în istorie ca primarul nimic, zero barat sau primarul „nu pot”…))

  • O solutie:
    La al 2-lea abonament de parcare pe familie 300% taxa, la a 3-a maxina 600%
    Atunci sa vedeti cum dispar mofturosii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.